YouVersion Logo
Search Icon

Iacob 3

3
Stăpânirea limbii
1Frații mei, să nu fie mulți dintre voi care devin învățători#3,1 Comunitatea creștină îi numără pe învățători, printre cei care autorul se plasează, și care este prezidată de bătrâni (cf. Iac 5,14). În timp ce aceștia din urmă duc cu gândul la epoca redactării Scrisorilor Pastorale și a Faptelor Apostolilor, învățătorii își fac apariția în listele sfântului Paul (Rom 12,7; 1Cor 12,28-29; Ef 4,11). Acest avertisment referitor la învățători pare să se prelungească în atragerea atenției cu privire la folosirea limbii. Din cauza funcției lor, ei au o responsabilitate mai gravă (cf. Lc 20,47 – cu privire la cărturari); cei care învață trebuie să-și stăpânească limba., știind că noi vom avea#3,1 Lit.: „vom primi”. o judecată mai aspră#3,1 Lit.: „mare”.. 2Căci toți greșim în multe privințe. Dacă cineva nu greșește prin cuvânt, este un om desăvârșit, capabil să-și înfrâneze tot trupul.
3Dacă#3,3 Unele manuscrise importante, în loc de „dacă”, au „iată!”. punem frâul în gura cailor, ca să ne asculte, le conducem tot trupul. 4Iată, chiar și corăbiile, deși sunt așa de mari și purtate de vânturi puternice, sunt conduse de o cârmă foarte mică, după cum vrea cel care le conduce.
5Tot așa și limba: este un organ#3,5 Lit.: „membru”. mic, dar se poate făli cu lucruri mari.
Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare! 6Și limba este foc, o lume a nelegiuirii. Limba este printre membrele noastre aceea care pângărește tot trupul și aprinde cursul existenței#3,6 Lit.: „roata vieții”. Expresia provine din mentalitatea orientală, probabil o concepție budistă, preluată de unele curente filozofice grecești. Autorul o folosește pentru a arăta dezordinea pe care limba o poate aduce în relațiile omenești și în întregul cadru al vieții. după ce a fost aprinsă de Gheénă. 7Căci orice specie de animale, de păsări, de reptile și [animale] de mare poate fi domesticită și chiar au fost domesticite de oameni#3,7 Lit.: „de natura omenească”., 8dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domesticească: ea este un rău nepotolit, plină de otravă ucigătoare#3,8 Lit.: „aducătoare de moarte”.. 9Cu ea îl binecuvântăm pe Domnul și pe Tatăl și tot cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuți după asemănarea lui Dumnezeu#3,9 Negativitatea limbii apare tocmai în această contradicție: lauda lui Dumnezeu este anulată sau devine ipocrită; dacă în același timp se rostesc blasfemii, se dorește răul cuiva, oamenii care sunt făcuți după chipul lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26) nu sunt imaginea acestuia.. 10Din aceeași gură iese și binecuvântarea, și blestemul. Nu trebuie să fie astfel, frații mei! 11Oare poate izvorul să reverse din aceeași vână apă dulce și amară? 12Frații mei, oare poate smochinul să facă măsline și vița-de-vie smochine? Nici [izvorul] sărat#3,12 Lit.: „Nimic sărat”. nu poate produce apă dulce.
Adevărata înțelepciune
13Cine este înțelept și învățat între voi? Să-și arate faptele printr-o purtare bună în modestia înțelepciunii! 14Dar dacă aveți gelozie amară și rivalitate în inima voastră, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului. 15Nu aceasta este înțelepciunea care vine de sus, ci este pământească, instinctuală#3,15 Termenul grec „psýchikos” nu are în sine o semnificație negativă dacă este în opoziție cu „sòma” (= „trup”). Dar în contextul de față are o nuanță peiorativă, descriind firea animalică, senzitivă, din om. și diabolică, 16pentru că acolo unde este gelozie și rivalitate, acolo se află dezordine și tot felul de fapte rele. 17Dar înțelepciunea care vine de sus este, înainte de toate, curată, apoi pașnică, blândă, docilă, plină de milă și de roade bune, fără discriminare și fără ipocrizie. 18Rodul dreptății este semănat în pace pentru cei care fac pace. #1,19; 3,13 #Sir 14,1 #1,26 #Ps 32,9 #Prov 16,27 #Sir 5,13 gr #Mt 12,36-37; 15,11.18.19 #Gen 9,2 #1,8; 3,16 #Ps 140,4 #Rom 3,13 #Gen 1,26-27 #Mal 2,10 #Rom 3,14 #Ef 4,29 #Mt 7,16-19; 12,33 #3,1; 2,18 #Mt 11,29 #1Cor 3,3 #Ef 4,31 #1,5.17 #1Cor 2,14 #1Tim 4,1 #1,8; 3,8 #1,5.17 #Is 32,17 #Mt 5,9 #Fil 1,11 #Evr 12,11

Currently Selected:

Iacob 3: VBRC2020

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy