2 Macabei 7
7
Martiriul celor șapte frați#7,0 Dintr-o simplă lectură a textului apare evident că, în relatare, interesul maxim al autorului este atras de aspectul didactic al întâmplării. Prezentând prin episodul bătrânului Eleazàr un model de virtute pentru persoanele în vârstă, vrea să ofere unul și pentru tinerele generații, cu atât mai elocvent cu cât eroii sunt toți membri ai aceleiași familii în care legăturile de sânge se armonizează în mod minunat cu cele religioase. Istoricului modern i-ar plăcea să găsească mai multe informații cronologice și ambientale, însă bogat este materialul doctrinar pe care cercetătorul de teologie nu poate în niciun fel să îl ignore, întrucât, sub anumite aspecte, capitolul înseamnă o etapă decisivă către dezvoltarea ulterioară a revelației în Noul Testament.
1S-a întâmplat că șapte frați#7,1 Numărul 7 are o interpretare simbolică cu referință la cele șapte zile ale creației. În alte lucrări, simbolismul va fi și mai accentuat, ajungându-se până la a vedea o anumită corespondență cu tot ceea ce în Sfânta Scriptură e amintit cu numărul 7 (cele șapte brațe ale candelabrului, cei șapte îngeri care stau înaintea tronului lui Dumnezeu, cele șapte biserici din Apocalips etc.). Pe un plan mai puțin fantastic, s-ar putea aminti coincidența literară dintre mama acestor frați și mama care și-a pierdut cei șapte fii (7 este adesea sinonim cu numeroși; cf. Rut 4,15; 1Sam 2,5) cu care Ier 15,9 compară Ierusalímul din timpul său, lovit de pedeapsa lui Dumnezeu. cu mama lor au fost prinși de rege și obligați – fiind bătuți cu biciul și cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege. 2Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt și a spus așa: „Ce vrei să întrebi și ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părintești”. 3Regele, furios, a poruncit să fie puse pe foc tigăi și oale. 4Îndată ce s-au încins, a poruncit să i se taie limba purtătorului de cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe cap#7,4 Verbul grec este un compus atipic care, la modul propriu, se referă la un obicei al sciților, popor deja amintit pentru cruzimea lui ( 2Mac 4,47). După mărturia Herodòt, obișnuiau să jupoaie pielea capului trăgând-o de păr, după ce au făcut o incizie circulară în jurul capului, deasupra urechilor. și să-i taie membrele în văzul celorlalți frați și al mamei sale. 5După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, și să fie fript de viu în tigaie. Și în timp ce aburul se răspândea abundent din tigaie, ceilalți se încurajau unii pe alții împreună cu mama lor să moară în chip nobil, spunând astfel: 6„Domnul Dumnezeu vede și, într-adevăr, el ne va mângâia așa cum, mărturisind pe față, a vestit Moise în cântarea#7,6 Se referă la Dt 32,1-43, fragment care ar putea fi definit ca o cântare de contestație și de protest, întrucât Moise îi reproșează Israèlului toate păcatele comise, în ciuda dovezilor de bunăvoință primite de la Dumnezeu. lui: «Îi va mângâia pe slujitorii săi»#7,6 Citat literal din Dt 32,36.”.
7După ce primul a trecut din viață în acest fel, l-au adus pe al doilea să fie chinuit: i-au jupuit pielea de pe cap cu păr cu tot și-l întrebau: „Mănânci înainte ca trupul să fie mutilat?”. 8Dar el a răspuns în limba părinților: „Nu!”. De aceea și el a fost supus torturii, la rândul său, la fel ca și primul. 9Ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoți din viața prezentă, dar Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice#7,9 Fraza este de natură semită și acumulează cu dezinvoltură termeni cu semnificații asemănătoare între ei, pentru a da o mai mare forță și precizie ideii pe care vrea s-o exprime. Verbul „anistemi” înseamnă în el însuși: „fac să se ridice, să se înalțe” și, deci, „fac să învie, readuc la viață”. Primul substantiv, „anabiosis”, indică efectul verbului, adică o întoarcere la viață, o trăire din nou, care presupune trecerea de la moarte la viață. Adjectivul „veșnic” este referit la viață (ca în In 4,14) și, în felul acesta, unii critici cred că trebuie să fi fost și în textul primar. Dar și dacă este legat de înviere are o semnificație bogată, întrucât se spune că întoarcerea la viață nu este un act de moment, ci un efect destinat să dureze pentru totdeauna. Viața este efectul final al învierii și, întrucât aceasta este veșnică, și viața care urmează din înviere nu poate să fie decât veșnică. Aceasta este semnificația imediată a frazei, dar trebuie privit și la cuvintele care o însoțesc. În primul rând, autorul acestei învieri la viață este Regele lumii, adică cel care are orice putere asupra lumii și, deci, și asupra morții și a vieții. În al doilea rând, nu este vorba de viața prezentă, întrucât martirul e conștient că este privat de ea de către tiran și că moare pentru că nu a voit să trădeze legile lui Dumnezeu. Unica perspectivă care rămâne este, așadar, aceea a vieții viitoare, după moartea trupului. În sfârșit, trebuie să spunem că, deși nu este posibil de precizat deocamdată natura acestei vieți, ea apare ca recompensă din partea lui Dumnezeu, care o dăruiește slujitorilor săi fideli în schimbul vieții prezente luate de la ei în mod nedrept de oameni (cf. 2Mac 7,11.14.23.36.39). pe noi, care murim pentru legile sale”.
10După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede și a întins cu curaj mâinile. 11Și a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit și pentru legile lui le disprețuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou#7,11 În cuvintele celui de-al treilea martir este afirmarea netă a două adevăruri: primul are ca obiect originea omului ca individ printr-o creație care se extinde la toate membrele trupului; al doilea se referă la soarta viitoare și se precizează într-o speranță în înviere prin care individul va redobândi după moarte înseși membrele sale (cf. 2Mac 14,46). Cum se poate întâmpla aceasta și în ce mod va fi realizată în mod efectiv, o va spune numai revelația ulterioară îmbogățită cu experiența învierii lui Cristos (1Cor 15,12-58).”, 12așa încât însuși regele și cei care erau cu el au fost uimiți de curajul#7,12 Lit.: „sufletul”. tânărului, pentru care suferințele nu însemnau parcă nimic.
13După ce acesta a trecut din viață, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea. 14Când era să se sfârșească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viață [prin mâinile] oamenilor când aștepți speranța de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăși de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viață”.
15Imediat l-au adus pe al cincilea și îl chinuiau. 16Acesta, uitându-se la [rege], i-a zis: „Tu, deși muritor, ai putere să faci ce vrei printre oameni. Dar să nu crezi că neamul nostru a fost părăsit de Dumnezeu! 17Tu ai răbdare și vei vedea puterea lui măreață, cum te va chinui pe tine și descendența ta!#7,17 Urmând concepția comună care spunea că păcătoșii sunt pedepsiți cu pedepse temporale și loviți și în descendența lor (cf. Ex 20,5; 34,7; Ier 31,29-30; Ez 18,2), al cincilea dintre frați îi prezice lui Antiòh răzbunarea lui Dumnezeu cu marea lui putere, ce se va concretiza asupra lui și asupra familiei sale. Apoi, autorul notează că Antiòh a fost pedepsit cu chinurile unei boli teribile care l-a dus la mormânt (2Mac 9,1-29; 1Mac 6,1-13). Dar se poate adăuga și soarta mizerabilă pe care a avut-o fiul său, Antiòh al V-lea Eupator, asasinat de un verișor al său, Demètrios I (1Mac 7,1-4).”.
18După acesta, l-au adus pe al șaselea. Când era pe punctul să moară, a spus: „Nu te înșela în zadar; noi din cauza noastră suferim acestea, pentru că am păcătuit față de Dumnezeul nostru. De aici [aceste lucruri] vrednice de mirare. 19Dar tu să nu crezi că ești nevinovat, căci ai îndrăznit să te lupți cu Dumnezeu#7,19 Lupta lui Antiòh împotriva religiei iahviste, împotriva instituțiilor ei și împotriva celor care o practică se rezumă într-o luptă împotriva lui Dumnezeu însuși, cel care este adorat de această religie (cf. Fap 5,39; 9,4). Chiar dacă, sub un anumit aspect, persoana persecutorului trebuie considerată ca un instrument al răzbunării divine (cf. 2Mac 5,17), nu înseamnă că el este scutit de pedeapsa pentru toți păcătoșii ( 2Mac 7,17).”.
20Mama a fost deosebit de minunată și vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei șapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie#7,20 Nu numai cu răbdare și resemnare, ci și cu seninătate și aproape cu bucurie, întărită de speranța că Domnul ar fi recompensat-o sigur atât pe ea, cât și pe fiii ei cu darul învierii la viață ( 2Mac 7,14). datorită speranței pe care o avea în Domnul. 21Pe fiecare dintre ei îi încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile și însuflețindu-și cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea: 22„Nu știu cum ați apărut în sânul meu și nu eu v-am dăruit sufletul și viața#7,22 Concepția ebraică cu privire la compoziția umană nu a fost încă clarificată în totalitate. Se pare totuși că, în acest caz, duhul indică principiul vital care constituie omul în ființa lui, iar viața este efectul sau manifestarea practică a acestui principiu., iar membrele#7,22 Lit.: „elementele”; termenul grec derivă din „stoiheion”, folosit de scriitori cu o foarte largă varietate de semnificații, dintre care cea mai frecventă este aceea de „element” (cf. Gal 4,3; Col 2,8.20; Evr 5,12; 2Pt 3,10). Aici, după menționarea duhului și a vieții, sau a părții spirituale a omului, nu poate să fie vorba decât despre elementele care, puse împreună și dispuse în mod organic, formează trupul uman, a cărui dezvoltare ordonată în sânul mamei rămâne mereu un fapt minunat. Gândul textului este clar: fiind exclusă lucrarea umană, nu rămâne decât intervenția divină pentru a explica în mod satisfăcător această minune a naturii, așa cum este descrisă în Iob 10,8-12; Ps 139,13-16. fiecăruia nu eu le-am alcătuit. 23Așadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc și se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa și duhul și viața, pentru că voi le disprețuiți acum de dragul legilor lui”.
24Antióh, considerându-se jignit și bănuind dispreț în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci și prin jurământ, promițându-i că-l va face totodată bogat și foarte fericit dacă va renunța la cele părintești, că îl va avea de prieten și îi va încredința funcții. 25Însă, pentru că tânărul nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă și a îndemnat-o să-l sfătuiască pe fiul ei să se salveze. 26După multe insistențe, a acceptat să îl convingă pe fiul ei. 27S-a aplecat asupra lui și, bătându-și joc de crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părintească: „Fiule, ai milă de mine, care te-am purtat în sân timp de nouă luni, te-am alăptat timp de trei ani#7,27 În Orient, alăptatul, în general, dura mai mult decât în Occident. Numărul de trei ani, deși poate părea o exagerare literară, nu poate fi exclus în mod absolut, întrucât se întâlnește și în textele egiptene., te-am îngrijit, te-am adus la această vârstă și te-am îngrijit. 28Te rog, fiule, privește la cer și la pământ și la câte sunt în ele! Și, văzându-le pe toate, dă-ți seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic#7,28 Lit.: „nu din ce exista”. Prin aceste cuvinte, deși nu este verbul „a crea”, se face afirmația cea mai precisă din tot Vechiul Testament cu privire la creația absolută a tututor lucrurilor din nimic. În toate cărțile anterioare, când se vorbește despre creație, în general, se pune accentul pe puterea ordonatoare a lui Dumnezeu. Aici, însă, trebuie notat că, în timp ce, pe de o parte, originea tuturor lucrurilor se raportează la Dumnezeu, pe de altă parte, se neagă preexistența oricărei realități în afară de Dumnezeu (cf. In 1,3; Col 1,15-16). și astfel a luat ființă și neamul omenesc! 29Nu te teme de călăul acesta, ci fii vrednic de frații tăi! Primește moartea, ca să te redobândesc împreună cu frații tăi în [ziua] îndurării!”.
30Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce așteptați? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinților noștri prin Moise. 31Tu, care ai adus toate relele#7,31 Expresie care are o paralelă în Rom 1,30. Vrea să exprime preocuparea pe care Antiòh a investit-o în găsirea sistemelor celor mai rafinate și mai crude pentru a-i face pe evrei să îngenuncheze în fața elenismului. asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu. 32Căci noi suferim pentru păcatele noastre. 33Dacă pentru mustrarea și educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi. 34Iar tu, nemernicule, cel mai ticălos dintre toți oamenii, nu te bucura în zadar, semețindu-te cu speranțe deșarte că poți ridica mâna împotriva slujitorilor#7,34 Lit.: „fiilor”. Expresia, chiar dacă nu cu totul sigură din punct de vedere critic, nu este decât o variație a „slujitorilor săi” (ai lui Dumnezeu) de la sfârșitul 2Mac 7,33. Termenul grec „pàis”, în limbajul biblic, înseamnă „copil, fiu, slujitor”. cerului! 35Căci încă nu ai scăpat de judecata Celui Atotputernic care le vede pe toate. 36Frații noștri#7,36 În mod necesar, situația trebuie referită la toți iudeii care au pierit în timpul persecuției., suferind acum un scurt chin pentru viața veșnică, au căzut pentru alianța lui Dumnezeu#7,36 Rămâne de precizat relația dintre viața veșnică și alianța lui Dumnezeu. Alianța cu Dumnezeu este un fapt fundamental în istoria religioasă a poporului israelit. Cine rămânea fidel față de ea avea certitudinea binecuvântărilor divine, în timp ce acela care o refuza era obiectul blestemului (cf. Ex 23,20-33; Lev 26; Dt 28).. Tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei primi condamnarea cuvenită trufiei tale. 37Eu, asemenea fraților mei, îmi dau trupul și sufletul pentru legile părintești, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări și bice, să te facă să recunoști că el este singurul Dumnezeu. 38La mine și la frații mei să se oprească mânia Celui Atotputernic pe care, pe drept, a dezlănțuit-o asupra neamului nostru întreg”.
39Regele s-a înfuriat și a fost mai crud decât cu ceilalți, pentru că i-au părut amare batjocurile. 40Astfel, a trecut din viață acesta având deplină încredere în Domnul. 41Ultima, după fii, a trecut din viață și mama.
42Despre ospețele rituale și despre chinurile cumplite, să fie suficiente acestea! #Evr 11,35 #Ps 139,13-15; Iob 10,8-12; Qoh 11,5 #6,16
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași