YouVersion Logo
Search Icon

1 Corinteni 12

12
1Dar despre darurile spirituale, fraților, nu vă voiesc neștiutori.
2Știți că erați neamuri, duși la idoli necuvântători, așa cum erați conduși.
3De aceea vă fac cunoscut că nimeni, vorbind prin Duhul lui Dumnezeu, nu spune: Isus este blestemat; și nimeni nu poate spune că Isus este Domnul, decât prin Duhul Sfânt.
4Și sunt diversități ale darurilor, dar același Duh;
5Și sunt diferențe ale serviciilor, dar același Domn;
6Și sunt diversități ale lucrărilor, dar este același Dumnezeu, care lucrează toate în toți.
7Dar manifestarea Duhului este dată fiecăruia spre folos.
8Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii; și altuia cuvântul cunoașterii, prin același Duh;
9Și altuia credința prin același Duh; și altuia darurile vindecării prin același Duh;
10Și altuia lucrarea miracolelor; și altuia profeție; și altuia discernerea duhurilor; și altuia diferite limbi; și altuia traducerea limbilor.
11Dar toate acestea le lucrează unul și același Duh, împărțind fiecăruia în parte așa cum voiește.
12Fiindcă după cum trupul este unul și are multe membre, și toate membrele acelui singur trup, fiind multe, sunt un singur trup, tot așa este și Cristos.
13Căci de un singur Duh noi toți suntem botezați într-un singur trup, fie iudei sau greci, fie robi sau liberi; și toți am fost făcuți să bem într-un singur Duh.
14Fiindcă trupul nu este un singur membru, ci mai multe.
15Dacă piciorul ar spune: Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?
16Și dacă urechea ar spune: Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup; nu este pentru aceasta din trup?
17Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
18Dar acum Dumnezeu a pus membrele, pe fiecare dintre ele, în trup, așa cum a voit.
19Și dacă toate ar fi un singur membru, unde ar fi trupul?
20Dar acum sunt multe membre, dar un singur trup.
21Și ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine; sau din nou, capul, picioarelor: Nu am nevoie de voi.
22Dar mai mult, membrele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare.
23Și acele membre ale trupului, pe care le considerăm a fi mai puțin demne de cinste, pe acestea le înconjurăm cu mai multă cinste, și membrele noastre lipsite de frumusețe au mai multă frumusețe.
24Fiindcă membrele noastre frumoase nu au nevoie de podoabe. Dar Dumnezeu a întocmit trupul dând mai multă cinste acelui lipsit de cinste,
25Ca nu cumva să fie dezbinare în trup, ci membrele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
26Și dacă un membru suferă, toate membrele suferă cu el; sau dacă unui membru îi este dată cinste, toate membrele se bucură împreună cu el.
27De fapt voi sunteți trupul lui Cristos și membre în particular.
28Și Dumnezeu a pus pe anumiți oameni în biserică, întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători; apoi miracole, apoi daruri de vindecări, ajutorări, guvernări, diversități de limbi.
29Sunt toți apostoli? Sunt toți profeți? Sunt toți învățători? Sunt toți lucrători de miracole?
30Au toți daruri de vindecări? Vorbesc toți în limbi? Traduc toți?
31Dar doriți zelos darurile cele mai bune, și mai mult, vă arăt o cale nespus mai bună.

Currently Selected:

1 Corinteni 12: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy