Suferința ca valoareSample

Omul nu a fost proiectat să caute suferința. Exceptând deviațiile, omul fuge de durere, se luptă să găsească eliberarea și caută să rămână acolo unde nu mai doare. De la ierburile și tincturile din trecut și până la analgezicele moderne, de la meditație și până la jucăriile electronice care ne distrag astăzi, omul a găsit așa numitele programe de fericire care să excludă suferința. Totuși, suferința este semnul distinctiv al oricărei vieți. Autorul contemporan, Ellis Potter, rescrie teza lui Descartes astfel: „Sufăr, deci exist.” Suferința este ceea ce au în comun toți oamenii care au trăit vreodată. Cum ne raportăm la suferință? „A trece prin suferință” poate însemna două lucruri: a aștepta ca starea aceasta să scadă în intensitate și apoi să dispară sau a încerca să îi înțelegem rostul, să îi descoperim efectul în viața noastră. A doua opțiune îmi pare mai apropiată de ceea ce învață Biblia. Trinitatea experimentează suferința: Tatăl suferă privind la creația care geme, Isus a fost „om al durerii, obișnuit cu suferința”, iar Duhul Sfânt este numit Mângâietorul în suferință. Dacă Dumnezeu nu a exclus suferința din existența Sa Atotputernică, atunci suferința este o valoare divină. Da, o valoare. De ce aș accepta această valoare în viața mea, când tot ce vreau să fac este să fug de durere? Doar prin acceptarea suferinței putem înțelege inima de tată a lui Dumnezeu. Care tată nu a cunoscut suferința? Doar prin suferință putem înțelege zbaterile fratelui-om de lângă noi. Care e acela dintre noi care nu a căutat vreodată mâna altuia în durere? Lumea în care a umblat Isus-Omul era marcată de perfecțiunea spre care aspirau grecii, o lume din care era alungat orice motiv de durere. Conform acestei lumi… Isus ar fi trebuit să lupte împotriva oricărei suferințe, dar a luat asupra Lui suferința supremă. Isus ar fi trebuit să se folosească de putere, dar a ales să se supună. Isus ar fi trebuit măcar să învie într-un trup perfect, dar a revenit la viață cu palmele străpunse. Cu aceste mâini străpunse le-a arătat ucenicilor calea. Cu aceste mâini străpunse ne arată că în El este locul în care trebuie să ducem suferința noastră, nu doar pentru a fi alinați, ci pentru ca durerea noastră să fie transformată în ceva infinit mai bun. Poți să îți îmbrățișezi astăzi suferința, știind că ești la rândul tău îmbrățișat de Cel care a suferit pentru tine?