YouVersion Logo
Search Icon

1 Cronici 13

13
1David s-a consultat cu cei care conduceau grupurile formate din mii și din sute (de luptători). El a discutat cu toți conducătorii. 2Apoi David a zis întregului popor al lui Israel care era adunat: „Dacă veți considera că este bine și dacă acest lucru vine de la Dumnezeul nostru numit Iahve, eu propun să ne împărțim și să anunțăm pe frații noștri care au rămas în toate regiunile lui Israel – chiar și pe preoți și pe leviții din orașele care au pășuni – ca să se adune la noi. 3Astfel, împreună să mergem și să aducem Cufărul Dumnezeului nostru la noi; pentru că de pe vremea guvernării lui Saul nu ne-am mai interesat de el.” 4Toată adunarea a aprobat această propunere pentru că tot poporul a considerat decizia ca fiind corectă. 5David a adunat pe toți oamenii din Israel – de la râul Șihor care provine din Egipt și până la Lebo-Hamat – ca să aducă Cufărul lui Dumnezeu din Chiriat-Iearim. 6Apoi David și tot Israelul au plecat spre Baala (adică spre Chiriat-Iearim) care aparținea teritoriului locuit de urmașii lui Iuda – ca să aducă de acolo Cufărul lui Dumnezeu – acel Cufăr care poartă numele lui Iahve, al Celui care stă deasupra heruvimilor. 7După ce l-au luat din casa lui Abinadab, au pus Cufărul lui Dumnezeu într-un car nou; iar Uza și Ahio conduceau acel car. 8David și întregul Israel sărbătoreau înaintea lui Dumnezeu cu toate forțele lor, cântând cu lire, cu harpe, cu tamburine, cu cinele și cu goarne. 9Când au ajuns la terenul agricol al lui Chidon, Uza și-a întins mâna ca să apuce Cufărul, pentru că boii ar fi putut să îl răstoarne. 10Atunci s-a declanșat mânia lui Iahve împotriva lui Uza. El l-a lovit pentru că se atinsese de Cufăr. Uza a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu. 11David a fost afectat pentru că mânia lui Iahve se declanșase împotriva lui Uza; și a numit acel loc Pereț-Uza – nume care i-a rămas până astăzi. 12În acea zi, David s-a temut de Dumnezeu; și a zis: „Cum să aduc la mine Cufărul lui Dumnezeu?” 13Și astfel, David nu a mai adus Cufărul la el – în orașul lui David – ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. 14Cufărul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, pentru trei luni. Astfel, Iahve a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ce era al lui.

Currently Selected:

1 Cronici 13: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy