YouVersion Logo
Search Icon

Zaharia 14

14
Confruntarea finală și venirea Domnului ca Împărat
1Iată, vine o zi a Domnului, când prada ta va fi împărțită în mijlocul tău.
2Voi aduna toate națiunile pentru a lupta împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi cucerită, casele vor fi jefuite, iar femeile vor fi abuzate. Jumătate din cetate va pleca în exil, dar rămășița poporului nu va fi nimicită din cetate.
3Atunci Domnul va ieși și va lupta împotriva acestor națiuni, așa cum Se luptă El într-o zi de război. 4În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, în partea de est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la est la vest, și se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud. 5Veți fugi atunci prin valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel. Veți fugi la fel cum ați fugit de cutremurul din zilele lui Uzia, regele lui Iuda“. Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, și toți cei sfinți împreună cu Tine.
6În ziua aceea, nu va fi lumină; cei strălucitori vor îngheța. 7Va fi o zi unică. Ea este cunoscută de Domnul. Nu va fi nici zi, nici noapte, iar seara va fi lumină.
8În ziua aceea, vor țâșni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre marea din est#14:8 Marea Moartă. și jumătate înspre marea din vest,#14:8 Marea Mediterană. atât vara, cât și iarna.
9 Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, va fi un singur Domn iar Numele Lui va fi singurul Nume.
10Întreaga țară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba.#14:10 Araba se referă la un platou arid (o stepă) însă, de multe ori, termenul este folosit cu referire depresiunea (riftul) care se întinde de la Marea Galileei, prin Valea Iordanului, până la Golful Aqaba; ideea aici este că toată țara va ajunge ca un platou și numai Ierusalimul va fi înălțat. Ierusalimul însă va fi înălțat și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porți, până la Poarta Unghiului și de la Turnul lui Hananel până la presele de struguri ale regelui. 11Ei vor locui în el și niciodată nu va mai fi dat spre nimicire. Ierusalimul va fi locuit în siguranță.
12Iată care este urgia cu care va lovi Domnul toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură. 13În ziua aceea, Domnul va provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său și va ridica mâna împotriva semenului său. 14Iuda va lupta și el în Ierusalim și bogăția tuturor națiunilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint și haine. 15Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere.
16Toți cei rămași, din toate națiunile care au atacat Ierusalimul, vor veni an de an ca să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, și să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 17Iar dacă vreunul dintre popoarele pământului nu va veni la Ierusalim ca să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, atunci nu va mai cădea ploaie peste el. 18Dacă poporul Egiptului nu va veni și nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaie peste el, ci va fi lovit de urgia cu care va lovi Domnul toate națiunile care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 19Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și a tuturor națiunilor care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor.
20În ziua aceea, inscripția „Sfânt pentru Domnul“ va fi până și pe clopoțeii cailor, iar oalele din Casa Domnului vor fi asemenea vaselor din fața altarului. 21Orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă pentru Domnul Oștirilor și toți cei care vor veni să aducă jertfe vor lua o parte din oalele acestea și vor găti în ele. Și nu va mai fi niciun canaanit în Casa Domnului Oștirilor, în ziua aceea.

Currently Selected:

Zaharia 14: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy