Geneza 19
19
Cei doi îngeri la Sodoma
1Când înserarea s-a lăsat,
Cei doi îngeri care-au plecat
Înspre Sodoma, au sosit
La poarta ei. L-au întâlnit
Pe Lot, care i-a-ntâmpinat.
Pân’ la pământ li s-a-nchinat
2Și-a zis apoi, privind la ei:
„Veniți la mine, domnii mei,
Să înnoptați în casa mea!
Am apă, veți mânca, veți bea.
După ce vă veți odihni –
Mâine – la drum, iar veți porni.”
„Nu vom intra în casa ta,
Ci-n uliță vom înnopta” –
3Au zis, dar Lot a insistat,
Până când i-a înduplecat.
O cină, el le-a pregătit
Și azimi calde, le-a servit.
4Cei doi, încă, nu se culcară,
Când vuiet se-auzi afară.
Bărbații, toți, ca niște câni –
Și tinerii și cei bătrâni –
S-au adunat de peste tot,
Înconjurând casa lui Lot.
5Pe Lot, îndată, l-au chemat:
„Unde-s cei doi?!” – l-au întrebat.
„Scoate-i afară – s-au nu vrei?! –
Ca Să ne-mpreunăm cu ei!”
6Lot a ieșit și-a încuiat
Ușa. Apoi, a cuvântat:
7„Așa ceva, e peste poate!
Nu faceți astă răutate!
8Iată, vă dau fetele mele,
Să faceți ce voiți cu ele,
Căci amândouă sunt virgine.
Însă pe-acei care, la mine,
Să înnopteze-s așezați,
Vă rog, în pace, să-i lăsați!”
9Ei au strigat: „Pleacă din drum!
Tu ești străin, și vii acum
Judecător?! Ne dăscălești?!
Ei bine, ai să pătimești
Mai mult decât bărbați-acei!
Scoate-i afară și pe ei!”
Degeaba Lot s-a-mpotrivit,
Pentru că gloata l-a-mbrâncit;
De ușă, s-a apropiat,
S-o spargă, neîntârziat.
10Îngerii mâinile-au întins,
Spre Lot, și-n grabă, l-au cuprins;
Apoi, în casă, l-au vârât
Și-n urmă-i, ușa-au zăvorât.
11Întreaga gloată ce era
Afară și-a vrut a intra
În casă, fost-a pedepsită
Și cu orbire-a fost lovită.
Nimicirea Sodomei și Gomorei
12Bărbați-acei i-au spus lui Lot:
„Pe cine ai? Să îți iei tot –
Pe gineri, fiice și pe fii.
Fugi de-i adună și să vii,
Cu ei, degrabă! Să fugiți
Și viața să vi-o izbăviți,
13Căci locul fi-va nimicit!
În ăst ținut, noi am venit,
Căci plângerea-n potriva lui
Ajuns-a-n fața Domnului;
Atuncea, El ne-a-nsărcinat
Să-l pedepsim, pentru păcat!”
14Aflând, Lot n-a mai zăbovit –
Cu ginerii lui a vorbit,
Zicându-le: „Sculați-vă!
Fugiți iute! Salvați-vă!
Cetatea fi-va nimicită!
Pedeapsa i-a fost stabilită,
De Domnul, pentru ce-a făcut!”
Dar ei au râs – nu l-au crezut.
15Când zorii zilei s-au ivit,
De Lot, îngeri-au stăruit:
„Să-ți iei fetele și nevasta,
Să părăsiți cetatea asta,
Să nu ajungeți la pieire,
Pentru a ei nelegiuire!”
16Dar Lot, încă, mai zăbovea,
Iar timpul, ne-ncetat, curgea.
Atunci, îngerii i-au luat,
Pe toți, de mâini și au plecat
Să-i scoată, din cetate-afară,
Și înapoi veniră iară.
Astfel, Domnul l-a izbăvit
17Pe Lot. Cei doi l-au sfătuit:
„Pleacă! ‘Napoi să nu privești
Și nu cumva să te oprești,
Pe drum, în locuri din Câmpie.
Altfel, urgia ce-o să vie
Te va ajunge, negreșit –
Numai la munte ești ferit.”
18Lot a răspuns: „Doamne, nu pot
Să fug la munte! Eu socot –
19De trecere am căpătat,
Căci milă, Tu mi-ai arătat –
Prăpădul să nu mă ajungă,
Căci pân’ la munte-i cale lungă,
20Să fug, vreau, în cetatea ‘ceea,
Cu fetele și cu femeia.
Cetatea-i mică… de-aș putea
Să îmi salvez viața în ea…”
21Domnul a zis: „Iată că-ți fac
Și-acest hatâr, să-ți fiu pe plac.
22Fugi în cetate! Nu mai sta!
Până ajungi, voi aștepta!”
De-atunci se cheamă, așadar,
Cetatea „Mică” – sau „Țoar”.
23Soarele tocmai răsărea,
Când, la Țoar, Lot ajungea.
24Deci Lot fiind adăpostit,
Din cer, potop s-a prăvălit –
Ploaie de foc și de pucioasă –
Lovind cetatea păcătoasă,
Căci, în sfârșit, sosise ora,
Pentru Sodoma și Gomora.
25Dezastrul a fost colosal:
A spulberat, sub al său val,
Cetățile de pe Câmpie,
Copaci și-orice ființă vie.
26Nevasta lui Lot a privit
În urmă, și-a încremenit –
În stâlp de sare s-a-ntrupat.
27Avram, în zori, când s-a sculat,
S-a dus colo unde-a vorbit
Cu Domnul, când a mijlocit.
28Privind înspre cetăți, în zare –
Înspre Câmpia ‘ceea mare –
Văzu fum, foc mistuitor –
Asemeni celui de cuptor –
Cum se ridică din pământ,
Împrăștiindu-se în vânt.
29Când Dumnezeu a nimicit
Cetățile, și-a amintit
Căci cu Avram de vorbă-a stat,
Și astfel, Lot a fost salvat.
Păcatul fetelor lui Lot
30Lot, la Țoar, n-a zăbovit –
Cu fetele, s-a stabilit
La munte, într-o peșteră.
31Aici, fetele-și ziseră:
„Bătrân este al nostru tată.
Pe-aici, nu-i nici un bărbat, iată!
32Haidem, cu vin, să-l îmbătăm
Pe tata, și să ne culcăm
Cu el. Așa de procedăm,
Sămânța o să ne-o păstrăm.”
33Deci, pe bătrân l-au îmbătat,
Iar cea mai mare s-a culcat
Cu tatăl lor. El n-a știut
Nimic, din ce s-a petrecut.
34A doua zi, cea mare spuse
Mezinei – tot – precum făcuse:
„Iată, eu m-am culcat cu tata.
Să-i dăm iar vin! Tu să fii gata,
La noapte! Intri ușurel
Și-ai să te culci și tu, cu el.
Nu sta pe gânduri! De ce taci?
Așa va trebui să faci!”
35Pe Lot, din nou, l-au amețit
Cu vin, încât nu a simțit
Când cea mai mică s-a culcat
Cu el, și nici când a plecat.
36Așa s-au pomenit, cu toate,
De tatăl lor, însărcinate.
37Un fiu, cea mare a născut –
Moab, drept nume, a avut.
Din el ieșit-a un popor:
Acel al Moabiților.
38Cea mică a născut și ea,
Un fiu. Ben-Ami se numea.
El este tatăl tuturor,
Din spița Amoniților.
اکنون انتخاب شده:
Geneza 19: BIV2014
هایلایت
کپی
مقایسه
به اشتراک گذاشتن
می خواهید نکات برجسته خود را در همه دستگاه های خود ذخیره کنید؟ برای ورودثبت نام کنید یا اگر ثبت نام کرده اید وارد شوید
Copyright © 2014 Ioan Ciorca