YouVersion Logo
Search Icon

Rut 4

4
Căsătoria lui Boaz cu Rut
1Boaz s-a suit la poarta cetății și s-a oprit acolo. Și iată că cel#Cap. 3:12. ce avea drept de răscumpărare, și despre care vorbise Boaz, trecea. Boaz i-a zis: „Hei, cutare, apropie-te, stai aici.” Și el s-a apropiat și s-a oprit. 2Boaz a luat atunci zece oameni dintre bătrânii#1 Împ. 21:8. Prov. 31:23. cetății și a zis: „Ședeți aici.” Și ei au șezut jos. 3Apoi a zis celui ce avea drept de răscumpărare: „Naomi, întorcându-se din țara Moabului, a vândut bucata de pământ care era a fratelui nostru Elimelec. 4Am crezut de datoria mea să te înștiințez despre aceasta și să-ți spun: ‘Cumpăr-o#Ier. 32:7,8. în fața#Gen. 23:18. locuitorilor și în fața bătrânilor poporului meu. Dacă vrei s-o răscumperi, răscumpăr-o; dar dacă nu vrei, spune-mi, ca să știu. Căci nu este nimeni#Lev. 25:25. înaintea ta care să aibă dreptul de răscumpărare, și după tine eu am dreptul acesta.’” Și el a răspuns: „O voi răscumpăra.” 5Boaz a zis: „În ziua în care vei cumpăra țarina din mâna Naomei, o vei cumpăra în același timp și de la Rut, Moabita, nevasta#Gen. 38:8. Deut. 25:5,6. Cap. 3:13. Mat. 22:24. celui mort, ca să ridici numele mortului în moștenirea lui.” 6Și#Cap. 3:12,13. cel ce avea drept de răscumpărare a răspuns: „Nu pot s-o răscumpăr pe socoteala mea, de frică să nu-mi stric moștenirea mea; ia tu dreptul de răscumpărare, căci eu nu pot s-o răscumpăr.” 7Odinioară în Israel, pentru întărirea unei#Deut. 25:7,9. răscumpărări sau a unui schimb, omul își scotea încălțămintea și o dădea celuilalt: aceasta slujea ca mărturie în Israel. 8Cel ce avea drept de răscumpărare a zis dar lui Boaz: „Cumpăr-o pe socoteala ta!” Și și-a scos încălțămintea. 9Atunci, Boaz a zis bătrânilor și întregului popor: „Voi sunteți martori azi că am cumpărat din mâna Naomei tot ce era al lui Elimelec, al lui Chilion și al lui Mahlon 10și că mi-am cumpărat, de asemenea, de nevastă pe Rut, Moabita, nevasta lui Mahlon, ca să ridic numele mortului în moștenirea lui și pentru ca numele mortului să nu fie șters#Deut. 25:6. dintre frații lui și din poarta locului lui. Voi sunteți martori azi despre aceasta!” 11Tot poporul care era la poartă și bătrânii au zis: „Suntem martori! Domnul să facă#Ps. 127:3; 128:3. pe femeia care intră în casa ta ca Rahela și ca Lea, care amândouă au zidit#Deut. 25:9. casa lui Israel! Arată-ți puterea în Efrata#Gen. 35:16,19. și fă-ți un nume în Betleem! 12Sămânța#Gen. 38:29. 1 Cron. 2:4. Mat. 1:3. pe care ți-o va da Domnul prin această tânără femeie să-ți facă o casă asemenea casei lui Pereț, care#1 Sam. 2:20. s-a născut lui Iuda din Tamar!”
Nașterea lui Obed, strămoșul lui David
13Boaz a luat#Cap. 3:11. pe Rut, care i-a fost nevastă, și el a intrat la ea. Domnul#Gen. 29:31; 33:3. a făcut-o să zămislească și ea a născut un fiu. 14Femeile au#Luca 1:58. Rom. 12:15. zis Naomei: „Binecuvântat să fie Domnul, care nu te-a lăsat lipsită azi de un bărbat cu drept de răscumpărare și al cărui nume va fi lăudat în Israel! 15Copilul acesta îți va înviora sufletul și va fi sprijinul bătrâneților tale, căci l-a născut noră-ta, care te iubește și care face pentru tine mai mult#1 Sam. 1:8. decât șapte fii.” 16Naomi a luat copilul, l-a ținut în brațe și a văzut de el. 17Vecinele#Luca 1:58,59. i-au pus nume, zicând: „Un fiu s-a născut Naomei!” Și l-au numit Obed. Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.
Sămânța lui Pereț
18Iată sămânța lui Pereț.
Pereț#1 Cron. 2:4. Mat. 1:3. a fost tatăl lui Hețron; 19Hețron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab; 20Aminadab a fost tatăl lui Nahșon#Num. 1:7.; Nahșon a fost tatăl lui#Mat. 1:4. Salmon; 21Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed; 22Obed a fost tatăl lui Isai și Isai a fost tatăl lui David#1 Cron. 2:15. Mat. 1:6..

Currently Selected:

Rut 4: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy