YouVersion Logo
Search Icon

Faptele Apostolilor 21

21
Pavel, în drum spre Ierusalim
1După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne direct spre Cos.#21:1 O insulă în Marea Egee. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar de acolo în Patara. 2Am găsit o corabie care se îndrepta spre Fenicia, ne-am îmbarcat și am plecat. 3La orizont ne-a apărut insula Cipru și, lăsând-o în stânga, am navigat spre Siria. Apoi ne-am dat jos în Tyr, pentru că acolo urma să fie descărcată corabia. 4I-am găsit pe ucenici și am rămas cu ei timp de șapte zile. Aceștia îi spuneau lui Pavel, după ce auziseră avertismentele Duhului, să nu se îmbarce spre Ierusalim. 5Când zilele petrecute cu ei s-au încheiat, am plecat și ne-am continuat călătoria. Toți bărbații, împreună cu soțiile și copiii, ne-au însoțit până afară din cetate. Acolo, pe țărm, ne-am pus în genunchi și ne-am rugat. 6Apoi, ne-am luat rămas bun unii de la alții, după care noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors la ale lor.
7Din Tyr am plecat mai departe, ajungând în Ptolemaida. I-am salutat pe frați și am rămas cu ei timp de o zi. 8În ziua următoare, am plecat și ne-am dus în Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul, care era unul dintre cei șapte,#21:8 Filip era unul dintre cei șapte diaconi ai bisericii din Ierusalim. și am rămas la el. 9Acesta avea patru fete fecioare care profețeau.
10Fiindcă am rămas acolo mai multe zile, un profet, pe nume Agab, a plecat din Iudeea 11și a venit la noi. El a luat brâul lui Pavel și, legându-și picioarele și mâinile, a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care le spune Duhul Sfânt: «În felul acesta îl vor lega iudeii în Ierusalim pe omul căruia îi aparține brâul acesta și-l vor da în mâinile neevreilor!»“. 12Când am auzit aceste lucruri, atât noi, cât și localnicii l-am rugat pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. 13Atunci Pavel a răspuns: „De ce plângeți așa și-mi frângeți inima? Eu sunt gata nu doar să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus“. 14Pentru că nu se lăsa convins, am tăcut, spunând doar: „Facă-se voia Domnului!“.
15După zilele acelea, ne-am pregătit și ne-am dus în Ierusalim. 16Au venit cu noi și câțiva ucenici din Cezareea și ne-au condus la Mnason, un vechi ucenic din Cipru, la care urma să găzduim.
Pavel în Ierusalim
17Când am sosit în Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. 18A doua zi, Pavel a mers împreună cu noi la Iacov, și toți bătrânii au venit acolo. 19După ce i-a salutat, Pavel le-a istorisit pe rând lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu printre neevrei prin slujba lui.
20Când au auzit ei aceste lucruri, L-au glorificat pe Dumnezeu și i-au zis lui Pavel: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut și toți sunt plini de zel pentru Lege! 21Lor însă li s-a spus despre tine că-i înveți pe toți iudeii, care trăiesc printre neevrei, să renunțe la Moise, spunându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. 22Ce este de făcut? Sigur vor auzi că ai sosit. 23Fă deci ce-ți spunem noi: avem aici patru bărbați care au făcut un jurământ. 24Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuie tu pentru ei ca să-și radă capul. Și, astfel, vor ști toți că niciunul dintre lucrurile care li s-au spus despre tine nu este așa, ci dimpotrivă, tu însuți trăiești păzind Legea. 25Cu privire la neevreii care au crezut, noi am decis și le-am trimis mesajul să se ferească de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de preacurvie“.
26Atunci Pavel i-a luat pe acei bărbați și, a doua zi, după ce s-a curățit împreună cu ei, a intrat în Templu și a anunțat când va fi sfârșitul zilelor de curățire, când urma să fie adusă o jertfă pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Pavel
27Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii din Asia l-au văzut pe Pavel în Templu. Ei au agitat toată mulțimea și au pus mâna pe el, 28strigând: „Bărbați israeliți, veniți în ajutor! Acesta este omul care-i învață pe toți, pretutindeni, împotriva poporului nostru, împotriva Legii și împotriva acestui loc! Ba încă a adus și niște greci în Templu și a întinat acest loc sfânt!“. 29Căci îl văzuseră mai înainte în cetate pe Trofimos efeseanul împreună cu Pavel și credeau că Pavel îl adusese în Templu.
30Toată cetatea s-a pus în mișcare, și poporul a alergat într-acolo. L-au prins pe Pavel, l-au târât afară din Templu, și au fost încuiate imediat ușile. 31În timp ce încercau să-l omoare, s-a dus vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este cuprins de agitație. 32Acesta a luat imediat niște soldați și niște centurioni și a alergat la ei. Când i-au văzut pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33Atunci tribunul s-a apropiat, l-a arestat pe Pavel și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine era și ce făcuse. 34Unii din mulțime strigau una, alții alta, așa că, din cauza tulburării, neputând să afle exact ce se întâmplase, a poruncit să fie dus în fort. 35Când a ajuns la trepte, Pavel a trebuit să fie dus de către soldați, din cauza violenței mulțimii. 36Căci mulțimea poporului mergea după el, strigând: „La moarte cu el!“.
Pavel se adresează mulțimii
37Tocmai când urma să fie dus în fort, Pavel i-a zis tribunului:
‒ Îmi este îngăduit să-ți spun ceva?
Tribunul l-a întrebat:
‒ Știi grecește? 38Deci nu ești tu egipteanul care, cu câtva timp în urmă, a pornit o răscoală și i-a dus în deșert pe cei patru mii de asasini?
39Pavel i-a răspuns:
‒ Eu sunt iudeu, din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu lipsită de importanță. Te rog, dă-mi voie să vorbesc poporului!
40 Tribunul i-a dat voie, iar Pavel, stând în picioare pe trepte, a făcut poporului semn cu mâna. Când s-a făcut tăcere deplină, li s-a adresat în limba ebraică astfel:

Currently Selected:

Faptele Apostolilor 21: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy