YouVersion Logo
Search Icon

2 Timotei 2

2
Viziune şi disciplină în slujire
1Tu, deci, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Iisus. 2Iar lucrurile pe care le-ai auzit de la mine înaintea multor martori, încredinţează-le unor oameni credincioşi care vor fi în stare să-i înveţe şi pe alţii. 3Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. 4Nici un ostaş nu rămâne prins în treburile vieţii dacă vrea să-i placă celui care l-a înrolat. 5Iar când cineva ia parte la o competiţie, nu e încununat dacă nu respectă legile competiţiei. 6Plugarul care munceşte din greu trebuie să fie cel dintâi care se bucură de recoltă. 7Înţelege ceea ce îţi spun, fiindcă Domnul îţi va da pricepere în toate.
8Adu-ţi aminte de Iisus Hristos cel înviat din morţi, din neamul lui David, după evanghelia mea, 9pentru care sufăr şi am ajuns chiar în lanţuri, ca un răufăcător. Însă cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat! 10De aceea, îndur totul pentru cei aleşi, ca şi ei să dobândească mântuirea în Hristos Iisus şi slava veşnică. 11Vrednic de crezut este cuvântul:
Dacă am murit împreună cu El,
împreună cu El vom şi trăi;
12dacă îndurăm,
vom şi domni împreună cu El;
dacă Îl vom tăgădui,
şi El ne va tăgădui;
13dacă îi suntem necredincioşi,
El rămâne credincios, fiindcă nu se poate tăgădui pe Sine.
Avertizări despre pericolul ereziilor
14Adu-le aminte de aceste lucruri, îndemnându-i înaintea lui Dumnezeu să nu se certe#Lit.: „să nu se lupte în cuvinte.”, pentru că nu le este de nici un folos, ci îi duce la pierzare pe cei ce ascultă. 15Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om priceput, ca un lucrător care nu are de ce să se ruşineze, care împarte drept cuvântul adevărului. 16Fereşte-te de vorbele deşarte şi lumeşti fiindcă cei care stăruie în ele se vor afunda tot mai mult în nelegiuire, 17şi cuvântul lor roade ca o cangrenă. Printre ei sunt Imeneu şi Filet, 18care s-au îndepărtat de adevăr şi dărâmă credinţa unora, spunând că învierea a avut deja loc. 19Însă temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită şi pe ea stă scris: Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Săi şi Să se îndepărteze de nedreptate oricine cheamă Numele Domnului.
20Într-o casă mare nu sunt doar vase de aur şi de argint, ci şi vase de lemn şi de lut; unele sunt de preţ, iar altele sunt obişnuite. 21Deci, dacă se va curăţa cineva de lucrurile rele pe care le-am amintit, va fi un vas de preţ, sfinţit, folositor stăpânului, gata pentru orice faptă bună.
22Fugi de poftele tinereţii, caută dreptatea, credinţa, iubirea şi pacea împreună cu cei ce-L cheamă pe Domnul cu inima curată. 23Fereşte-te de întrebările prosteşti şi nesăbuite, ştiind că ele provoacă certuri. 24Slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, capabil să-i înveţe pe alţii, îngăduitor, 25povăţuindu-i cu blândeţe pe cei ce se împotrivesc. Poate că Dumnezeu le va dărui pocăinţă ca să cunoască adevărul 26şi vor scăpa din cursa Diavolului care îi ţine prinşi pentru a-i face voia.

Currently Selected:

2 Timotei 2: BINT09

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy