YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 63

63
Psalmul 63
Un psalm al lui David compus pe când era în deșertul Iudeei.
1Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu!
Te caut cu ardoare;
îmi însetează sufletul după Tine,
îmi tânjește trupul după Tine
pe un pământ uscat, sterp și fără apă.
2Da, Te-am văzut în Lăcașul Tău cel sfânt
și am privit la puterea și la gloria Ta.
3Pentru că îndurarea Ta prețuiește mai mult decât viața,
de aceea buzele mele Te vor lăuda.
4Așadar, Te voi binecuvânta toată viața mea
și în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.
5Sufletul meu se satură de Tine
ca de mâncarea grasă și miezoasă,
iar gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.
6Îmi amintesc de Tine în așternutul meu,
în timpul străjilor nopții cuget la Tine.
7Căci Tu ești ajutorul meu,
strig de bucurie la umbra aripilor Tale!
8Sufletul meu este lipit de Tine,
dreapta Ta mă sprijină.
9Dar cei ce caută distrugerea vieții mele
vor merge în cele mai de jos locuri ale pământului.
10Vor fi trecuți prin ascuțișul sabiei,
vor fi prada șacalilor.
11Regele însă se va bucura în Dumnezeu!
Oricine jură pe El se va lăuda,
căci gura celor ce rostesc minciuna va fi astupată.

Currently Selected:

Psalmii 63: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy