Skip to content

2 Macabei 2

2
Ieremía ascunde material de cult
1Se găsește în scrieri#2,1 Nu sunt scrierile canonice ale profetului Ieremía, în care nu se găsește absolut nimic cu privire la acest argument. că profetul Ieremía#2,1 Ieremía este una dintre cele mai mari figuri recunoscute de iudaism (cf. 2Mac 15,13-15). Îi sunt atribuite Lamentațiunile, Scrisoarea împotriva idolatriei din Bar 6, în afară de numeroase texte apocrife. Unul dintre aceste texte, care nu a ajuns până azi, conținea detaliile relatate aici. Nu concordă cu realitatea istorică: cortul nu mai exista de la construirea templului lui Solomòn; arca alianței a dispărut odată cu construirea aceluiași templu și Ieremía din istorie nu se plânge de această pierdere (cf. Ier 3,16). Intenția relatării este aceea de a afirma că, în ciuda absenței cortului și a arcei, continuitatea cultului legitim (cf. 2Mac 1,18 șu) trebuie pusă în legătură cu dedicarea acelui prim templu făcută de Solomòn și cu cea a cortului făcută de Moise (cf. v. 8-12). le-a poruncit celor deportați să ia foc, cum este indicat, 2și că profetul le-a poruncit celor deportați să ducă cu ei Legea#2,2 Este vorba de un posibil exemplar al legislației mozaice sau al unei părți din ea, cum ar fi, de exemplu, Deuteronomul. Despre preocuparea arătată de Ieremía pentru soarta deportaților din Babilòn, găsim indicii și în cartea canonică ce-i poartă numele (cf. Ier 29,1-32; 51,59-64)., ca să nu se uite de prescrierile Domnului și să nu rătăcească în cuget, văzând statuile#2,2 Bogații idoli babilonieni, acoperiți de aur, de argint și de pietre prețioase, erau deseori înfrumusețați cu ornamente splendide. Această recomandare de a nu se lăsa atrași de splendoarea cultelor idolatrice este tema centrală a Scrisorii lui Ieremía (cf. Bar 6,3.9-10). de aur și de argint și podoabele din jurul lor. 3Și, spunând altele asemănătoare, îi îndemna să nu îndepărteze Legeadin inima lor. 4Mai era în scriere cum profetul, fiind înștiințat prin descoperire, a poruncit să fie aduse după el cortul și arca atunci când a ieșit spre muntele#2,4 Este vorba de Gèbel Nebà (sau Muntele Nebò), la nord-est de Marea Moartă, în Transiordania. Pe înălțimea lui (835 m) a urcat Moise din porunca divină cu puțin înainte de a muri (Dt 32,49; 34,1-6). pe care a urcat Moise și a văzut moștenirea lui Dumnezeu#2,4 Adică țara Canaàn pe care, după concepția biblică, Dumnezeu și-a ales-o ca proprietate a sa (Ex 15,17; 1Sam 26,19; 2Sam 14,16; Ps 79,1) pentru a o dărui ca moștenire poporului său (Num 34,2; Dt 4,21.38; 1Rg 8,36 etc.).. 5Când Ieremía a ajuns, a găsit o încăpere ca o grotă, unde a dus cortul, arca și altarul tămâierii și a închis ușa. 6Unii dintre cei care-l însoțiseră au mers ca să caute drumul, dar nu au putut să-l găsească. 7Când Ieremía a aflat, i-a certat și le-a spus ca locul să rămână necunoscut până când Domnul va reface adunarea poporului și își va arăta îndurarea. 8Atunci, Domnul va descoperi acestea și se va arăta gloria Domnului și norul#2,8 Conform Vechiului Testament, Dumnezeu se manifesta și își revela prezența în ochii oamenilor prin anumite fenomene între care norul, simbol al puterii, maiestății și gloriei (cf. Ex 16,10; 19,9; Num 9,15; 14,10 etc.). cum a fost văzut de Moise și cum a cerut Solomón ca locul să fie sfințit cu măreție. 9Se povestește că [Solomón], fiind înțelept, a adus jertfă pentru înnoirea și terminarea templului. 10După cum Moise s-a rugat la Domnul și a coborât foc din cer și a mistuit cele ale jertfei, tot la fel și Solomón s-a rugat și a căzut foc care a consumat arderile de tot. 11Și Moise a zis: «Pentru că nu s-a mâncat, [jertfa] pentru păcat a fost consumată». 12Tot la fel și Solomón a celebrat timp de opt zile.
Biblioteca lui Nehemía
13Mai este relatat în Scrierile și Memoriile lui Nehemía#2,13 Lucrare necanonică, de altfel necunoscută. În altă parte, un rol asemănător îi este atribuit lui Èsdra (4Esd 14,37-50). cum [Nehemía] a înființat o bibliotecă#2,13 Tradiția veche cu privire la acest subiect este mai favorabilă lui Èsdra decât lui Nehemía. Despre Èsdra se spune, în cartea care-i poartă numele, că era preot și scriitor, învățat în legea Dumnezeului cerului (Esd 7,11-12). Totuși, nu sunt argumente pentru a exclude că și Nehemía ar fi putut să săvârșească o astfel de lucrare. și a adunat#2,13 Termenul grecesc folosit indică actul de a pune la un loc lucrurile pentru a le grupa și a le adăuga altora. Prin urmare, nu se înșală cei care insistă asupra acestei semnificații pentru a deduce că Nehemía a reunit scrierile relatate punându-le împreună alături de lege (Pentateùh). cărțile despre regi și despre profeți#2,13 Probabil este vorba despre acele cărți denumite Cărți Istorice și Cărți Profetice., cele ale lui Davíd#2,13 Este vorba de Psalmi (toți sau o parte dintre ei), reuniți în colecție și atribuiți în mod generic lui Davíd, cel mai cunoscut dintre psalmiști. și scrisorile regilor despre darurile voluntare. 14Tot la fel și Iúda a adunat toate cele care fuseseră împrăștiate din cauza războiului#2,14 Gestul lui Iùda este condiționat nu numai de pietate, ci și de situația istorică ce a caracterizat persecuția lui Antiòh Epifànul, ai cărui acoliți s-au demonstrat deosebit de zeloși în arderea cărților sacre și în pedepsirea cu severitate a celor care le aveau în posesie (1Mac 1,56-57). și ele se află la noi. 15Dacă aveți nevoie de ele, trimiteți la noi pe cineva ca să vi le ducă!#2,15 La data scrisorii, iudeii din Egipt posedau deja culegerea cărților sacre în traducerea greacă. Oferta și invitația iudeilor din Ierusalím trebuia să fi avut ca obiect alte scrieri mai recente, unele dintre Cărțile Sapiențiale sau lucrări cu caracter apocrif care nu au fost primite în canonul oficial.
Invitația la celebrarea sărbătorii
16Având de gând să celebrăm purificarea, v-am scris și vouă. Veți face bine dacă veți celebra zilele [de sărbătoare]. 17Dumnezeu, care a salvat#2,17 Istoria mântuirii are ca fapt fundamental eliberarea și răscumpărarea Israèlului din sclavia Egiptului (Ex 14,13; 15,2; Is 63,8-9; Ps 106,8.10.21); mai apoi, experiența exodului se repetă de nenumărate ori, chiar și atunci când poporul este persecutat pe drept ca pedeapsă divină, dar, cu credință, se adresează Dumnezeului său pentru a fi mântuit (cf. 2Mac 11,6; 1Mac 4,30; Ier 4,14). Astfel și ultimele evenimente în mijlocul cărora urmașii macabeilor au reușit să recupereze o parte din libertatea lor politică și religioasă (1Mac 3,6; 4,25) fac parte din acest plan de mântuire. întregul său popor, care le-a redat tuturor moștenirea, regalitatea, preoția și sfințenia#2,17 Termenul grec „hagiasmos”, în general, este tradus cu „templu, sanctuar”, dar templul nu era decât una dintre multele forme în care se concretiza calificativul poporului sfânt atribuit lui Israèl de Ex 19,6., 18după cum a promis prin lege, noi ne punem speranța în Dumnezeu că în curând se va îndura de noi și ne va aduna din [orice loc] de sub cer în locul sfânt#2,18 Este aceeași aspirație religioasă din 2Mac 1,27, bazată pe promisiunea din Dt 30,1-5 și întărită de cuvintele lui Ieremía din 2Mac 2,7.. El ne-a scăpat de rele mari și a purificat locul [cel sfânt]”.
II. PREFAȚA AUTORULUI
19Cele referitoare la Iúda Macabéul#2,19 Autorul atrage atenția asupra acestui personaj care va fi eroul principal al relatării lui. și la frații acestuia, la purificarea templului#2,19 Este clar că autorul face referință la conținutul celor două scrisori precedente în care s-a făcut deja menționarea purificării ( 2Mac 2,18) și a sărbătorii corespondente (2Mac 1,18; 2,16). Atributul „mare”, pentru templul din Ierusalím, nu este decât primul dintr-o lungă serie cu care se intenționează a se pune în evidență importanța acestui loc de cult yahvistic, considerat unicul edificiu legitim (cf. 2Mac 2,22; 3,12; 5,15; 14,31; 15,13). celui mare și la restaurarea altarului, 20ca și la războaiele împotriva lui Antióh Epifánul și ale fiului acestuia, Eupátor; 21cele despre semnele care au venit din cer: ei s-au luptat bărbătește pentru iudaism#2,21 Termen care rezumă în sine tot ceea ce se referea la iudei ca națiune și ca religie (cf. 2Mac 8,1; 14,38) și care se opune elenismului., cu mărinimie, încât, deși erau puțini, au capturat toată țara și au urmărit mulțimea barbară#2,21 Adjectivul „barbar” era folosit de greci pentru a indica toate popoarele ne-grecești (așa este folosit de sfântul Paul în Rom 1,14); autorul se folosește de el aici pentru a-i indica chiar pe greci în sensul de popor crud și sălbatic ( 2Mac 4,25; 5,22; 10,4)., 22au redobândit templul vestit în toată lumea, au eliberat cetatea [Ierusalím] și au restabilit legile care erau pe punctul de a fi desființate#2,22 Nu este vorba numai de Tora în ea însăși (v. 18), care, de fapt, fusese abrogată de Antiòh Epifànul la începutul persecuției sale (cf. 1Mac 1,42; 2Mac 6,1), cât de practica și de observarea preceptelor pe care mulți le abandonaseră deja pentru a urma obiceiurile și tradițiile grecilor (cf. 2Mac 4,11)., întrucât Domnul s-a îndurat de ei cu toată blândețea; 23cele expuse de către Iáson din Ciréne#2,23 În Cirène (cf. 1Mac 15,25) era o puternică comunitate iudaică (cf. Fap 2,10; 11,20) care se afla sub influența comunității mai importante din Alexàndria. în cinci cărți#2,23 Întrucât opera s-a pierdut, este imposibil de făcut o confruntare între lucrarea lui Iàson și rezumatul făcut de 2Macabèi pentru a ne face o părere despre fidelitatea și despre abilitatea acestuia din urmă., ne vom strădui să le rezumăm într-o singură carte#2,23 Arcul istoric considerat de Iàson era vast: victoria lui Nicanòr din martie 160 sub domnia lui Demètrios I; episodul lui Heliodòr, cu care autorul lui 2Macabèi își deschide relatarea, se plasează tot sub domnia lui Seleùcus, primul născut al lui Epifàn și tatăl lui Demètrios I.. 24Considerând masa numerelor#2,24 Aceste numere puteau să se refere atât la trupele desfășurate în câmp, cât și la cronologia fiecărui eveniment cu indicarea anilor, lunilor și zilelor. și cât este de greu pentru cei care vor voi să pătrundă povestirile acestor istorii din cauza mulțimii materiei, 25ne-am îngrijit să le dăm ceva plăcut celor care vor să citească, o ușurare celor care vor să cuprindă cu memoria și să fim de folos tuturor celor care se vor apropia de ea. 26Iar pentru noi, cei care am început această muncă a rezumării, nu este ușor, ci este lucru cu sudoare și nopți nedormite. 27Asemenea celui care pregătește un banchet#2,27 Comparația se inspiră dintr-un obicei elenistic, introdus cu timpul și de către evrei. La banchetele de o anumită importanță se alegea întotdeauna un cap, „arhitriclinos” (cf. In 2,8), care avea misiunea de a organiza toate lucrurile: de a face lista invitaților, de a aranja locurile la masă, de a dispune ordinea felurilor de mâncare și a băuturilor, așa încât să satisfacă toate gusturile (Sir 32,1-2)., căutând să le facă plăcere altora, pentru a-i mulțumi pe mulți, cu bucurie ne asumăm truda. 28Lăsând în seama scriitorului descrierea fiecărui detaliu, ne vom strădui să urmăm contururile unui rezumat. 29Așa cum arhitectul unei case noi trebuie să se îngrijească de întreaga construcție, iar cine o înfrumusețează cu picturi trebuie să urmărească numai cele de trebuință pentru înfrumusețare, tot astfel, socotesc eu, [e valabil] și pentru noi. 30A pătrunde în cuvinte și a reflecta asupra lor pentru a cerceta cu atenție fiecare amănunt este propriu celui care compune istorisirea. 31Celui care urmărește să prescurteze, să-i fie îngăduit să parafrazeze#2,31 Termenul grec „metafrasis”, în afara semnificației obișnuite de „traducere”, îl are și pe acela de a explica sau de a exprima cu alte cuvinte, ceea ce a fost spus de alții. și să nu înșire [toate] faptele!
32Să începem de aici povestirea, legând-o de cele spuse mai înainte! Căci ar fi o prostie să te lungești înainte de istorisire, iar istorisirea s-o scurtezi. #Dt 34,1-4 #Ex 24,16 #1Rg 8,10 șu. #Lev 9,24 #2Cr 7,1 #Lev 10,16 #1Rg 8,65 #1Mac 4,56-57 #1,8 #Ex 19,5-6; 1Pt 2,9