YouVersion Logo
Search Icon

1 Samuel 12

12
1Samuel a zis întregului Israel: „Am făcut tot ce mi-ați cerut, punând un rege (care să guverneze) pentru voi. 2Acum, priviți: aveți un rege! Eu am îmbătrânit și părul mi s-a albit; iar fiii mei sunt aici cu voi. Am fost conducătorul vostru din tinerețea mea și până astăzi. 3Stau aici și vă cer acum să spuneți înaintea lui Iahve și înaintea celui uns ca rege, ce aveți să îmi reproșați! Cui i-am luat boul sau măgarul? Pe cine am înșelat sau am exploatat? Din mâna cui am primit mită ca să închid ochii față de vina lui? Spuneți-mi; și vă voi da înapoi!” 4Ei i-au răspuns: „Nu ne-ai înșelat, nu ne-ai exploatat și nu ai luat nimic din mâna nimănui.” 5Atunci el le-a mai zis: „Iahve este martor împotriva voastră; și unsul Său (ca rege) este martor în această zi că nu m-ați găsit vinovat cu absolut nimic!” Ei au răspuns: „El este martor.” 6Samuel a spus poporului: „Iahve este Cel care i-a ales pe Moise și pe Aaron; și tot El i-a scos pe strămoșii voștri din Egipt. 7Acum rămâneți aici înaintea lui Iahve, ca să vă prezint toate faptele corecte pe care le-a făcut El pentru voi și pentru strămoșii voștri. 8După ce Iacov a intrat în Egipt, strămoșii voștri au strigat spre Iahve; și El l-a trimis atât pe Moise cât și pe Aaron care i-au scos din Egipt și i-au adus ca să locuiască în acest loc. 9Dar pentru că ei L-au uitat pe Dumnezeul lor care se numește Iahve, El i-a vândut făcându-i să ajungă la discreția lui Sisera – conducătorul armatei Hațorului. Au fost dominați de filisteni și de regele Moabului, care au luptat împotriva lor. 10Israelienii au strigat spre Iahve, zicând: «Am păcătuit când L-am abandonat pe Iahve și am slujit imaginilor lui Baal și ale Astartei. Dar acum Îți cerem să ne eliberezi de sub dominația dușmanilor noștri; și Îți vom sluji (numai) Ție!». 11Atunci Iahve i-a trimis pe Ierub-Baal, pe Barac, pe Iefta și pe Samuel. Ei v-au eliberat de opresiunea dușmanilor din jurul vostru; și ați putut locui astfel în liniște și fără frică. 12Dar când ați văzut că Nahaș – regele amoniților – vine împotriva voastră, deși Dumnezeul vostru numit Iahve vă era Rege, mi-ați zis: «Nu vrem să facem cum zici tu; ci să guverneze un rege pentru noi!» 13Deci acum aveți regele pe care l-ați cerut și pe care l-ați ales. Iahve a pus pentru voi un rege. 14Dacă vă veți teme de Iahve și Îi veți sluji, dacă veți asculta de tot ce vă spune El și nu vă veți revolta împotriva poruncilor Lui ci Îl veți urma pe Dumnezeul vostru numit Iahve – atât voi, cât și regele care guvernează pentru voi, – va fi bine. 15Dar dacă nu vă veți conforma cerințelor lui Iahve și vă veți opune poruncii Sale, mâna Lui va fi împotriva voastră, așa cum a fost împotriva strămoșilor voștri. 16Rămâneți în continuare aici și priviți acest mare lucru pe care Iahve îl va face în fața voastră. 17Oare nu este acum timpul pentru seceratul grâului? Voi striga spre Iahve; și El va trimite tunet și ploaie. Atunci veți înțelege că ați făcut un mare rău în ochii Lui când ați cerut pentru voi un rege!” 18Samuel l-a chemat pe Iahve; și El a trimis tunet și ploaie în acea zi. Atunci întregul popor s-a temut foarte mult de Iahve și de Samuel. 19I-au spus lui Samuel: „Roagă-te Dumnezeului tău care se numește Iahve pentru slujitorii tăi, ca să nu murim; pentru că am adăugat păcatelor noastre și răul de a cere pentru noi un rege.” 20Samuel a răspuns poporului: „Să nu vă fie frică! Deși ați făcut tot acest rău, vă cer să nu încetați să Îl urmați pe Iahve; ci să Îl slujiți cu toată inima voastră. 21Nu vă duceți după lucruri inutile care nu vă aduc nici beneficiu și nici nu vă pot salva. 22Iahve nu Își va abandona poporul – din cauza numelui Lui care este mare. Lui I-a făcut plăcere să facă din voi poporul Său. 23În ce mă privește, nu voi accepta în niciun caz să păcătuiesc împotriva lui Iahve încetând să mă rog pentru voi. Eu voi continua să vă învăț să trăiți corect și să mergeți pe drumul drept. 24Cel mai important lucru pe care vi-l cer este să vă temeți de Iahve și să Îi slujiți consecvent din toată inima voastră; pentru că vedeți ce lucruri mari a făcut El pentru voi. 25Dar dacă veți continua să faceți ce este rău, veți fi distruși – atât voi, cât și regele vostru!”

Currently Selected:

1 Samuel 12: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy