Romani 4:1-12 - Compare All Versions

Împărtășește

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.

Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul? Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“. Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate. Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte: „Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!“. Așadar, este această fericire pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i-a fost considerată dreptate“. Dar cum i-a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, în timp ce era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut-o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis.

Ce putem afirma despre strămoșul nostru Avraam? Oare ce a descoperit el? Dacă Avraam a fost considerat corect datorită faptelor lui, atunci (în baza acestor fapte) are motive (importante) de laudă. Dar el nu s-ar putea prezenta cu ele înaintea lui Dumnezeu. Oare ce spune Scriptura? Ea afirmă că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; și astfel, (pentru această alegere a lui), a fost considerat corect (în relația cu El).” Atunci când un om lucrează, recompensa pentru munca lui nu este considerată un cadou, ci ca o datorie care trebuie să îi fie achitată. Dar aici avem cazul celui care nu lucrează ceva pentru a fi considerat corect, ci el doar se încrede în Cel care îl acceptă pe cel păcătos; și astfel, această credință a lui îi este considerată corectitudine. Chiar și David vorbește despre faptul că acela pe care Dumnezeu îl consideră corect fără ca el să lucreze ceva în acest scop, este un om fericit. Textual, el spune: „Cei ale căror păcate sunt iertate și acoperite, sunt niște oameni fericiți! Acela căruia Dumnezeu nu îi ia în considerare păcatul, este un om fericit!” Oare de această fericire beneficiază doar cei circumciși, sau și cei necircumciși? Am afirmat că în cazul lui Avraam, „Credința lui i-a fost considerată corectitudine (personală).” Dar oare care au fost circumstanțele în care a primit el această corectitudine – când era circumcis, sau când era necircumcis? Desigur că acest lucru i s-a întâmplat nu după ce deja fusese circumcis, ci atunci când nu era circumcis. Apoi a primit circumcizia (poruncită) ca o autentificare a statutului de om corect pe care îl primise prin credință atunci când nu era circumcis. Și a ajuns apoi să fie (numit) tatăl tuturor celor care cred chiar fără să fie circumciși; pentru ca astfel să fie și ei considerați corecți (în relația lor cu Dumnezeu). Dar strămoșul nostru Avraam este în același timp și tatăl celor circumciși care nu respectă numai această poruncă (a circumciziei), ci care îi urmează și exemplul credinței.

Așadar, ce vom spune că a găsit Avraam, tatăl nostru, în ce privește carnea? Căci, dacă Avraam a fost declarat drept din fapte, are cu ce să se fălească; dar nu înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă ce spune scriptura? Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit pentru dreptate. Dar celui ce lucrează, plata nu i se socotește conform harului, ci conform datoriei. Dar celui ce nu lucrează, ci crede în cel ce declară drept pe cel neevlavios, credința lui i se socotește pentru dreptate. După cum și David vorbește despre binecuvântarea omului, căruia Dumnezeu îi atribuie dreptatea fără fapte, Spunând: Binecuvântați sunt aceia ale căror nelegiuiri sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite. Binecuvântat este omul căruia Domnul nu îi va imputa păcatul. Atunci, vine această binecuvântare numai peste cel circumcis, sau și peste cel necircumcis? Fiindcă spunem că lui Avraam credința i s-a socotit pentru dreptate. Dar cum i s-a socotit? Când era în circumcizie sau în necircumcizie? Nu în circumcizie, ci în necircumcizie. Și a primit semnul circumciziei, un sigiliu al dreptății credinței pe care o avea fiind în necircumcizie; ca el să fie tatăl tuturor celor ce cred, cu toate că nu sunt în circumcizie; ca să li se atribuie și lor dreptatea; Și să fie tatăl circumciziei nu doar celor din circumcizie, ci și celor ce umblă în pașii acelei credințe a tatălui nostru Avraam, pe care o avea fiind încă necircumcis.

Ce vom zice deci că a căpătat Avraam, strămoșul nostru după trup? Dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, are temei de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca dreptate. Celui ce lucrează, plata cuvenită nu i se socotește ca har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, dar care se încrede în Cel care-l îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește ca dreptate. Tot astfel și David vorbește de fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte: Ferice de aceia ale căror fărădelegi au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite! Ferice de omul căruia nu-i pune Domnul la socoteală păcatul! Fericirea aceasta este numai pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem că lui Avraam credința i s-a socotit ca dreptate. Dar cum i-a fost socotită? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. Apoi a primit semnul circumciziei, ca pecete a dreptății căpătate prin credință pe când era încă necircumcis, ca să fie atât tatăl tuturor celor care cred fără a fi circumciși – și să li se socotească și lor o astfel de dreptate – cât și tatăl celor circumciși, adică al celor care nu numai că sunt circumciși, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis.

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă celui ce lucrează plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce îl socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, și David îl numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur, pentru ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta, și ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.

Deci ce vom spune că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup? Fiindcă, dacă Avraam a fost făcut drept datorită faptelor, el are cu ce să se laude, însă nu înaintea lui Dumnezeu. Dar ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca dreptate . Celui care lucrează, plata nu îi este socotită ca un dar, ci ca o datorie; însă celui care, fără să lucreze, crede în Cel care îl face drept pe cel păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate. După cum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu nu îi socoteşte dreptatea din fapte: Fericiţi sunt cei cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele! Fericit este bărbatul căruia Domnul nu îi socoteşte păcatul! Este deci această fericire doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Fiindcă spunem: Lui Avraam i s-a socotit credinţa ca dreptate. Dar când i s-a socotit? Când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. Iar semnul circumciziei l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa pe care a avut-o pe când era necircumcis, ca el să fie părinte al tuturor celor necircumcişi care cred, ca şi lor să le fie recunoscută dreptatea, dar şi părinte al celor circumcişi, care nu sunt doar circumcişi, ci şi umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam pe când era necircumcis.

Așadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup? Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat [aceasta] ca justificare”. Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie. Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credința lui i se consideră ca justificare. La fel, Davíd îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: „Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile și cărora le sunt acoperite păcatele. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”. Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credința ca justificare”. Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea, și părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis.

„O întrebare-acuma am: Strămoșul nostru – Avraam – Ce a putut primi el, oare, Doar prin credința ce o are? Avram – dacă e socotit, Prin fapte, drept neprihănit – Se poate lăuda, mereu, Dar nu față de Dumnezeu. Mai țineți minte ce s-a zis, Ceea ce, în Scripturi, s-a scris? „Avram, pe Domnul, L-a crezut Și, acest lucru, a plăcut; Iar Dumnezeu l-a socotit Precum că e neprihănit.” Aceluia care lucrează, O plată i se datorează, Iar plata ce-i e cuvenită, Nu îi e, drept har, socotită, Căci plata care i s-a dat Îi este dreptul datorat. Acuma dar, omul acel Cari nu lucrează, însă, el, Credință numai, dovedește, În Cel care îl socotește – Pe păcătos – neprihănit, Ajunge-va ca socotit Să-i fie felul de gândire – Credința lui – neprihănire. David îi spune „fericit”, Celui pe cari, neprihănit, Ajunge-a-l socoti, mereu – Fără de fapte – Dumnezeu. „Ferice este” – zice el – „Neîncetat, de omu-acel Cu făr’delegi și cu păcate, Acoperite și iertate! Ferice e de omul care, În seamă, Dumnezeu nu are Să îi mai țină nici un rău, Iertându-l de păcatul său.” Dar astă „fericire”, oare, O au numai aceia care Se află, împrejur, tăiați, Sau poate și cei netăiați? Căci zicem – cum am amintit – Că „lui Avram, i-a socotit Domnul, credința arătată, Neprihănire”. Totodată, Întreb: cum i s-a socotit Credința? După ce-a primit Tăierea, precum Legea cere, Sau înainte de tăiere? Nu când era-mprejur tăiat, Ci pe când fost-a netăiat. Tăierea împrejur – știți voi – Dată drept semn i-a fost, apoi, Ca o pecete ce-a-ntărit Neprihănirea ce-a primit Prin crezul ce l-a arătat, Pe când fusese netăiat. Și toate-acestea, fraților, Spre a fi tatăl tuturor Celor ce cred, dar netăiați, Sunt, împrejur, acum, aflați, Ca să le fie socotită – Și lor – credința dovedită, Neprihănire. Totodată, Avram trebuie a fi tată Și pentru cei cari, netăiați, Sunt, împrejur, acum, aflați, Care credință-au arătat Și care, astfel, au călcat Pe urma ce a fost lăsată De către-Avram – al nostru tată – Pe vremea când, nimeni, din jur, Nu se tăiase, împrejur.”