Geneza 49
49
Binecuvântările și testamentul lui Iacób
1Iacób i-a chemat pe fiii săi și le-a zis: „Adunați-vă ca să vă fac cunoscut ce vi se va întâmpla în zilele de pe urmă!
2Adunați-vă și ascultați, fii ai lui Iacób,
ascultați-l pe Israél, tatăl vostru!
3Rubén, întâiul meu născut,
tu, puterea mea
și începutul vigorii mele,
culme de mândrie
și culme de putere,
4năvalnic ca apele,
tu nu vei mai avea întâietatea#49,4 Pierderea întâietății se va realiza din punct de vedere istoric mai târziu, când tribul lui Rubèn, care trăia în Transiordània, va fi integrat în tribul lui Gad.!
Căci te-ai suit în patul tatălui tău
și atunci l-ai profanat,
când ai urcat pe el#49,4 Blestemul se referă la Gen 35,22 și aplică legea amoreilor care izgonește din casa părintească și de la moștenire pe fiul care a avut relații cu mama vitregă (Codul lui Hammuràpi, § 158)..
5Simeón și Lévi sunt frați,
instrumente ale violenței
sunt armele lor.
6În sfatul lor să nu intre sufletul meu
și cu adunarea lor
să se unească gloria mea#49,6 LXX are: „ficații mei”, ca sediu al afectelor.!
Căci, în mânia lor, au ucis oameni,
și, în pofta lor, au schilodit tauri.
7Blestemată să fie mânia lor,
căci a fost puternică,
și furia lor, căci a fost apăsătoare!
Îi voi împărți în Iacób
și-i voi risipi în Israél#49,7 Tribul lui Simeòn va fi absorbit de cel al lui Iùda, iar tribul lui Lèvi nu va avea un teritoriu al său, fiind împărțit între celelalte triburi..
8Iúda, pe tine te vor lăuda frații tăi.
Mâna ta va fi
pe grumazul dușmanilor tăi.
Se vor prosterna în fața ta fiii tatălui tău.
9Pui de leu, Iúda!
De la pradă, fiul meu, ai urcat.
S-a lăsat pe labe, s-a întins
ca un leu, ca o leoaică.
Cine-l va face să se ridice?
10Nu se va depărta sceptrul din Iúda,
nici toiagul [de conducător] de la el#49,10 Lit.: „dintre picioarele sale”.
până când va veni
cel căruia îi este destinat#49,10 Termenul „šîlōʰ” a fost înțeles în mai multe moduri: a) „Șílo”, localitate cunoscută pe vremea lui Samuel, însă ea aparține tribului lui Efraím; b) pornind de la acadianul „šelû”, cuvântul ar putea să însemne „principe”; c) plecând de la Ez 21,32, s-ar putea traduce „până va veni acela căruia i se cuvine judecata”; d) unii încearcă o corectare a termenului „šîlô” cu „ʾăšerlô”: „până când va veni cel căruia sceptrul i-a fost destinat”. Vg traduce termenul cu expresia „qui mittendus est”, care provine de la rădăcina ebraică „šālaḥ” (= „a trimite”). PS traduce cu: „făcătorul de pace”. Pornind de la textele din Mih 5,1; Ier 30,21; Zah 9,9, s-a propus traducerea „stăpânul meu”. Ținând cont de toate aceste încercări, s-ar putea propune: „Sceptrul nu se va îndepărta din Iùda, nici toiagul de șef dintre picioarele sale, până când va veni cel pentru care este destinat și de care popoarele vor asculta”..
Lui [i se cuvine] ascultarea popoarelor”#49,10 Anunțului primatului și puterii lui Iùda (v. 8-9) i se adaugă un oracol mesianic (v. 10-12). LXX accentuează aspectul mesianic. Mai mult decât o traducere, varianta LXX trebuie considerată un nou text: „Căpetenie nu va lipsi din Iùda și nici cârmuitor din coapsele lui până când va veni ceea ce i-a fost hărăzit: el este așteptarea neamurilor”. Textul va deveni apoi punct de referință pentru Iùdaismul alexandrin și pentru Biserica creștină de la început..
11El își leagă de viță măgarul
și de coardă de soi, puiul de măgăriță;
își spală haina în vin
și în sânge de struguri, mantaua sa.
12Scânteietori #49,12 Termenul ebraic „ḥaḵlîlî” poate însemna și „întunecos”, în sensul că ochii ar avea o culoare mai intensă decât culoarea vinului.sunt ochii săi de la vin
și dinții săi, mai albi ca laptele.
13Zabulón va locui pe țărmul mărilor,
va fi țărm pentru corăbii
și partea lui va fi până la Sidón#49,13 Teritoriul lui Zabulòn (Ios 19,10-16) nu ajunge până la coasta mediteraneană și nici nu se învecinează cu Sidònul. Însă, dacă „Sidòn” este luat ca un termen colectiv pentru Fenicia, exprimarea este corectă. Versetul sugerează pătrunderea locuitorilor tribului lui Zabulòn în câmpia Aco, desigur, sub patronajul orașelor Canaàneene din regiune (Jud 1,30). Zabulòn este unul dintre cele trei triburi (împreună cu Dan și Așèr) asociate cu navigația. Deși, prin naștere, Isus aparținea tribului lui Iùda, reședința lui în Nazarèt a fost în tribul lui Zabulòn. Evangheliile amintesc interesul lui Isus pentru corăbii și pescuit, iar apele în care a pescuit sunt aceleași ape menționate în binecuvântarea lui Iacòb pentru tribul lui Zabulòn. Tribul s-a extins spre Carmèl și spre Marea Mediteràna. Probabil din această cauză este acuzat că profită de schimburile economice ale fenicienilor..
14Isahár este un măgar puternic#49,14 Lit.: „osos”.
care s-a întins între două țarcuri.
15Vede că locul unde se odihnește este bun
și că ținutul lui este plăcut;
și-a plecat umărul sub povară
și a ajuns o masă de sclavi#49,15 Tribul lui Isahàr s-a stabilit în bogata câmpie Esdrelòn; apoi, încet-încet, a cedat în fața canaaneènilor și a acceptat jugul lor..
16Dan va judeca pe poporul său
ca unul dintre triburile lui Israél#49,16 Deși tribul era mic, prin judecățile sale se va impune și în fața celor puternici. Tribul lui Dan a fost, la început, în legătură cu Rubèn (Gen 35,22). Bilhà este mama acestui trib. Mai întâi se află în Basàn (Dt 33,22), poposește un timp la est de Iùda (evenimentele legate de Samsòn), apoi cucerește un oraș fenician, Làiș (Jud 17–18), și se află probabil în regiunea maritimă feniciană pe timpul Debòrei (Jud 5,17). Làiș-Dan este o localitate importantă pe ruta comercială dintre Iordàn și Orònte..
17Dan va fi un șarpe pe drum,
o viperă cu corn pe cărare,
mușcând căclâiele calului,
ca să cadă călărețul pe spate.
18Mântuirea ta o aștept, Doamne!#49,18 Probabil este o aclamație liturgică la mijlocul cântării, provocată de aluzia la rolul tribului lui Dan ca apărător la graniță.
19Gad, o ceată îl va ataca
și îl va ataca din urmă#49,19 Lit.: „călcâiele, urmele”. Așezat în Transiordània, tribul a fost mereu asaltat de jefuitorii din triburile arameene, amonite și arabe. Cântecul Debòrei îl prezintă cu numele de Galaàd (Jud 5,17) și, la fel ca tribul lui Rubèn, Gad nu ia parte la campania împotriva lui Sisèra (Jud 4). Probabil că l-a desființat pe Rubèn (Dt 33,20-21) mai înainte de a se fi luptat cu regele Moàbului, Mèșa, care îl citează în inscripția sa din jurul anului 840 î.C..
20Din Așér vine pâinea grasă;
el va da delicatese regilor#49,20 Așèr locuia în regiunile mănoase din jurul orașului Hàifa și ale Carmèlului (cf. Dt 33,24)..
21Neftáli este o cerboaică slobodă:
el rostește cuvinte frumoase#49,21 Var.: „Care face să se vorbească bine despre sine”; „care naște iezi frumoși”; „care naște pui frumoși de cerb”; „care scoate sunete dulci de libertate”; „un mesager plăcut”. Tribul s-a stabilit în regiunea împădurită din nordul Canaànului, în apropierea Libànului. A fost patria lui Baràc, eroul cântării Debòrei, în epoca judecătorilor (Jud 4,6). LXX traduce: „Neftàli, tulpină crescută liber, răspândind frumusețe prin rodu-i”..
22Vlăstar de pom roditor este Iosíf#49,22 Lit.: „fiu”. Expresia este o aluzie la nașterea lui Efraím (Gen 41,52): „Dumnezeu m-a făcut roditor în țara întristării mele”.,
vlăstar de pom roditor lângă izvor,
vlăstarii lui ajung deasupra zidului!
23I-au făcut viața amară,
l-au lovitși l-au hăituit arcașii#49,23 Lit.: „stăpânitorii de săgeți”..
24Arcul lui a rămas puternic,
brațele și mâinile lui au fost făcute zvelte
de mâinile Celui Puternic#49,24 Vechi nume al lui Dumnezeu folosit în texte poetice. al lui Iacób;
de acolo [vine] Păstorul
și Stânca lui Israél#49,24 În acest oracol, sunt trei nume ale lui Dumnezeu: „Puternicul lui Iacòb” („ʾăḇîr”), „Păstorul” („rōʿeʰ”) și „Stânca” („ʾeḇen”). Primul nume vorbește despre puterea sa, al doilea nume despre gingășia sa, iar al treilea despre statornicia sa..
25Dumnezeul tatălui tău – el să te ajute –
și Dumnezeu cel Atotputernic –
el să te binecuvânteze
cu binecuvântările cerurilor de deasupra,
cu binecuvântările abisului
care zace jos,
cu binecuvântările sânilor
și ale pântecelui!
26Binecuvântările tatălui tău#49,26 LXX adaugă: „și ale mamei tale”.
sunt mai puternice
decât binecuvântările
celor care m-au zămislit
până la marginile dealurilor veșnice:
ele să fie peste capul lui Iosíf
și peste creștetul celui consacrat#49,26 Termenul „nāzîr” nu are nicio referință la puterea regală, ci la o consacrare specială divinității.
dintre frații săi!
27Beniamín#49,27 La origine era un trib de războinici feroci și seminomazi, cu caracterul sălbatic al amoreilor. Mai târziu, rămânând aproape de Ierusalim ( 1Rg 12,21), tribul va căpăta un caracter mai blând și pașnic (Dt 33,12). este un lup care sfâșie#49,27 Aluzie la „mușcătura” pe care o vor simți nu numai ferezeii, ci și cei din Gabaon (2Sam 21,1-14). Dt 33,12 insistă asupra stabilirii tribului lui Beniamín în jurul locuinței Celui Preaînalt..
Dimineața mănâncă vânatul
și seara împarte prada”.
28Toate acestea sunt cele douăsprezece triburi ale lui Israél#49,28 LXX are: „doisprezece fii ai lui Iacòb”..
Ultimele momente și moartea lui Iacób
Iată ce le-a spus tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu o binecuvântare aparte. 29El le-a poruncit și le-a zis: „Eu voi fi adăugat la poporul meu. Înmormântați-mă lângă părinții mei, în peștera care este în câmpia lui Efrón, hetéul, 30în peștera din câmpia care este la Macpéla#49,30 LXX are: „în peștera cu două încăperi”., față în față cu Mamrè, în țara Canaán, pe care Abrahám a dobândit-o împreună cu câmpia#49,30 LXX omite: „împreună cu câmpia”. de la Efrón, hetéul, ca proprietate de mormânt! 31Acolo i-au îngropat pe Abrahám și pe Sára, soția lui; acolo i-au îngropat pe Isáac și pe Rebéca, soția lui, și acolo am îngropat-o pe Léa. 32Proprietatea și peștera care se găsește în el au fost cumpărate de la fiii lui Het”.
33Când Iacób a terminat de dat porunci fiilor săi, și-a strâns picioarele în pat, și-a dat duhul și a fost adăugat poporului său#49,33 Este o scenă tipică de trecere în moarte. Patriarhul care a trăit o viață lungă, „sătul de zile”, se stinge în patul său înconjurat de toți fiii săi după ce le-a spus un ultim cuvânt esențial.. #Dt 33; Jud 5 #Num 24,14 #29,32; Dt 33,6; Jud 5,15-16; Ios 13,15-23 #35,22 #29,33-34; Dt 33,8-11; Ios 13,14; 19,1-9 #34,25-31 #29,35; Dt 33,7; Ios 15 #27,29 #Ez 19,1-9; Ap 5,5 #Num 23,24; 24,9 #Num 24,17 #Ez 21,32 #Zah 9,9; Mt 21,2-6 #Is 63,1-6; Ap 7,14; 19,13 #30,20; Dt 33,18-19; Jud 5,14.18; Ios 19,10-16 #30,18; Dt 33,18-19; Jud 5,15; Ios 19,17-23 #30,6; Dt 33,22; Jud 5,17; Ios 19,40-48 #Is 25,9; Ps 130,5-6 #30,11; Dt 33,20-21; Jud 5,17; Ios 13,24-28 #30,13; Dt 33,24-25; Jud 5,17 #Ios 19,24-31 #30,8; Dt 33,23; Jud 5,18; Ios 19,32-39 #30,24; Dt 33,13-17; Jud 5,14; Ios 13,29-31; 16–17 #35,18; Dt 33,12 #Jud 5,14; 17–18; 20–21; Ios 18,11-28 #23,19-20 #48,2
Currently Selected:
Geneza 49: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași