YouVersion Logo
Search Icon

Iov 3

3
Plângerea lui Iov
1După aceasta Iov și‐a deschis gura și și‐a blestemat ziua. 2Și Iov a răspuns și a zis: 3Pierdută#Cap. 10.18, 19. Ier. 15.10; 20.14. să fie ziua în care m‐am născut și noaptea care a zis: S‐a zămislit un copil de parte bărbătească! 4Ziua aceea să fie întuneric; să n‐o caute Dumnezeu de sus, și să nu lumineze lumina peste ea! 5Întunericul#Cap. 10.21, 22; 16.16; 28.3. Ps. 23.4; 44.19; 107.10, 14. Ier. 13.16. Amos 5.8. și umbra morții s‐o ceară; un nor să locuiască peste ea; tot ce întunecă ziua s‐o înspăimânte! 6Noaptea aceea să dea negura peste ea; să nu se bucure între zilele anului, să nu vină în numărul lunilor! 7Iată, noaptea aceea să fie stearpă; niciun glas bucuros să nu vină în ea! 8S‐o blesteme cei ce blestemă ziua, cei ce#Ier. 9.17, 18. sunt gata să deștepte Leviatanul! 9Să se întunece stelele amurgului ei; să aștepte lumină și să nu fie, nici să nu vadă genele zorilor! 10Pentru că n‐a închis ușile pântecelui mamei mele, și n‐a ascuns necazul dinaintea ochilor mei. 11De ce#Cap. 10.18. n‐am murit în pântece? De ce nu mi‐am dat duhul când am ieșit din pântece? 12Pentru ce m‐au primit genunchii#Gen. 30.3. Is. 66.12.? Și pentru ce țâțele, ca să sug? 13Căci acum aș zăcea și aș fi liniștit; aș dormi și aș avea odihnă: 14cu împărații și sfetnicii pământului, care și‐au zidit#Cap. 15.28. locuri pustii; 15sau cu mai marii care aveau aur și își umpleau casele cu argint: 16sau ca o naștere timpurie#Ps. 58.8. ascunsă, n‐aș mai fi fost, ca pruncii care n‐au văzut lumina! 17Acolo cei răi încetează de a tulbura și cei istoviți se odihnesc. 18Acolo cei prinși sunt ușurați cu toții, n‐aud#Cap. 39.7. glasul celui ce‐i îmboldește. 19Cei mici și cei mari sunt acolo, și robul e slobod de domnul său. 20Pentru ce se dă#Ier. 20.18. lumină celui în necaz și viață celor amărâți#1 Sam. 1.10. 2 Reg. 4.27. Prov. 31.6. la suflet, 21care așteaptă#Ap. 9.6. moartea și nu vine și sapă după ea mai mult decât ca după comori#Prov. 2.4. ascunse; 22care se bucură foarte mult și se veselesc când găsesc mormântul? 23Pentru ce se dă lumină omului căruia îi este ascunsă calea sa și pe care Dumnezeu l‐a îngrădit#Cap. 19.8. Plâng. 3.7.? 24Căci suspinul meu vine înaintea pâinii mele și răcnetele mele se varsă ca apele. 25Căci de ce m‐am temut aceea a venit peste mine și de ce m‐am înspăimântat aceea m‐a ajuns. 26N‐am pace, n‐am liniște, n‐am odihnă și vine necaz.

Currently Selected:

Iov 3: VDCL

Highlight

Copy

Compare

Share

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in