Efeseni 3
3
Lucrarea lui Pavel între neamuri
1Iată de ce eu, Pavel, întemnițatul#Fap. 21:33. Flp. 1:7. Col. 4:3. lui Hristos Isus pentru voi, neamurilor… 2(căci veți fi auzit de isprăvnicia#Rom. 1:5; 11:13. 1Cor. 4:1. Col. 1:25. harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi, 3anume că prin#Fap. 22:17. revelație#Gal. 1:12. mi-a#Col. 1:26,27. fost descoperită această taină, după cum v-am scris în puține cuvinte. 4Citindu-le, puteți vedea cum înțeleg eu taina lui Hristos, 5care în celelalte generații nu le-a fost descoperită fiilor oamenilor așa cum#Ef. 2:20. le-a fost revelată în prezent sfinților Lui apostoli și profeți prin Duhul: 6și anume că neamurile sunt#Ef. 2:14. moștenitoare împreună cu noi, parte din același trup și părtașe#Gal. 3:14,28. la aceeași făgăduință în Hristos Isus prin Evanghelie, 7al cărei#Rom. 15:16. Col. 1:23. slujitor am fost făcut eu după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
8Mie#1Cor. 15:9. 1Tim. 1:13,15., celui mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta: să#Gal. 1:16. vestesc neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos 9și să-i luminez pe toți cu privire la isprăvnicia tainei#Ef. 1:9. ascunse#1Cor. 2:7. Col. 1:26. din veacuri în Dumnezeu, care#In. 1:3. Col. 1:16. a creat toate lucrurile, 10pentru ca înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu să#1Tim. 3:16. fie cunoscută acum, prin Biserică, de către căpeteniile și stăpânirile#Col. 1:16. din locurile cerești, 11după#Ef. 1:9. planul de veacuri pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. 12În El avem îndrăzneală și intrare#Ef. 2:18. cu#Evr. 4:16. încredere, prin credința în El. 13De aceea, vă rog#Fap. 14:22. Flp. 1:14. 1Tes. 3:3. să nu vă pierdeți cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră.)
Cunoașterea lui Hristos
14… Iată, așadar, de ce#3:14 Pavel reia firul gândului pe care l-a întrerupt în Ef. 3:1. îmi plec genunchii înaintea Tatălui [Domnului nostru Isus Hristos], 15din care își trage numele orice#Ef. 1:10. Flp. 2:9-11. familie în ceruri și pe pământ, 16și-L rog ca, potrivit cu#Rom. 9:23. Flp. 4:19. Col. 1:27. bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul#Rom. 7:22. 2Cor. 4:16. dinăuntru, 17așa încât#Ef. 2:22. In. 14:23. Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca#Col. 1:23; 2:7., fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, 18să#Ef. 1:18. puteți pricepe împreună cu toți sfinții care#Rom. 10:3. sunt lărgimea, lungimea, înălțimea și adâncimea 19și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care este mai presus de cunoaștere, ca să ajungeți plini de#Ef. 1:23. In. 1:16. Col. 2:9,10. toată plinătatea lui Dumnezeu.
20Iar a Aceluia#Rom. 16:25. care poate să facă nespus#Col. 1:29. mai mult decât cerem sau gândim noi, potrivit#1Cor. 2:9. puterii care lucrează în noi, 21a Lui#Rom. 11:36; 16:27. Evr. 13:21. să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin!
Currently Selected:
Efeseni 3: EDCR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține Societății Biblice Interconfesionale din România.
Learn More About Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024Efeseni 3

:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține Societății Biblice Interconfesionale din România.
Learn More About Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024