Romani 4:1-12

Așadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup? Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu. De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat [aceasta] ca justificare”. Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie. Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credința lui i se consideră ca justificare. La fel, Davíd îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte: „Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile și cărora le sunt acoperite păcatele. Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul”. Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credința ca justificare”. Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea, și părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis.