Baruh 2
2
1Domnul a împlinit#2,1 Lit.: „a stabilit”. cuvântul lui pe care l-a rostit împotriva noastră și împotriva judecătorilor noștri care l-au judecat pe Israél, împotriva regilor și a principilor noștri și împotriva oamenilor din Israél și din Iúda. 2Nu s-a mai făcut sub întreg cerul câte a făcut în Ierusalím, după cum este scris în Legealui Moise, 3ca noi să mâncăm fiecare trupul fiului său și fiecare, trupul fiicei sale#2,3 După istoricul Iosíf Flaviu, scene de acest fel s-au produs și în timpul asedierii Ierusalímului din anul 70 d.C. (cf. 2Rg 6,28-29; Ier 19,9; Ez 5,10).. 4[Domnul] i-a dat să fie sub mâna tuturor regatelor din jurul nostru spre ocară și batjocură în toate popoarele dimprejur, printre care i-a împrăștiat. 5Am ajuns dedesubt, nu deasupra, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru pentru că nu am ascultat de glasul lui.
6A Domnului este dreptatea, iar a noastră și a părinților noștri este rușinea fețelor, așa cum [se vede] în ziua aceasta. 7Ceea ce a spus Domnul împotriva noastră, toate aceste rele au venit peste noi. 8Nu ne-am rugat în fața Domnului ca să se întoarcă fiecare de la planurile inimii sale celei rele. 9Domnul a vegheat asupra celor răi și i-a condus împotriva noastră, căci drept este Domnul în toate lucrările sale pe care ni le-a poruncit. 10Nu am ascultat de glasul lui, ca să umblăm după hotărârile Domnului pe care le-a dat să fie înaintea feței noastre.
Rugăciune de cerere#2,11 Rugăciunea din Bar 2,11–3,8 se referă, înainte de toate, la timpul exilului. Exilații sunt cei care se roagă, se adresează lui Dumnezeu la persoana a II-a. Rolul exilului în planul divin este de a duce poporul pe punctul să se întoarcă el însuși, să-și amintească de numele lui Dumnezeu și să se îndepărteze de păcat. Rugăciunea dă mărturie că exilații au aceste dispoziții ale inimii; de aceea, așteaptă cu încredere realizarea promisiunii lui Dumnezeu (2,34-35).
11Acum, Doamne Dumnezeul lui Israél, care l-ai scos pe poporul tău din țara Egiptului cu mână puternică, cu semne și minuni, cu putere mare și cu braț întins și ți-ai făcut un nume, cum este astăzi#2,11 Ieșirea din Egipt, lucrarea Domnului prin excelență, este cauza renumelui său și izvorul speranței pentru alte acțiuni mântuitoare.. 12Am păcătuit, am fost nelegiuiți și am săvârșit nedreptate, Doamne Dumnezeul nostru, împotriva tuturor prescrierilor tale drepte. 13Să se întoarcă mânia ta de la noi, căci am rămas puțini printre popoarele între care ne-ai împrăștiat! 14Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră și cererea noastră și scoate-ne de dragul tău și dă-ne [să avem] har în fața celor care ne-au deportat! 15Să cunoască tot pământul că tu, Doamne, ești Dumnezeul nostru, că numele tău a fost chemat asupra lui Israél și asupra neamului său#2,15 Invocarea numelui Domnului asupra unui obiect sau asupra persoanelor înseamnă a le face proprietatea personală a Domnului: 2,26; Is 63,19; Ier 7,14; 14,9; cf. și 2Sam 12,28; Am 9,12.. 16Doamne, privește din locuința ta cea sfântă#2,16 Comparația cu Dan 9,18 arată că, aici, cerul este reședința Domnului, și nu templul (cf. 1Rg 8,30). și gândește-te la noi! Pleacă-ți urechea și ascultă! 17Deschide, Doamne, ochii tăi și vezi că nu cei morți, care sunt în locuința morților#2,17 Lit.: „Hàdes”, corespunzător ebraicului „šᵊʾōl”, spațiu subteran, învăluit de întuneric, unde morții locuiesc ca niște umbre, conform gândirii ebraice. și din măruntaiele cărora a fost luată răsuflarea, nu ei vor da glorie și dreptate Domnului!#2,17 Cu privire la vechea concepție a locuirii morților, cf. Is 38,18; Ps 6,6; 30,10; 88,11-13; 115,17; Qoh 9,5-6. 18Ci sufletul care suferă peste măsură, cel care umblă plecat și slăbit, ochii care se sfârșesc și sufletul flămând, ei îți vor da glorie și dreptate, Doamne!
19Căci nu pentru faptele drepte ale părinților noștri și ale regilor noștri căutăm milă pentru noi în fața ta, Doamne Dumnezeul nostru.
20Ci pentru că ți-ai revărsat mânia și furia peste noi, după cum ai spus prin#2,20 Lit.: „prin mâna”. slujitorii tăi, profeții: 21„Așa vorbește Domnul: «Plecați-vă umerii și slujiți-l pe regele Babilónului și veți locui în țara pe care le-am dat-o părinților voștri! 22Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului ca să-l slujiți pe regele Babilónului, 23voi face să se sfârșească din cetățile lui Iúda și din afara Ierusalímului glasul de bucurie și glasul de veselie, glasul mirelui și glasul miresei și va deveni toată țara de batjocură, fără locuitori»”. 24Dar noi nu am ascultat de glasul tău, ca să-l slujim pe regele Babilónului, și tu ai împlinit cuvintele pe care le-ai spus prin slujitorii tăi, profeții, ca să scoatem oasele regilor noștri și oasele părinților noștri din locul lor. 25Iată, sunt expuse căldurii zilei și frigului nopții. Ei au murit în chinuri grele#2,25 Lit.: „rele”, în sens de „crunt”., de foame, de sabie și de ciumă#2,25 Lit.: „trimitere”. Traducerea de față ține cont de Ier 32,26 (cf. 2Sam 24,13; Ier 14,12; 24,10; Ez 5,12).. 26Ai pus casa asupra căreia era invocat numele tău să fie cum este astăzi, din cauza răutății casei lui Israél și a casei lui Iúda.
27Totuși, ai făcut cu noi, Doamne Dumnezeul nostru, după toată îndurarea ta și după toată mila ta cea mare, 28după cum ai spus prin slujitorul tău Moise în ziua când i-ai poruncit să scrie legea ta înaintea fiilor lui Israél, zicând: 29„Dacă nu veți asculta de glasul meu, această mulțime mare și numeroasă va deveni#2,29 Lit.: „se va întoarce, se va schimba”. mică printre neamurile între care îi voi împrăștia#2,29 Bar 2,29-35 se prezintă drept citarea liberă a unui discurs divin, rezumând teologia din Lev 26,14-45; Dt 4,25-31; 28,58-68; 30,1-10 cu expresii împrumutate din Ieremía și Ezechièl (cf. Ier 24,5-7; 32,36-40).. 30Eu știu că nu mă vor asculta, căci el este un popor cu grumazul înțepenit. Dar își vor întoarce inimile în țara deportării lor. 31Ei vor cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul lor: le voi da inimă și urechi ca să asculte. 32Ei vor înălța imnuri către mine în țara deportării lor și-și vor aduce aminte de numele meu. 33Se vor întoarce de la încăpățânarea lor cea dură și de la faptele lor cele rele, căci își vor aminti de calea părinților lor care au păcătuit înaintea Domnului. 34Eu îi voi întoarce în țara pe care le-am jurat-o părinților lor, lui Abrahám, și lui Isáac, și lui Iacób, o vor stăpâni și-i voi înmulți și nu se vor împuțina. 35Voi stabili cu ei o alianță veșnică, astfel ca eu să fiu Dumnezeul lor, iar ei să fie poporul meu, și nu-l voi mai muta pe poporul meu, Israél, din țara pe care le-am dat-o”. #2,24; Dan 9,12 #Dan 9,13 #Lam 2,20; 4,10 #Tob 3,4 #Dt 28,13.43 #1,15 #Dan 9,13 #Dan 9,14; Ier 1,12; 31,28; 44,27 #Dan 9,15 #Dt 4,34 #Ier 32,20; Neh 9,10 #Dan 9,5; 1Rg 8,47 #Dan 9,16 #Ier 42,2; Dt 4,27 #Dan 9,17 #Dan 9,18 #Dt 28,65 #Dan 9,18; Tit 3,5 #1,13 #Ier 27,11-12 #Ier 7,34; 33,10-11 #2,1 #Ier 8,1-2 #Ier 36,30 #2,15 #2,13; Lev 26,39; Dt 4,27 #Ex 32,9; Dt 9,6 #Dt 4,29-30; 1Rg 8,47-48 #Ez 6,7 #Ier 24,7; 32,39; Ez 11,19; 1Rg 3,9 #Ez 6,9; Zah 10,9 #Neh 9,35 #Dt 30,5 #Ier 31,31-34; 32,40; Ez 37,26-27
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași