YouVersion Logo
Search Icon

Plan Info

Anduranța SpiritualăSample

Anduranța Spirituală

DAY 6 OF 7

# Înfruntând durerea când mă lovesc de zid Durerea este un lucru pe care de obicei dorim să-l evităm, dar sunt anumite dureri de care nu putem scăpa. Când inimile ne sunt îndurerate, devine obositoare până și simpla supraviețuire a unei zile. Cum găsim anduranța pentru a merge mai departe după ce ne-am oprit din drum datorită zidului durerii? Ea își face pur și simplu apariția. Pot fi zile în care tot ce mai poți să faci este să respiri și să fii pur și simplu acolo. Acum câteva zile am văzut că Simon „s-a lovit de un zid” când nu a reușit să prindă niciun pește... dar a rămas acolo. A stat în prezența lui Isus și I-a urmat instrucțiunile, iar datorită acestui lucru, a obținut din plin ce și-a dorit. În Ioan 11, ni se prezintă încă două persoane care „s-au lovit de un zid” în călătoria lor spirituală. Marta și Maria sunt întristate pentru că fratele lor, Lazăr, s-a îmbolnăvit și a murit. Ele cred în puterea lui Isus, dar se întreabă de ce oare El nu a împiedicat ca acest lucru să se întâmple. Suferința are un mod ciudat de a ne dilua credința, de a ne face să credem că dacă Isus nu a făcut lucrurile așa cum am fi vrut noi, ar fi fost mai bine să nu facă nimic. Dar nu acesta este modul de lucru al lui Isus. Noi, creștinii, putem să ne întristăm dar să ne păstrăm și speranța, în același timp. În acest fel, chiar și plânsul nostru poate deveni o formă de închinare. Isus este uimitor. El o vede pe Maria plângând în fața Lui și cu toate că El știe deja că are putere asupra morții, deoarece El însuși este autorul vieții, nu acționeaza imediat. El este profund mișcat de durerea prietenilor Săi și plânge alături de ei. Cititorule îndurerat, fie ca tandrețea lui Isus să-ți liniștească furtuna din sufletul tău! Să știi că furtuna este cadrul obișnuit pentru miracole! Învierea lui Lazăr, și mai târziu a lui Isus Însuși, ne arată realitatea că Isus are capacitatea de a lua lucrurile urâte din viețile noastre și de a le face frumoase. Fie ca astăzi, la pieptul Lui, să fie locul unde să găsim anduranța pentru a persevera și a merge mai departe! Reflecție: Mi-a diluat durerea credința? Oare cum face Dumnezeu ceva frumos din durerea mea? Dacă nu am suferit recent vreo pierdere, am oare vreun prieten care ar avea nevoie de mine ca să plâng alături de el? Rugăciune: Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai înțeles durerea! Ajută-mă să am încredere în Tine, chiar și atunci când nu răspunzi la rugăciunile mele așa cum am sperat eu! Ajută-mă să-mi amintesc că Tu ești Cel ce lucrezi în spatele scenei pentru a face totul nou și dă-mi ochi să văd bunătatea și frumusețea din jurul meu!
Day 5Day 7

About this Plan

Anduranța Spirituală

Te simți blocat? Cum ar fi să poți depăși dificultățile mai ușor decât o făceai înainte? În următoarele 7 zile, vei identifica obstacolele care ți-ar putea împiedica progresul spiritual și vei descoperi cum Dumnezeu îți ...

More

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy