YouVersion Logo
Search Icon

Exodul 37

37
Facerea chivotului
1Apoi Bețaleel#Cap. 25:10. a făcut chivotul din lemn de salcâm; lungimea lui era de doi coți și jumătate; lățimea, de un cot și jumătate și înălțimea, tot de un cot și jumătate. 2L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru și pe dinafară și i-a făcut un chenar de jur împrejur. 3A turnat pentru el patru verigi de aur, pe care le-a pus la cele patru colțuri ale lui: două verigi de o parte și două verigi de cealaltă parte. 4A făcut niște drugi de lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. 5A vârât drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca să ducă chivotul. 6A făcut și capacul ispășirii#Cap. 25:17. din aur curat; lungimea lui era de doi coți și jumătate și lățimea, de un cot și jumătate. 7A făcut doi heruvimi din aur bătut la cele două capete ale capacului ispășirii; 8un heruvim la un capăt și un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe capacul ispășirii la cele două capete ale lui. 9Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispășirii cu aripile lor și uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu fața întoarsă spre capacul ispășirii.
Facerea mesei
10A făcut masa#Cap. 25:23. din lemn de salcâm: lungimea ei era de doi coți; lățimea, de un cot și înălțimea, de un cot și jumătate. 11A poleit-o cu aur curat și i-a făcut un chenar de jur împrejur. 12I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână, pe care a făcut un chenar de jur împrejur. 13A turnat pentru masă patru verigi de aur și a pus verigile în cele patru colțuri, care erau la cele patru picioare ale ei. 14Verigile erau lângă pervaz, și în ele erau vârâți drugii pentru ducerea mesei. 15A făcut drugii din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur; ei slujeau la ducerea mesei. 16A făcut apoi uneltele care trebuiau puse pe masă, farfuriile#Cap. 25:29., cățuile, potirele și ceștile ei, care slujeau la jertfele de băutură; le-a făcut din aur curat.
Facerea sfeșnicului
17A făcut sfeșnicul#Cap. 25:31. Zah. 4:1. Apoc. 1:12-20; 4:5. din aur curat; a făcut sfeșnicul din aur curat, bătut; piciorul, fusul, potirașele, gămălioarele și florile lui erau dintr-o bucată cu el. 18Din amândouă părțile lui ieșeau șase brațe: trei brațe dintr-o latură și trei brațe din cealaltă latură. 19Pe un braț erau trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor, și pe un alt braț, alte trei potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor; așa era la toate cele șase brațe care ieșeau din sfeșnic. 20Pe fusul sfeșnicului erau patru potirașe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele și florile lor. 21Era o gămălioară sub două brațe care ieșeau din sfeșnic, o gămălioară sub alte două brațe și o gămălioară sub alte două brațe; așa era la toate cele șase brațe care ieșeau din sfeșnic. 22Gămălioarele și brațele sfeșnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în întregime dintr-o bucată de aur curat. 23A făcut apoi cele șapte candele ale lui, mucările și cenușarele lui, toate din aur curat. 24A întrebuințat un talant de aur curat pentru facerea sfeșnicului cu toate uneltele lui.
Altarul pentru tămâie
25Apoi a făcut#Cap. 30:1. Apoc. 8:3,4. altarul pentru tămâie din lemn de salcâm: lungimea lui era de un cot și lățimea, de un cot; era în patru muchii, și înălțimea lui era de doi coți. Coarnele erau dintr-o bucată cu el. 26L-a poleit cu aur curat, atât partea de sus, cât și laturile de jur împrejur și coarnele. Și i-a făcut o cunună de jur împrejur. 27Sub cunună a făcut două verigi de aur, pe care le-a pus în cele două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii care slujeau la ducerea lui. 28A făcut niște drugi din lemn de salcâm și i-a poleit cu aur. 29A făcut untdelemnul#Cap. 30:23,34. pentru ungerea sfântă și tămâia mirositoare, curată, alcătuită după meșteșugul făcătorului de mir.

Currently Selected:

Exodul 37: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy