2 Macabei 3
3
III. ISTORIA LUI HELIODÓR
Venirea lui Heliodór la Ierusalím#3,0 Autorul a luat episodul din Cartea lui Iàson, pentru că ilustrează bine teza lui exprimată în 2Mac 3,39. Faptul se plasează în timpul lui Seleùcus al IV-lea Filopàtor (187-175 î.C.). Nimic nu contrazice faptul că acest suveran ar fi voit să pună stăpânire pe bogățiile templului: era lipsit de rezerve din cauza datoriei grele față de Roma, datorie pe care o contractase tatăl său, Antiòh al III-lea, în urma înfrângerii de la Magnèzia în anul 189 î.C. (cf. 1Mac 8,7).
1Când locuitorii cetății sfinte#3,1 Acest apelativ atribuit Ierusalímului se găsește frecvent în Sfânta Scriptură (cf. Neh 11,18; Tob 3,10; Is 48,2; 52,1; Dan 3,28; 9,24; Mt 4,5; 27,53; Ap 11,2; 21,2; 22,19). O dată se întâlnește și în 1Mac 2,7. Originea acestei denumiri este legată direct de prezența în Ierusalím mai întâi a arcei alianței și apoi a templului, singurul centru religios al națiunii, dar și cetatea lui Dumnezeu (Ps 46,5; 48,2.9; 87,3; 101,8), întrucât era locul prezenței sale (Ps 76,3; 84). Apelativul biblic este prezent și în limbile moderne, iar arabii numesc Ierusalímul cu numele simplu: „Al-Quds” (= Sfânta). trăiau în deplină pace și păzeau cât mai bine legile datorită evlaviei marelui preot Onías#3,1 Este vorba de Onías al III-lea, fiul lui Simòn al II-lea, căruia Sir 50,1 șu îi face un frumos elogiu. Însuși Onías este lăudat de 2Mac 4,5-6; 15,12. Cei din familia lui Onías continuă descendența marilor preoți din epoca persană, descendență care merge până la un oarecare Iòsue (cf. Neh 12,10 șu), care la rândul său provine din marele preot Sadoc (cf. 2Sam 8,17; 1Cr 5,27 șu). și a urii sale față de rău, 2se întâmpla că și regii#3,2 În mod logic, autorul intenționează să vorbească despre regii Siriei care au domnit în timpul lui Onías al III-lea. În acest timp, au domnit efectiv Antiòh al III-lea cel Mare (223-187 î.C.), care îndată ce a devenit stăpân peste Palestína a trimis la Ierusalím o sumă mare de bani pentru sacrificiile din templu. Apoi este vorba de regii Egiptului, printre care Ptolemèu al II-lea Filadèlful și Ptolemèu al III-lea Binefăcătorul, care făcuseră gesturi asemănătoare. onorau locul [sfânt] și cinsteau templul cu daruri mărețe, 3așa încât și Seleúcus#3,3 Este fiul și succesorul lui Antiòh al III-lea, care a domnit între 187-175 î.C. cu numele de Seleùcus al IV-lea Filopàtor., regele Asiei#3,3 La fel ca în 1Mac 8,6; 11,13; 12,39; 13,32, prin această expresie se înțelege regatul Síriei, chiar dacă în această perioadă granițele nu mai erau atât de extinse., se îngrijea să trimită din bunurile sale tot ce era necesar pentru cheltuielile slujirii sacrificiilor. 4Un oarecare Símon#3,4 Despre acest personaj se știe numai ce ne spune autorul (cf. 2Mac 4,1-6.23). Din relatare, nu reiese dacă a trecut printre eleniști din convingere sau din invidie față de marele preot. din tribul lui Beniamín#3,4 Mai multe versiuni vechi au „Bílga”. Este una dintre cele 24 de clase sacerdotale stabilite de Davíd pentru slujirea de la templu ( 1Cr 24,14). Numele acestei familii apare și printre repatriații din exilul babilonian (Neh 10,9; 12,5.18)., stabilit administrator al templului, nu s-a înțeles cu marele preot cu privire la piețele din cetate. 5Neputând să se impună asupra lui Onías, a mers la Apolónius din Tars#3,5 Se bucura de mare cinste pe lângă Seleùcus al IV-lea. Când a venit Antiòh al IV-lea Epifànul, s-a retras la Milèt. Un fiu de-ai săi, care purta același nume, a fost prieten de copilărie cu Demètrios I și apoi guvernator al Celesiriei în timpul domniei lui Demètrios al II-lea (cf. 1Mac 10,69)., care în timpul acela era strateg al Celesíriei și al Feníciei. 6I-a relatat că vistieria#3,6 În limba greacă este indicată cu termenul „gazofylakios”, care se întâlnește de mai multe ori și în Evanghelii (Mc 12,41.43; Lc 21,1; In 8,20) pentru a indica sala unde se păstra tezaurul templului constituit din impozitele adunate și din darurile de bună voie. Din 1Mac 14,49 se poate afla că aici se păstrau și copiile actelor publice, iar din 2Mac 3,10b.11, că în același loc erau depozitate sume în contul cetățenilor privați. din Ierusalím este plină de bogății de nedescris, încât mulțimea banilor nu poate fi numărată, că aceștia sunt cu mult peste necesitățile jertfelor și că toate pot ajunge în stăpânirea regelui. 7Apolónius s-a întâlnit cu regele și i-a dezvăluit despre bogățiile care-i fuseseră făcute cunoscute; regele l-a ales pe Heliodór, care era [responsabil] peste lucrări, și l-a trimis dându-i porunci să aducă bogăția despre care s-a vorbit înainte. 8Heliodór a plecat imediat în călătorie, în aparență pentru a vizita cetățile Celesíriei și Feníciei, dar de fapt pentru a împlini ce-i poruncise regele. 9Când a ajuns la Ierusalím și a fost primit cu bucurie de marele preot al cetății, i-a spus acestuia ce i se dezvăluise și pentru ce venise. Apoi l-a întrebat dacă așa stau#3,9 Lit.: „se întâmplă”. lucrurile cu adevărat. 10Însă marele preot i-a explicat că sunt depozitele văduvelor și ale orfanilor#3,10 Drepturile văduvelor și ale orfanilor sunt considerate sacre prin excelență în Cărțile Sfinte: Dt 27,19; cf. 2Mac 14,29.. 11O parte este a lui Hircán, [fiul] lui Tobía#3,11 Este identificat cu acel Hircàn care trăia în fortăreața Aràc-el-Emír, în Transiordània. Tatăl său se numea Iosíf, dar întreaga familie era indicată cu expresia: „fiii lui Tobía”, întrucât erau descendenți ai acelui Tobía care, deja în timpul lui Nehemía, se arătase un intrigant om de afaceri (Neh 2,10.19; 3,35; 4,1; 6,1.12-19; 13,4-8). Această familie s-a îmbogățit tot mai mult și a dobândit o importanță specială în timpul ptolemeilor, cărora le-a rămas fidelă., un bărbat de rang foarte înalt, așa că nelegiuitul Símon mințise: sunt cu totul patru sute de talánți de argint și două sute de aur#3,11 Depozitul trezoreriei ar fi de 10.500 kg de argint și 5.250 kg de aur, cifre puțin probabile.; 12că nu se cuvine să fie nedreptățiți cei care au avut încredere în sfințenia locului, în seriozitatea și inviolabilitatea#3,12 Această inviolabilitate nu va fi acordată templului decât de Demètrios I (cf. 1Mac 10,43.46). unui templu cinstit de toată lumea.
Cetatea este tulburată
13Însă Heliodór, pentru că avea porunci de la rege, a spus că acestea trebuie luate pentru [vistieria] regească. 14Au fixat o zi în care să intre și să organizeze calcularea [lucrurilor din vistierie]. Dar a fost o mare#3,14 Lit.: „nu o mică agitație”. agitație în toată cetatea. 15Atunci, preoții s-au aruncat înaintea altarului în veșminte preoțești și strigau către cer – care făcuse legea pentru ce era depozitat#3,15 Contrar a ceea ce s-ar aștepta din acest context, legislația mozaică vorbește numai despre tutelarea depozitelor în materie civilă pentru cetățenii privați (Ex 22,6-12; Lev 5,21-26); dar este evident că principiul juridic stabilit acolo trebuia să fie considerat valid și pentru depozitele păzite pe lângă templu, grație caracterului sacru al locului. – să păstreze neatinși [banii] pentru cei care-i depuseseră. 16Dacă cineva privea înfățișarea marelui preot, rămânea mirat#3,16 Lit.: „era rănit în minte”., căci privirea lui și schimbarea culorii feței îi trădau zbuciumul sufletesc. 17Frica și tremuratul trupului care-l cuprinsese pe acest om scoteau în evidență, pentru cei care îl vedeau, zbuciumul pe care-l avea în inimă. 18Din case ieșeau [oamenii] în grupe ca să se roage împreună, pentru că locul era pe punctul să fie disprețuit. 19Femeile, încinse cu sac pe sub sâni#3,19 Pentru a marca doliul, femeile se îmbrăcau în sac, lăsând sânii goi, despletindu-și părul și lovindu-și pieptul., au umplut străzile. Fecioarele, închise în case, unele alergau la porți, altele la ziduri, altele priveau pe ferestre. 20Toate își întindeau mâinile#3,20 Gest foarte vechi și comun la toate popoarele pentru a însoți rugăciunea (1Rg 8,22.54; Esd 9,5; Is 1,15; Lam 3,41; 1Tim 2,8). spre cer făcându-și rugăciunile. 21Ți-era milă [când vedeai] cum cade la pământ mulțimea învălmășită#3,21 Unii exegeți înțeleg expresia în sens moral, de „descurajare”; însă este mai probabil ca în acest gest tipic să se vadă atitudinea orientalilor care își însoțesc astfel de rugăciuni cu genunchii și cu fruntea la pământ (cf. 2Mac 3,15; 10,4; 13,12; 2Rg 5,18; Idt 4,9; 7,4). și chinul marelui preot în așteptare. 22Strigau către Domnul cel Atotputernic să le păzească în toată siguranța [bunurile] încredințate de cei care avuseseră încredere. 23Însă Heliodór ducea la îndeplinire ceea ce hotărâse.
Pedepsirea lui Heliodór
24Ajunsese deja aproape de vistierie împreună cu trupa sa de pază când Stăpânul duhurilor#3,24 Este un titlu rar caracteristic Cărților apocrife ale lui Enoh. Cuvântul „stăpân”, în greacă „dynastes”, este rar folosit pentru Dumnezeu în restul Bibliei grecești (doar în Sir 46,5; 1Tim 6,15). și a toată puterea a provocat o arătare măreață, încât toți cei care avuseseră curaj să vină acolo au fost loviți de puterea lui Dumnezeu și au fost învăluiți de spaimă și deznădejde. 25Li s-a arătat un cal înfricoșător, cu o platoșă foarte frumoasă, având pe el un călăreț înfricoșător. S-a repezit și l-a izbit pe Heliodór cu copitele din față. Iar călărețul părea să aibă o armură de aur. 26Alți doi tineri#3,26 În afară de cel care era pe cal. Deseori, în Biblie, se vorbește de mesageri cerești care apar sub aspectul unor tineri frumoși și strălucitori (cf. Dan 10,5-6; Mt 28,3; Lc 2,9; 24,4; Fap 10,1; Ap 10,1). Nu rareori acești mesageri sunt trimiși pentru a duce la îndeplinire o judecată de condamnare din partea lui Dumnezeu (2Sam 24,16; 2Rg 19,35; Ps 78,49). i s-au mai arătat [lui Heliodór], uimitori în putere, frumoși în glorie și cu veșminte strălucitoare. Stând de o parte și de alta, aceștia îl biciuiau fără încetare, dându-i multe lovituri. 27[Heliodór], căzând dintr-o dată la pământ, a fost cuprins de un întuneric mare#3,27 Biblia oferă diferite cazuri în care întunericul este trimis de Dumnezeu ca pedeapsă pentru lipsuri grave (Gen 9,11; Dt 28,28; 2Rg 6,18; Is 29,9; Zah 12,4; Fap 13,11).. L-au luat și l-au dus pe o targă. 28Pe cel care intrase mai înainte cu mult alai și cu toată garda, acum îl purtau fără vlagă cei care recunoșteau pe față puterea lui Dumnezeu.
29Prin puterea dumnezeiască el zăcea fără glas și lipsit de orice speranță de scăpare. 30[Iudeii] îl binecuvântau pe Domnul, cel care își preamărise în chip minunat lăcașul; templul, care cu puțin înainte era plin de spaimă și de zbucium, acum, la arătarea Stăpânului Atotputernic, se umpluse de bucurie și de veselie. 31Imediat, unii dintre cei apropiați lui Heliodór l-au rugat pe Onías să-l roage pe Cel Preaînalt#3,31 Acest apelativ divin apare numai aici în această carte, în timp ce este foarte frecvent în literatura iudaico-elenistică. În LXX, expresia redă ebraicul „ʿelyôn” (Gen 14,18; Num 24,16; Ps 9,3; 18,14). În inscripțiile grecești îi este atribuit și lui Zèus. Se bazează pe ideea că Dumnezeu își are locuința deasupra cerurilor vizibile (cf. Is 14,14) și exprimă deci, într-un anumit fel, transcendența lui Dumnezeu. să-i dăruiască viața lui, care zăcea [dându-și] ultima suflare.
32Marele preot, temându-se ca nu cumva regele să creadă că cineva dintre iudei a atentat împotriva lui Heliodór, a adus o jertfă pentru salvarea bărbatului. 33În timp ce marele preot făcea ispășirea, cei doi tineri i-au apărut lui Heliodór din nou, înveșmântați și stând [lângă el]; i-au spus să-i aducă multe mulțumiri lui Onías, marele preot, pentru că datorită lui Domnul i-a dăruit viața. 34„Tu, însă, care ai fost biciuit din cer, vestește tuturor puterea cea mare a lui Dumnezeu”. Și după ce au zis acestea, s-au făcut nevăzuți.
Convertirea lui Heliodór
35Heliodór a adus jertfă#3,35 Chiar dacă acest caz nu era prevăzut în mod expres de lege, cu consimțământul și aprobarea autorităților religioase, le era permis și ne-iudeilor să aducă oferte și să ceară oferirea sacrificiilor în templu (cf. Lev 22,25; 1Rg 8,41). Domnului și a făcut multe rugăciuni celui care-l readusese la viață. După ce s-a despărțit prietenește de Onías, a plecat la rege. 36Dădea mărturie tuturor despre faptele mărețe ale lui Dumnezeu pe care le văzuse cu ochii săi. 37Apoi, când regele l-a întrebat pe Heliodór pe cine ar fi mai potrivit să-l trimită la Ierusalím, el a zis: 38„Dacă ai pe cineva dușman și adversar în treburi, trimite-l pe el! Îl vei reprimi biciuit, chiar dacă va scăpa. Căci, cu adevărat, în jurul acelui loc este o putere a lui Dumnezeu!”. 39Cel care are locuința deasupra cerurilor veghează și ajută locul acela. Iar pe toți cei care se apropie ca să facă rău, îi lovește și îi nimicește. 40Acestea sunt cele legate de Heliodór și de păstrarea vistieriei.
IV. PERSECUȚIA LUI ANTIÓH Epifànul
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași