Credință mai presus de perfecțiuneSample

Săptămâna 3 - Joi
Citește: Geneza 21:1-7; Iov 8:20-21
SORA: Geneza 21:1
„Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei şi Domnul a împlinit faţă de Sara ce făgăduise.“
Devoțional
Ce bucurie trebuie să fi avut Sara când și-a dat seama ce se întâmplă! Ea a tot așteptat. Încercase să își clădească o familie prin servitoarea ei. I se promisese un fiu și Sara a râs de absurditatea ideii. Cu toate acestea, iat-o privind cum se împlinește promisiunea lui Dumnezeu.
Deși de la începutul poveștii lui Avraam promisiunea descendenților și a țării pare să îl vizeze în mod direct pe Avraam, acest verset ne reamintește că Sara era parte egală a promisiunii, fiind soția lui Avraam. Dumnezeu i-a făcut și ei promisiuni. El i-a promis să îi dea un copil, chiar în zilele bătrâneții ei. Chiar și în necredința ei și în încercările de a avea o familie prin Agar, Dumnezeu și-a ținut promisiunea. Promisiunea Lui era împlinită prin Sara la timpul Lui perfect.
Împlinirea promisiunii a adus mare bucurie. Folosirea cuvântului „râs” e un joc de cuvinte pentru numele lui Isaac. Sara a râs din cauza necredinței când Dumnezeu i-a spus că va avea un fiu. Acum ea râdea de bucurie la împlinirea promisiunii.
Avraam și Sara au răspuns amândoi cu râsete și laudă la împlinirea promisiunii – nașterea lui Isaac. Avraam a arătat ascultare de Dumnezeu, împlinindu-și responsabilitatea sa față de legământ. Dumnezeu a promis că îi va da lui Avraam un fiu prin Sara și Avraam a împlinit legământul prin circumcizia lui Isaac. Chiar dacă au urmat alte provocări, nașterea lui Isaac a restaurat credința lui Avraam și a Sarei, reamintindu-le de puterea și sfințenia lui Dumnezeu. El e un Dumnezeu care Își ține promisiunile.
Rugăciune
Doamne, Tu Îți ții promisiunie. Te laud pentru felul în care Ți-ai ținut promisiunea pentru Sara și pentru că Îți ții promisiunile față de mine. Știu că niciuna din promisiunile Tale nu a rămas neîmplinită. Mă încred în Tine că vei continua să lucrezi în viața mea. Tu ești Cel care Îți ții promisiunile. Amin.
Scripture
About this Plan

Când nu suntem siguri că am înțeles ce așteaptă Dumnezeu de la noi, putem studia viețile oamenilor lui Dumnezeu și să ne uităm la exemplul lor de credință. Studiul biblic Credință mai presus de perfecțiune are în vedere viața de credință a lui Avram, mai târziu numit Avraam, și a fiului său, Isaac,care nu au fost perfecți dar prin credința lor au fost socotiți neprihăniți
More
Related Plans

God Gives Us Rain — a Sign of Abundance

What Is My Calling?

When You’re Excluded and Uninvited

All the Praise Belongs: A Devotional on Living a Life of Praise

Love Like a Mother -- Naomi and Ruth

1 Corinthians

Sharing Your Faith

Jesus Meets You Here: A 3-Day Reset for Weary Women

Overwhelmed, but Not Alone: A 5-Day Devotional for the Weary Mom
