YouVersion Logo
Search Icon

Evrei 6

6
1Deci vă propun să lăsați acele adevăruri simpliste despre Cristos; și să avansăm împreună spre cele specifice maturității. Vreau să spun că nu trebuie să discutăm din nou despre subiecte cum ar fi: pocăința (care implică abandonarea faptelor rele), credința în Dumnezeu, 2reguli referitoare la spălări rituale, practica identificării prin punerea mâinilor (deasupra cuiva), învierea morților și judecata eternă. 3Când ne va permite Dumnezeu, vom putea avansa de la acest nivel, ajungând la cel al maturității (spirituale). 4Sunt unii care au fost cândva luminați, au gustat darul ceresc, au beneficiat de acțiunea Spiritului Sfânt, 5au experimentat bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu și forțele care sunt specifice viitorului. 6Și totuși, au căzut… Pentru ca ei să fie reînnoiți și aduși la stadiul de a se pocăi, ar trebui ca Fiul lui Dumnezeu să fie din nou crucificat și expus ridiculizării publice. Dar acest lucru nu (mai) este posibil! 7Oamenii sunt ca pământul care primește frecvent apă din ploaia care cade pe el. Dacă acesta oferă apoi plante pentru cei care îl lucrează, (înseamnă că) primește binecuvântarea lui Dumnezeu. 8Dar dacă produce buruieni și mărăcini, nu este util și urmează să fie blestemat de Dumnezeu; apoi totul va fi ars de foc. 9Dragii mei, chiar dacă vă spunem aceste lucruri, așteptăm ca voi să demonstrați că faceți fapte mai bune care sunt produsul unei vieți salvate. 10Dumnezeu nu este nedrept. El nu uită efortul vostru și dragostea pe care I-o demonstrați ajutându-i pe sfinți. 11Dar dorim ca fiecare dintre voi să continue cu același entuziasm, pentru ca să se poată realiza ce sperați. 12Deci nu fiți leneși, ci urmați exemplul celor care prin credință și răbdare, obțin ce li s-a promis. 13De exemplu, când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, nu a avut pe altcineva mai mare care să garanteze respectarea ei. Atunci El S-a jurat pe Sine Însuși, 14spunând: „Te asigur că vei fi binecuvântat de Mine și vei avea foarte mulți urmași.” 15Și astfel, pentru că a avut răbdare și a așteptat, a obținut ce i s-a promis. 16Atunci când oamenii fac un jurământ, folosesc numele cuiva mai mare decât ei. Jurământul garantează că un lucru (afirmat de cineva) este adevărat; și astfel este eliminată orice suspiciune. 17În mod asemănător, când Dumnezeu a dorit să asigure pe cei care erau beneficiarii acelei promisiuni, că nu Se va răzgândi, El a garantat respectarea ei printr-un jurământ. 18Astfel, având în vedere cele două lucruri care ne demonstrează că este imposibil ca Dumnezeu să mintă, noi am fost foarte mult încurajați să avem certitudine în legătură cu speranța pentru viitor. 19Pentru sufletul nostru, această speranță este ca o ancoră care ne oferă siguranță și stabilitate. Prin intermediul ei, noi ajungem să avem contact cu ce este dincolo de perdeaua interioară a templului. 20În acel loc este (acum) Isus, care a intrat primul, pentru noi, ca să ne arate drumul. Și astfel a devenit Mare Preot la fel ca Melhisedec.

Currently Selected:

Evrei 6: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy