Romani 4:1-12

Ce putem afirma despre strămoșul nostru Avraam? Oare ce a descoperit el? Dacă Avraam a fost considerat corect datorită faptelor lui, atunci (în baza acestor fapte) are motive (importante) de laudă. Dar el nu s-ar putea prezenta cu ele înaintea lui Dumnezeu. Oare ce spune Scriptura? Ea afirmă că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; și astfel, (pentru această alegere a lui), a fost considerat corect (în relația cu El).” Atunci când un om lucrează, recompensa pentru munca lui nu este considerată un cadou, ci ca o datorie care trebuie să îi fie achitată. Dar aici avem cazul celui care nu lucrează ceva pentru a fi considerat corect, ci el doar se încrede în Cel care îl acceptă pe cel păcătos; și astfel, această credință a lui îi este considerată corectitudine. Chiar și David vorbește despre faptul că acela pe care Dumnezeu îl consideră corect fără ca el să lucreze ceva în acest scop, este un om fericit. Textual, el spune: „Cei ale căror păcate sunt iertate și acoperite, sunt niște oameni fericiți! Acela căruia Dumnezeu nu îi ia în considerare păcatul, este un om fericit!” Oare de această fericire beneficiază doar cei circumciși, sau și cei necircumciși? Am afirmat că în cazul lui Avraam, „Credința lui i-a fost considerată corectitudine (personală).” Dar oare care au fost circumstanțele în care a primit el această corectitudine – când era circumcis, sau când era necircumcis? Desigur că acest lucru i s-a întâmplat nu după ce deja fusese circumcis, ci atunci când nu era circumcis. Apoi a primit circumcizia (poruncită) ca o autentificare a statutului de om corect pe care îl primise prin credință atunci când nu era circumcis. Și a ajuns apoi să fie (numit) tatăl tuturor celor care cred chiar fără să fie circumciși; pentru ca astfel să fie și ei considerați corecți (în relația lor cu Dumnezeu). Dar strămoșul nostru Avraam este în același timp și tatăl celor circumciși care nu respectă numai această poruncă (a circumciziei), ci care îi urmează și exemplul credinței.