YouVersion
Pictograma căutare

Romani 4:1-12

Romani 4:1-12 BTF2015

Așadar, ce vom spune că a găsit Avraam, tatăl nostru, în ce privește carnea? Căci, dacă Avraam a fost declarat drept din fapte, are cu ce să se fălească; dar nu înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă ce spune scriptura? Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit pentru dreptate. Dar celui ce lucrează, plata nu i se socotește conform harului, ci conform datoriei. Dar celui ce nu lucrează, ci crede în cel ce declară drept pe cel neevlavios, credința lui i se socotește pentru dreptate. După cum și David vorbește despre binecuvântarea omului, căruia Dumnezeu îi atribuie dreptatea fără fapte, Spunând: Binecuvântați sunt aceia ale căror nelegiuiri sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite. Binecuvântat este omul căruia Domnul nu îi va imputa păcatul. Atunci, vine această binecuvântare numai peste cel circumcis, sau și peste cel necircumcis? Fiindcă spunem că lui Avraam credința i s-a socotit pentru dreptate. Dar cum i s-a socotit? Când era în circumcizie sau în necircumcizie? Nu în circumcizie, ci în necircumcizie. Și a primit semnul circumciziei, un sigiliu al dreptății credinței pe care o avea fiind în necircumcizie; ca el să fie tatăl tuturor celor ce cred, cu toate că nu sunt în circumcizie; ca să li se atribuie și lor dreptatea; Și să fie tatăl circumciziei nu doar celor din circumcizie, ci și celor ce umblă în pașii acelei credințe a tatălui nostru Avraam, pe care o avea fiind încă necircumcis.

Citește Romani 4

Videoclipuri pentru Romani 4:1-12