YouVersion Logo
Search Icon

Mica 3

3
Mustrări
1„Am zis: „Să ascultați voi cari
Vă dovediți a fi mai mari
În Iacov, iar apoi – la fel –
În casele lui Israel!
Oare, nu trebuie să știți
Dreptatea, și să o păziți?
2Dar binele îl urâți voi
Și iubiți răul mai apoi,
Căci pielea, de pe oase, știți –
Și carnea – să le jupuiți!
3Au mâncat carnea cea pe care
Sărmanul Meu popor o are.
De piele, ei l-au jupuit
Și oasele i le-au zdrobit.
Bucăți făcut-au ce-a rămas,
Cum sunt cele cari, într-un vas
Se-aruncă, fierte a fi ele,
Sau ca bucățile acele
De carne, strânse la un loc,
Într-un cazan ce-i pus pe foc.
4Apoi, la Domnul, au strigat,
Dar El, nici un răspuns, n-a dat.
Strigătul lor nu va pătrunde
Până la El, căci Își ascunde
Fața, în vremile acele,
Din pricină că fapte rele –
Neîncetat – au săvârșit.
5De-aceea, astfel a vorbit
Domnul, de cei ce prorocesc
Poporului și-l rătăcesc,
Despre cei care au mușcat
Ceva și-n urmă vești au dat,
De pace, iar de n-au primit,
Nimic în guri, au prorocit
Despre războiul sfânt apoi.
6„Din aste pricini, peste voi,
Va veni noaptea, iar în ea,
Vedenii nu veți mai avea!
Doar întuneric o să fie,
Fără de nici o prorocie!
Peste cei care se vădesc
În acest fel că prorocesc
Soarele o să asfințească,
Iar ziua o să se-negrească!
7Au să roșească ghicitorii
Și, de rușine, văzătorii
Au să rămână, negreșit.
Toți își vor fi acoperit
Bărbile-n ceasu-acela greu,
Căci nu răspunde Dumnezeu.
8Dar eu, plin de putere, sânt,
Iar Duhul Domnului Cel Sfânt
În mine e. A mea ființă,
De a dreptății cunoștință,
E plină și, de-asemenea,
De vlagă, plină, este ea,
Să pot să fac de cunoscut,
Lui Iacov, tot ce a făcut:
Nelegiuirile din el,
Păcatele lui Israel.”
9„Ascultați voi, aceia cari,
În Iacov, sunteți cei mai mari!
Să ascultați și voi, la fel,
Cari sunteți mari în Israel!
Să ascultați voi, cei cari știți,
Dreptul – mereu – să îl suciți,
Căci scârbă doar ați arătat,
Pentru dreptate, ne-ncetat!
10Voi toți cei care, când zidiți
Sionul, sânge folosiți
Și cu nelegiuiri lucrați,
Ierusalimul să-l ‘nălțați!
11Toți căpitanii – acei cari,
Peste cetate sunt mai mari –
Știu ca să judece doar dacă,
Daruri, au ca să li se facă.
Preoții știu să dea povețe
Poporului și să-l învețe,
Numai atuncea când, o plată,
Urmează să le fie dată.
Prorocii lui au dovedit
Că pentru bani au prorocit.
Și iată-i că mai îndrăznesc,
Pe Domnul, de se bizuiesc,
Zicând: „Dar nu e Dumnezeu,
În al nost’ mijloc, tot mereu?
Tocmai de-aceea, mai apoi –
Nicicând – atinși nu vom fi noi,
De valul de nenorocire
Ce se abate peste fire!”
12În timpul ce va fi urmat –
Din astă pricină – arat
Va fi Sionul, cum se ară
Ogoarele în primăvară.
Ierusalimul – să se știe –
Morman de pietre o să fie.
Muntele Templului, astfel,
Doar o-nălțime va fi el,
Iar pe întregul său cuprins
Pădurea se va fi întins.”

Currently Selected:

Mica 3: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy