YouVersion Logo
Search Icon

Iacov 3

3
Înfrânarea limbii
1Fraţii mei, să nu deveniţi mulţi dintre voi învăţători, ştiind că noi, învăţătorii, vom fi judecaţi mai aspru; 2căci toţi greşim în multe. Iar dacă cineva nu greşeşte în cuvânt, acesta este om desăvârşit, care are putere să-şi ţină în frâu şi tot trupul. 3Nu punem noi zăbală în gura cailor ca să ni-i supunem şi astfel le conducem tot trupul? 4Iată şi corăbiile, cât sunt ele de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi conduse de o cârmă foarte mică unde vrea cârmaciul. 5La fel şi limba: cât de mică este şi cu ce lucruri mari se făleşte! Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! 6Şi limba este un foc, lume a nelegiuirii. Ea stă între mădularele noastre, întinează tot trupul şi aprinde viaţa în tot cursul ei, fiind aprinsă de focul gheenei. 7Toată firea fiarelor şi a păsărilor, a celor ce se târăsc pe pământ şi a vietăţilor din mare este domolită şi a fost domolită de firea omenească, 8dar limba, răul fără astâmpăr, nimeni dintre oameni n-a putut-o domoli; ea este plină de venin aducător de moarte. 9Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul, pe Tatăl, şi cu ea îi blestemăm pe oameni, pe cei făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu; 10din aceeaşi gură iese binecuvântare şi blestem. Fraţii mei, nu trebuie să se întâmple aşa! 11Scoate cumva izvorul din aceeaşi vână şi apa dulce şi apa amară? 12Poate oare smochinul, fraţilor, să facă măsline sau viţa de vie smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
Înţelepciunea cerească şi cea pământească
13Cine este înţelept şi priceput între voi? Acela să-şi arate faptele din purtarea lui cea bună, în blândeţea care vine din înţelepciune. 14Iar dacă inima voastră e plină de invidie amară şi ambiţii egoiste, nu vă mai lăudaţi atâta şi nu mai minţiţi împotriva adevărului. 15Aceasta nu este înţelepciunea care vine de sus, ci este înţelepciunea pământească, omenească, a Diavolului. 16Căci unde există invidie şi ambiţie egoistă, acolo e dezordine şi e orice lucru rău. 17Iar înţelepciunea de sus este mai întâi de toate curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, neprefăcută. 18Şi rodul dreptăţii se seamănă în pace prin cei ce fac pace.

Currently Selected:

Iacov 3: BINT09

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy