Malahia 1
1
Iubirea Domnului față de Israél
1Profeție. Cuvântul Domnului către Israél prin Malahía#1,1 Termenul ebraic înseamnă „mesagerul meu”. Astfel a tradus LXX, adăugând „puneți în inimile voastre!”. Targùmul specifică „mesagerul meu, al cărui nume este Èsdra, scribul”.. 2„Vă iubesc, zice Domnul, iar voi spuneți: «Cum ne iubești? Oare nu este Esáu fratele lui Iacób#1,2 Tradiția spune că Iacòb și Esàu sunt frați (cf. Gen 25,19-28). Aici, totuși, așa cum apare din dialog, nu se vorbește despre cei doi indivizi, cât despre cele două popoare care își au originea în cei doi frați: evreii, descendenți din Iacòb, și edomiții, descendenți din Esàu. – oracolul Domnului – și [spui]: ‹L-am iubit pe Iacób 3și l-am urât pe Esáu#1,3 Acest limbaj este unul specific semit. Sensul este că Domnul a favorizat poporul descendent al lui Iacòb, în timp ce nu a acordat aceleași daruri poporului care provenea din Esàu. Sfântul Paul preia expresia pentru a arăta că alegerea sinaitică este darul gratuit al lui Dumnezeu (cf. Rom 9,13).; am pus să fie munții lui o devastare#1,3 Este vorba despre podișul uscat de la sud-est de Marea Moartă unde locuiau descendenții lui Esàu (cf. Gen 27,39-40)., iar proprietatea lui [am dat-o] șacalilor pustiului›». 4Dacă Edóm ar zice: «Suntem distruși, dar ne vom întoarce și vom reclădi ruinele#1,4 Vechea tradiție patriarhală amintește trăsăturile lui Esàu: abil în mânuirea sabiei, ar fi avut puterea să îndepărteze orice jug (cf. Gen 27,40). Acest lucru s-a întâmplat în secolele precedente, începând din perioada lui Ioràm (848-841 î.C.: cf. 2Rg 8,20-22). De atunci, Edòm a fost ca un spin pentru Iuda (cf. 2Rg 14,7-10), în special în timpul catastrofei Ierusalimului din 587 î.C. (Abd v. 9-15).», așa spune Domnul Sabaót: «Ei vor reclădi, și eu voi dărâma. Îi vor numi ‹Teritoriu al nelegiuirii și popor pe care Domnul s-a indignat pentru totdeauna› ». 5Ochii voștri vor vedea și veți zice: «Domnul s-a mărit peste teritoriul lui Israél»”.
Reproșuri adresate preoților
6„Fiul îl cinstește pe tatăl, iar sclavul, pe stăpânul său#1,6 Paternitatea divină face din Israèl slujitorul docil și ascultător de Dumnezeu (cf. Is 41,8-9; 44,1-2.21; Ier 30,10; 46,27-28), separat de toate celelalte popoare pentru a-l sluji (Dt 6,32-7,16). Acest lucru vrea să-l afirme profetul, anume că din paternitatea divină a alianței s-a născut raportul dintre Yhwh și Israèl, ca și cel dintre stăpân și slujitor.. Dacă eu sunt tată, unde este cinstirea#1,6 Termenul ebraic „kābôd” (= „onoare, cinste, glorie”) are semnificația de „măreție, splendoare, strălucire”. Omul îi dă glorie și cinste Domnului prin cult (cf. Ps 24,7-10; 29,1.9; 30,13; 66,2 etc.). Mai ales Ezechièl a fixat ca loc propriu al gloriei divine sanctuarul în care Domnul își are tronul și primește actele de cult (cf. Ez 3,12.23; 43,2-5; 44,4). Așadar, Yhwh denunță lipsa gloriei care îi este daToràtă, în special în sanctuar. mea, și dacă sunt Domn, unde este teama#1,6 Nu este vorba despre teama reverențială care îl determină pe om să asculte de Dumnezeu (cf. Is 33,6; Ps 19,10; 34,12; 111,10; Prov 1,7; 2,5; 8,13), ci de teroarea sacră pe care cultul o provoacă în sufletul celui care ia parte la el (cf. Is 6,4-5), dacă acest cult se desfășoară observând toate prescripțiile rituale. de mine? Domnul Sabaót vă vorbește vouă, preoților care disprețuiți numele meu și spuneți: «Cum am disprețuit numele tău?». 7Voi aduceți la altarul meu pâine profanată#1,7 Evident, nu este vorba despre pâinile punerii înainte (cf. 1Rg 7,48), care se puneau pe altar și se schimbau în fiecare sâmbătă (cf. Ex 25,23-30; Lev 24,5-9), ci despre victimele sacrificiilor, care, după o terminologie veche, erau numite hrana sau pâinea pentru Domnul (cf. Lev 22,25; Num 28,1.24). Ritualul levitic precizează cu grijă calitatea victimelor (cf. Lev 22,17-25): fără aceste cerințe, un animal nu poate fi oferit ca sacrificiu (cf. Lev 22,20.21.25; Dt 15,21; 17,1); preoților li se reproșează tocmai faptul că oferă victime nepotrivite. și spuneți: «Cum te-am profanat?». Atunci când spuneți: «Masa Domnului este de disprețuit». 8Când aduceți un [animal] orb ca să fie jertfit, oare nu este rău? Și când aduceți unul șchiop sau bolnav, nu este oare rău? Încearcă să i le duci guvernatorului#1,8 Această precizare presupune că este vorba de epoca persană; nu este sigur dacă este cea a lui Zorobabèl (cf. Ag 1,1.14; 2,2.21) sau cea a lui Nehemía (cf. Neh 5,14; 12,26). tău! Oare îi va plăcea de tine și-ți va ridica fața? – oracolul Domnului Sabaót. 9Acum, îmbunați fața Domnului ca să se îndure de noi! Din cauza mâinilor voastre este aceasta: oare își va ridica fața spre voi? – spune Domnul Sabaót. 10Cine dintre voi va închide porțile#1,10 În templul descris de Ezechièl erau două rânduri de câte trei porți. Unul, în zidul exterior, care dădea în primul vestibul (cf. Ez 40,6-27); al doilea, în vestibulul interior (cf. Ez 40,28-46). A închide aceste șase porți însemna a închide templul, adică a face să înceteze orice act de cult. Dacă se ține cont de toată truda pentru reconstruirea templului după exil, prin Zorobabèl și Iosue, la îndemnul profeților Aggèu și Zaharía (cf. Esd 4,24–6,18), această decizie a Domnului însemna întoarcerea la o epocă asemenea aceleia pe care a trăit-o Ieremia (cf. Ier 52; 2Rg 24,18–25,30) și pe care Ezechièl a văzut-o în viziune (cf. Ez 10,18-22). și nu veți aprinde altarul#1,10 Expresie neobișnuită pentru a indica misiunea sacerdotală în oferirea sacrificiilor. Era de datoria lor să aprindă lemnele de pe altar și să pună deasupra părțile destinate să fie arse (cf. Lev 1,7-8.12-13.15.17 etc.). meu degeaba? Nu am plăcere de voi – spune Domnul Sabaót – și ofranda#1,10 Termenul „ofrandă” este folosit aici pentru sacrificiu în general. din mâinile voastre nu-mi place. 11Căci de la răsăritul soarelui până la apus#1,11 Este subliniată noutatea universalistă a cultului celui nou. Expresia folosită de profet este frecventă (cf. Is 45,6; 59,19; Ps 50,1; 113,3) și indică extensiunea maximă a lumii., mare este numele meu între neamuri#1,11 Formula solemnă afirmă două lucruri: numele Domnului, adică Domnul însuși, are putere asupra tuturor popoarelor pământului, întrucât îi aparțin prin dreptul creației (cf. Ex 19,5) și, în al doilea rând, Yhwh vestește că neamurile, adică păgânii, vor recunoaște măreția numelui său. În acest sens, fragmentul manifestă caracterul său escatologic. și în orice loc#1,11 Nu numai Ierusalimul, nici doar templul din cetatea sfântă, ci de la un capăt la altul al pământului și în orice loc. se va aduce tămâie#1,11 Alegând acest termen, se pare că profetul a voit să reducă la minimum materialitatea sacrificiului din perioada escatologică. și ofrandă curată#1,11 Este evidentă contrapunerea față de sacrificiile preoților-leviți (cf. Mal 1,6-9). Ofranda pură nu se referă la condițiile materiei sacrificiului, ci la cele ale celui care oferă sacrificiul. Este vorba de o puritate a inimii pe care omul, chiar dacă este păcătos, prin căință și propunere, o poate obține de la Dumnezeu (cf. Ps 51,7) și pe care, în epoca escatologică, o vor avea și păgânii (cf. Sof 3,9). Ea este astfel dacă ofranda externă este însoțită de voința interioară de a-i plăcea lui Dumnezeu (cf. Ps 50,14; 51,19; 141,2). Sfântul Paul o descoperă în oferirea de sine a creștinilor (Rom 12,1), imitând sacrificiul lui Cristos (cf. Ps 40,7-9; Evr 10,5-7)., căci mare este numele meu între neamuri – spune Domnul Sabaót. 12Dar voi îl profanați când spuneți: «Masa Domnului este profanată, iar rodul ei și mâncarea ei sunt de disprețuit» 13Voi spuneți: «Ce chin!#1,13 Expresia amintește de jugul insuportabil al sacrificiilor lui Israèl atunci când a ieșit din Egipt (Ex 18,8), în timpul călătoriei prin pustiu (cf. Num 20,14) și în cel al exilului (cf. Neh 9,32; Lam 3,5).» și o faceți din plictiseală#1,13 Lit.: „o faceți să se răsufle”., zice Domnul Sabaót. Aduceți ce este furat, șchiop și bolnav și aduceți-le ca ofrandă! Oare să-mi placă acestea#1,13 Lit.: „ele”. din mâinile voastre?, zice Domnul. 14Blestemat cel care înșală: are în turma lui un [animal] de parte bărbătească#1,14 Victima de parte bărbătească era cerută numai pentru anumite sacrificii; în alte cazuri, în special în sacrificiile votive, sexul nu este specificat (cf. Lev 7,16; Num 15,3). și face vot#1,14 Acest tip de sacrificii este prezentat în mod explicit de ritualul levitic (cf. Num 15,3; Lev 7,16; 22,18.23; 23,38; Dt 12,6; 23,19; 1Sam 1,21)., dar jertfește Domnului ceea ce este stricat. Căci mare rege sunt eu – spune Domnul Sabaót – și numele meu este înfricoșător printre neamuri. #Dt 4,37 #Gen 27; Rom 9,13 #Ez 20,12 #Am 5,21-25; Ier 6,20 #Sof 3,9-10 #Dt 12,3; 14,26; 16,14-15
Currently Selected:
Malahia 1: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași