2 Macabei 4
4
Nelegiuirile lui Símon
1Símon, despre care s-a vorbit mai înainte, cel care denunțase vistieria și patria, îl vorbea de rău pe Onías, că el fusese instigatorul împotriva lui Heliodór și artizanul#4,1 Se pare că inventa strategii pentru a-l speria pe Heliodòr. relelor care l-au lovit. 2Pe binefăcătorul cetății, pe apărătorul conaționalilor, pe cel zelos față de lege îndrăznea să-l numească conspirator împotriva intereselor [publice]. 3Dușmănia împotriva acestuia a înaintat, așa încât s-au săvârșit și omoruri#4,3 Detaliul revelează gravitatea situației care s-a creat în Ierusalím ca urmare a neînțelegerii între marele preot și trezorierul templului. Dintr-o simplă diferență de păreri cu caracter administrativ, s-au născut două facțiuni, dintre care una nu-și făcea scrupule în a recurge la asasinat pentru a o învinge pe cealaltă. de către cei tocmiți de Símon. 4Onías, considerând cât de primejdioasă este dușmănia și cum Apolónius#4,4 Este același cu Apolonius din Tars amintit în 2Mac 3,5, cu același calificativ de „guvernator al Celesíriei și al Feníciei”., [fiul] lui Menestéus, guvernatorul Celesíriei și al Feníciei, mărea răutatea lui Símon, 5s-a dus la rege#4,5 Motivul recursului la autoritatea supremă a regatului este faptul că guvernatorul Celesíriei se pronunțase deja de partea lui Simòn (v. 2Mac 4,4)., nu ca să devină acuzatorul cetățenilor, ci urmărind ceea ce este în interesul întregului popor#4,5 Lit.: „întregii mulțimi”. și al fiecăruia. 6Căci văzuse că fără bunăvoința regelui nu va putea obține pacea în interesele [publice] și că Símon nu va pune capăt nebuniei lui.
Marele preot Iáson introduce elenismul
7Însă, când Seleúcus a trecut din viață#4,7 Lit.: „viața lui Seleùcus s-a schimbat”. Seleùcus al IV-lea a fost asasinat în anul 175 î.C. de ministrul său Heliodòr, acela pe care îl însărcinase să realizeze confiscarea tezaurului de la templu ( 2Mac 3,7). Fratele lui, Antiòh (cf. 1Mac 1,10), a aflat vestea când era la Atena și, susținut de romani, a preluat puterea de la Antiòhia, eliminându-l pe Heliodòr și neținând cont de drepturile fiului tânăr al fratelui său, Demètrios, care în acel timp se afla la Roma ( 1Mac 7,1). și obținând Antióh, cel numit Epifánul, domnia, Iáson#4,7 Numele ebraic al acestui personaj era „Isus” sau „Iòsue”, dar, după moda filo-eleniștilor, și-a schimbat numele în „Iàson”., fratele lui Onías, a pus mâna prin înșelăciune pe funcția de mare preot, 8promițându-i regelui, într-o întâlnire, trei sute șaizeci de talánți de argint și alți optzeci dintr-o altă intrare#4,8 Suma pe care a promis-o era mai mare decât intrările obișnuite din mica regiune a Iudèii (cf. 1Mac 11,28).. 9Pe lângă aceștia, s-a angajat în scris să-i dea alți o sută cincizeci de talánți dacă i se dă autoritatea să înființeze un gimnaziu și o efebie#4,9 Lit.: „câmp de antrenament”. Era un spațiu pentru tineri de la 18 la 20 de ani, unde învățau să mânuiască armele și se antrenau în exerciții fizice, pe lângă activitatea de dobândire a unei culturi literare., iar cei care sunt în Ierusalím să fie înscriși ca Antiòhieni#4,9 Inscripțiile descoperite pe unele monede: „Antiòheni din Ptolemàis” lasă să se înțeleagă faptul că s-a încercat transformarea cetății sfinte într-o cetate grecească ai cărei cetățeni trebuiau să fie considerați drept cetățeni greci.. 10Primind acordul regelui#4,10 Antiòh al IV-lea era un înfocat susținător al culturii eleniste, pe care o considera unicul mijloc adaptat pentru a realiza unitatea popoarelor din imperiu (1Mac 1,41-42). Dar responsabilitatea elenizării iudeilor aparține unor elemente iudaice ca Simòn, Iàson și, mai apoi, Menelàu care, prin intrigi și oferirea de bani, au pus în aplicare ambițiile reformatoare ale suveranului., [Iáson] a pus mâna pe putere#4,10 Marele preot era confirmat sau chiar desemnat de suveranul politic (cf. 2Mac 4,24; 14,7.19; 1Mac 7,5; 10,20; 13,36). imediat și i-a constrâns pe conaționalii#4,10 Lit.: „pe cei din același trib”. săi să treacă la obiceiuri grecești. 11A desființat favorurile#4,11 Urmând exemplul regilor persani (cf. Esd 6,6-7; 7,11-12) și al suveranilor Egiptului, Antiòh al III-lea cel Mare, abia devenit stăpân al Celesíriei, a și făcut concesii importante Iudeii, recunoscându-i dreptul de a se putea guverna după propriile legi (Torà), exemptând-o de la anumite tributuri și interzicându-le păgânilor accesul la templu. regale stabilite iudeilor prin Ioàn, tatăl lui Eupolémos, cel care a făcut delegația pentru [a obține] prietenia și alianța cu románii, a abolit legile cetățenești, înlocuindu-le cu practici ilegale#4,11 Înainte de toate pentru că erau contrare legii mozaice și apoi pentru că erau purtătoare ale ideilor păgâne ce nu puteau fi acceptate fără renegarea propriilor principii religioase (cf. 1Mac 1,15).. 12A construit cu plăcere gimnaziul chiar sub acropole#4,12 Era partea cea mai înaltă a cetății și cuprindea fortăreața veche amintită de Neh 2,8; 7,2 cu numele aramaic de „Bîrâ” (în greacă: „baris”). Se înălța la colțul de nord-vest al esplanadei templului. Irod cel Mare o va transforma și mări și, în cinstea protectorului său Antòniu, îi va da numele de „Arx Antònia”. și îi aduna pe cei mai buni dintre efebii care purtau pălării cu boruri largi#4,12 Erau purtate în mod obișnuit de efebi în exercitările fizice pentru a se apăra de soare. Erau consacrate lui Mercùr, care, împreună cu Hèrcule, era venerat în chip special de către gimnaști.. 13S-a ajuns la culmea elenismului și a introducerii obiceiurilor străine din cauza fărădelegii nemăsurate a nelegiuitului și a celui care nu era mare preot, Iáson. 14Nici preoții nu mai aveau râvnă pentru cele ale slujirii altarului, ci, disprețuind templul și neglijând jertfele, alergau să ia parte la jocurile ilegale în palestră#4,14 Era partea esențială a gimnaziului și, în perioada elenistă, era atât de importantă, încât cu acest termen era indicat tot complexul educațional. Era un teren acoperit cu nisip și cuprindea câteva încăperi: baia, un vestiar și un depozit al instrumentelor pentru luptă și pentru jocuri., la chemarea discului#4,14 Nu este clar dacă în acest timp se folosea semnalul pentru începutul jocurilor prin lovirea unui disc în formă de gong. Se știe însă că orice manifestare sportivă cuprindea cinci dispute diferite (pentatlon) și prima dintre acestea era aruncarea discului, după care urmau alergarea, săriturile, aruncarea suliței și luptele. BJ traduce cu: „distribuirea uleiului”. Era uleiul oferit de organizatorul luptei, cu care atleții își făceau masajul.. 15Lucrurile prețuite#4,15 Este vorba despre acele misiuni și oficii considerate în mod obișnuit onorifice în ambientul iudaic, cum ar fi cele referitoare la cult și la liturgie. de părinți nu mai erau cinstite de nimeni, ci mult mai mult erau apreciate gloriile grecești, 16acelea din cauza cărora i-au lovit necazuri mari, fiindcă tocmai aceia al căror fel de viață voiau să-l imite și cu care voiau să se asemene, ei aveau să devină dușmani și prigonitori. 17Nu este puțin lucru să necinstești legile dumnezeiești. Aceasta se va vedea în cele ce urmează.
18Când erau luptele la cinci#4,18 Prin acest termen se înțelegeau manifestările sportive care se desfășurau în mod regulat la începutul celui de-al cincilea an de la precedentele (practic, aveau loc la fiecare patru ani), așa cum erau jocurile din Olímp, din Atèna și de la Dèlfi. Cele de la Tir constituiau o sărbătoare celebrată cu solemnitate specială și au fost inițiate deja în timpul lui Alexandru cel Mare. Acesta a celebrat cucerirea cetății printr-o sărbătoare în cinstea lui Hèrcule, cu oferirea de sacrificii și manifestări sportive în prezența tuturor trupelor sale. ani în Tir și regele era prezent, 19ticălosul Iáson a trimis din Ierusalím spectatori#4,19 Termenul grec indică persoanele care erau trimise din diferite cetăți pentru a asista la jocuri ca reprezentanți oficiali. Antiòheni care au dus cu ei trei sute de drahme de argint#4,19 Sumă modestă; de aceea, în unele manuscrise, avem suma de 3.000 de drahme. pentru jertfa lui Hercúle#4,19 Renumitul erou grec, al cărui cult l-a înlocuit la Tir pe cel al vechii divinități locale, Melqàrt, care era cinstit și de cartaginezi.. Cei care duceau au considerat că nu se cuvenea să le folosească pentru jertfă și să le păstreze pentru altă cheltuială. 20Acestea, care fuseseră trimise pentru jertfa lui Hercúle, din cauza celor care le purtau, au fost vărsate pentru pregătirea triremelor#4,20 Erau nave de război cu trei rânduri de vâsle..
Antióh Epifánul, aclamat la Ierusalím
21Când Apolónius#4,21 Amintit deja în 2Mac 4,4 și 3,5, acest guvernator al Celesíriei și Feníciei, la moartea lui Seleùcus al IV-lea în 175 î.C., s-a retras la Milèt. Antiòh Epifànul l-a chemat repede la curte pentru a-l trimite la Roma în anul 173 î.C. ca ambasador special pentru a explica senatului cauzele întârzierii plătirii tributului., [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor#4,21 Este vorba de Ptolemèu al VI-lea Filomètor (1Mac 1,18; 10,51), fiul Cleopàtrei Sira, sora lui Antiòh Epifànul. După ce acesta l-a pierdut pe tatăl său la vârsta de șase ani, Egiptul a fost guvernat în numele său mai întâi de mama (180-176), apoi de doi tutori (176-172). Întronarea lui a avut loc în anul 172 î.C., când a împlinit 14 ani., Antióh a înțeles că are gânduri străine față de el#4,21 Cleopàtra Sìra, devenind soția lui Ptolemèu al V-lea Epifànul (205-180 î.C.), a primit în dar ca zestre provincia Celesíriei, care rămăsese practic în administrația seleucizilor. De aici provine resentimentul curții egiptene unde, după Tit Líviu, cei doi tutori se pregăteau să pornească război împotriva lui Antiòh pentru a revendica provincia Celesíria. și a hotărât să se pună în siguranță. Atunci a ajuns la Iópe și apoi a mers la Ierusalím. 22A fost primit de Iáson și de cetate cu măreție și a fost întâmpinat cu torțe și cu strigăte. De aici a mărșăluit spre Fenícia.
Meneláu devine mare preot
23După trei ani#4,23 Nu după ultimul eveniment, cum ar putea părea la prima vedere, ci de la numirea lui Iàson ca mare preot ( 2Mac 4,7)., Iáson l-a trimis pe Meneláu, fratele lui Símon, cel amintit mai înainte, ca să ducă regelui banii#4,23 Este vorba de tributul anual (cf. 2Mac 4,8; 1Mac 11,28) și probabil de alte sume promise (cf. 2Mac 4,9). și să-i amintească să termine lucrurile urgente. 24Prezentându-se la rege și lăudându-l în modul celor puternici, a dobândit pentru el funcția de mare preot, dându-i cu trei sute de talánți de argint mai mult decât Iáson. 25Luând împuternicirile regești, s-a apropiat de funcția de mare preot, neavând nimic vrednic [de aceasta], ci mai degrabă mânia unui tiran crud și furia unei fiare sălbatice#4,25 Lit.: „barbare”.. 26Iáson, care l-a înșelat pe propriul frate, a fost înșelat de un altul și a fost constrâns să fugă în ținutul Amánitis#4,26 Este regiunea din împrejurimile cetății Ammàn, în Transiordània, unde putea să se bazeze pe protecția unor membri ai familiei lui Tobía (cf. 2Mac 3,11).. 27Meneláu a luat în stăpânire puterea, dar din banii promiși regelui nu plătea nimic. 28Sostratos, guvernatorul acropolei#4,28 În acropole era o garnizoană de soldați sirieni care va trece mai apoi în Àcra (fortăreața: 1Mac 1,33). Comandantul lor avea misiuni civile, pe lângă cele militare. Ca reprezentant al regelui, se ocupa de interesele coroanei și îl asista pe marele preot în guvernarea regiunii., i-a făcut cerere, pentru că el era împuternicit cu [strângerea] dărilor. De aceea, amândoi au fost chemați de rege. 29Meneláu l-a lăsat ca locțiitor în funcția de mare preot pe Lisimáh, fratele său, iar Sostratos pe Crátes, [guvernatorul] peste ciprioți#4,29 Este vorba de mercenari..
Asasinarea lui Onías
30Întâmplându-se acestea, s-au ridicat cei din Tars#4,30 Vechea cetate și capitală a Cilíciei, centru comercial și cultural în epoca elenistă, celebră mai ales prin faptul că aici s-a născut sfântul Paul. și din Málos#4,30 Cetate tot din Ciliícia. și s-au revoltat pentru că [dările] fuseseră date în dar lui Antióhidis, concubina regelui. 31Regele a plecat în grabă să liniștească lucrurile și l-a lăsat ca locțiitor pe Andrónic, unul dintre demnitarii vrednici. 32Meneláu, considerând că a prins un moment favorabil, a sustras câteva lucruri de aur din templu#4,32 Templul din Ierusalím era bogat în vase și obiecte prețioase (cf. lista din 1Mac 1,22-23). Referitor la aceste obiecte, se poate vedea captura pe care a făcut-o însuși Antiòh Epifànul ceva mai târziu. Gestul sacrileg al lui Menelàu, dictat de necesitatea de a-și achita măcar în parte datoria față de suveran și de nevoia de a-și cumpăra prieteni la curte, apare și mai grav dacă se ia în considerare că el era marele preot. și i le-a dăruit lui Andrónic, iar pe celelalte a reușit să le vândă în Tir și în cetățile învecinate. 33Când a aflat clar acestea, Onías l-a mustrat, plecând într-un loc sigur, la Dáfne#4,33 La 8 km de Antiòhia, cetate celebră pentru sanctuarul închinat lui Apolo, fondat de Seleùcus I și având drept de azil (cf. 2Mac 3,12)., care este lângă Antiòhía. 34Meneláu, luându-l deoparte pe Andrónic, l-a îndemnat să pună mâna pe Onías. Acesta s-a apropiat de Onías și, încrezându-se în viclenie, i-a întins mâna dreaptă cu jurământ#4,34 Înșelăciune cu care Andrònic a reușit să obțină încrederea lui Onías. „A da mâna dreaptă” (cf. 2Rg 10,15; 2Cr 30,8; Ez 17,18) era un semn de prietenie și de pace ( 1Mac 6,58; 11,50; 13,45). Jurământul era un act sacru ce conferea un caracter de inviolabilitate cuvintelor și promisiunilor pentru care era făcut (cf. Num 23,19; Ps 110,4; Evr 6,13-20)., deși avea o suspiciune, și l-a convins să iasă din locul sigur. Atunci, Andrónic l-a ucis îndată, fără să țină cont de dreptate. 35Din cauza aceasta, nu doar mulți iudei, ci și dintre celelalte neamuri#4,35 Actul criminal al lui Andrònic față de un om stimat nu putea să nu provoace indignarea persoanelor oneste și sensibile. După exegeza modernă, Onías al III-lea este acel „uns”, iar uciderea sa marchează începutul celei de-a șaptezecea și ultima săptămână a Cărții lui Danièl ( 2Mac 9,26). După aceeași carte (9,27), eliminarea unsului precede cu trei ani și jumătate profanarea templului. Din 1Mac 1,54, știm că aceasta a avut loc în decembrie 167 î.C. Deci Onías a fost asasinat în vara lui 170 î.C. s-au indignat și s-au mâniat pentru uciderea nedreaptă a acestui bărbat.
36Când regele s-a întors din ținuturile Cilíciei, iudeii din cetate#4,36 Deja de la fondarea ei, colonia iudaică din Antiòhia se bucura de drepturi și privilegii speciale. și aceia dintre greci care urau nelegiuirea au venit la el cu problema legată de uciderea lui Onías. 37Antióh s-a mâhnit în adâncul sufletului, a fost mișcat de milă și l-a plâns [pe Onías] pentru prudența și buna purtare a celui mort. 38Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură#4,38 Gestul săvârșit de Andrònic echivala cu degradarea celui vinovat. De la unii istorici se știe că Antiòh s-a folosit de omul său de încredere, Andrònic, pentru a elimina un fiu al fratelui său Seleùcus al IV-lea; apoi s-a debarasat și de Andrònic, făcând să fie ucis înainte de a realiza campania sa împotriva Egiptului (cf. 2Mac 5,1; 1Mac 1,16). și, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta își arătase nelegiuirea față de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos și s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului.
Moartea lui Lisimáh
39Făcându-se multe sacrilegii în cetate#4,39 Din context, se înțelege că este vorba de Ierusalím (cf. 2Mac 5,2.5); aici, Lisimàh exercita rolul de conducător în numele și cu consimțământul fratelui său Menelàu, reținut la Antiòhia din cauza banilor de care avea urgentă nevoie. de către Lisimáh cu știrea lui Meneláu, când s-a răspândit vestea, mulțimea s-a adunat împotriva lui Lisimáh pentru că multe obiecte de aur fuseseră deja împrăștiate. 40Mulțimea#4,40 Partea rămasă fidelă religiei părinților, în special oamenii săraci de la țară la care informația despre furturile sacrilege a ajuns prin divulgarea în afara cetății. s-a ridicat cuprinsă de mânie. Lisimáh a înarmat trei mii de oameni și a pornit atacuri nelegiuite sub conducerea unui oarecare Aurános#4,40 Nume complet necunoscut care, în unele versiuni, a fost transformat în „Tirànus”. Figura acestui om este descrisă prin simpla expresie: „înaintat în vârstă și în nebunie”, unde cuvântul „nebunie” (cf. 2Mac 4,6; 14,5) ia nuanța de lipsă de religiozitate și de fanatism pentru cauza elenismului., om înaintat în vârstă, dar și în nebunie. 41Dându-și seama de atacul lui Lisimáh, unii au pus mâna pe pietre, alții pe pari groși, alții, luând cenușa care era acolo, aruncau de-a valma asupra [oamenilor] lui Lisimáh. 42De aceea, pe mulți i-au rănit, pe alții i-au doborât, pe toți ceilalți i-au pus pe fugă, iar pe sacrileg au pus mâna lângă vistierie#4,42 Detaliul are deosebită importanță pentru autor, întrucât uciderea lui Lisimàh are loc chiar în locul pe care l-a profanat prin furtul obiectelor sacre..
43Pentru acestea, s-a pornit judecată împotriva lui Meneláu. 44Când regele a ajuns la Tir, trei bărbați trimiși de sfatul bătrânilor au apărat în fața [regelui] cauza lor [împotriva lui Meneláu]. 45Fiind fără scăpare, Meneláu i-a promis bani mulți lui Ptoleméu#4,45 Era printre demnitarii care dețineau titlul de prieten al regelui ( 1Mac 3,38). Este regăsit ca guvernator al Celesíriei și al Cilíciei ( 2Mac 8,8)., [fiul] lui Doriménes, ca să-l convingă pe rege. 46Ptoleméu, luându-l pe rege în portic ca pentru a se răcori, l-a făcut să-și schimbe părerea. 47Acesta l-a eliberat pe Meneláu, cauza întregii nenorociri, iar pe bieții judecători, care ar fi fost lăsați liberi chiar dacă ar fi vorbit înaintea sciților#4,47 Expresie proverbială care se referă la sciți, un popor barbar la nord de Marea Neagră, renumiți pentru cruzimea lor (cf. Col 3,11)., i-a condamnat la moarte. 48Imediat au avut de suportat o pedeapsă nedreaptă cei care au vorbit în favoarea cetății, a poporului și lucrurilor sfinte. 49De aceea, chiar și cei din Tir, care urau nelegiuirea, au contribuit cu dărnicie la înmormântarea lor. 50Meneláu, din cauza lăcomiei celor puternici, a rămas în funcție și, crescând în răutate, a ajuns marele ticălos al concetățenilor lui. #1Mac 8,17
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași