Mica 1
1
Amenințările
1Cuvântul cel venit de sus,
Al Domnului, care-a fost spus
Lui Mica – cel ce se vădea
Că de la Moreșet venea –
Pe vremea-n care, împărați,
Iotam și-Ahaz fost-au aflați
În Iuda, și-apoi Ezechia
Luă – în urma lor – domnia,
Iar prorocia se vădește
Că spre Ierusalim țintește
Și spre Samaria apoi.
2Popoarelor, ascultați voi!
S-asculte și acest pământ,
Cu toate câte pe el sânt!
Acela care, tot mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu –
Și șade-n Templul Său cel sfânt –
Martor să fie, pe pământ,
În contra voastră, negreșit!
3Iată că Domnul a ieșit,
Acum, din locuința Lui
Și din înaltul cerului,
El se pogoară pe pământ,
Iar pe-nălțimile ce sânt
Pe a lui față, El pășește!
4Sub El, muntele se topește,
În timp ce văile se crapă
Și curg la fel ca și o apă,
Fiind precum ceara topită
Care de foc e încălzită.
5Pricina ăstor lucruri toate,
Sunt nesfârșitele păcate
Pe cari le are Israel
Și făr’delegile – la fel –
Făcute pe acest pământ,
De cei care din Iuda sânt.
Dar ce nelegiuire are
Neamul ieșit din Iacov, oare?
Nu e, cumva, Samaria?
Nelegiuirea, nu e ea?
Și nu-i Ierusalimul, oare,
Păcatul pe cari Iuda-l are?…
6„De-aceea, iată ce voi face:
Samaria o voi preface
Într-un morman de pietre mari,
Pe câmp aflate, un loc cari
Are să fie potrivit
Pentru al viilor sădit.
Pietrele-n vale-i prăvălesc
Și temelia-i dezgolesc,
7Iar chipurile ei cioplite,
Cu toate, fi-vor nimicite.
Plățile care le-a primit –
Și cari, de curvă, s-au vădit –
Am să le nimicesc, pe loc,
Căci am ca să le ard în foc,
Cu idolii cari – negreșit –
Din astă plată s-au plătit.
Din plăți de curvă-au fost făcuți,
De-aceea fi-vor prefăcuți
În plăți de curvă, negreșit…”
8De-aceea plâng necontenit,
Bocesc și umblu dezbrăcat,
Desculț, strigând încrâncenat,
Asemenea șacalului
Și gem, asemeni struțului.
9Căci rana care o cuprinde
E fără leac și se întinde
Spre a lui Iuda țară, unde,
Pân’ la poporul Meu pătrunde,
Adică pân’ la poarta lui
Și a Ierusalimului.
10În Gat, ăst lucru nu-l spuneți
Și nici în Aco nu plângeți
La Bet-Leafra să plecați
Și în țărână vă culcați.
11Locuitoareo din Șafir
Umblă pe al cărării fir;
Treci cu rușinea dezvelită;
Pășește dar, descoperită.
Locuitoarea cea pe care
Ținutul din Țanan o are,
Să iasă, nu mai îndrăznește,
Iar jalea care se vădește
Că bântuie în Bet-Hațel,
Vă-mpiedică-a veni la el.
12Locuitoarea cea pe care
Ținutul din Marot o are
Cuprinsă e de-un tremurat,
Căci fericirea i-a zburat
Și parte de nenorocire
Are, în loc de fericire.
Nenorocirea ce-o lovește,
Din partea Domnului sosește
Și-atinge-apoi mânia Lui,
Poarta Ierusalimului.
13Caii cei iuți, ți-i adă, iar –
În urmă – să-i înhami la car,
Tu, cea care te dovedești
Că în Lachis hălăduiești.
Află că tu te-ai arătat
O pricină pentru păcat.
Ești prima pricină pe care
Fiica Sionului o are.
În tine-au fost, în acest fel,
Păcatele lui Israel.
14De-aceea, iată ce pățești:
Află că tu te despărțești
De Moroșet-Gat și că toate
Casele, în Aczib, aflate,
O amăgire se vădesc
Pentru cei care-mpărățesc
În Israel. Apoi, cea care
15E din Mareșa, din născare,
Un nou stăpân va căpăta.
Din Israel se va muta
Întreaga slavă. Astfel, ea,
În Adulam, are să stea.
16Taieți mândrețea pletelor,
Din pricina copiilor
Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia,
Precum un vultur, căci robia,
Asupra lor, iată că vine
Și îi va depărta de tine!
Currently Selected:
Mica 1: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Mica 1
1
Amenințările
1Cuvântul cel venit de sus,
Al Domnului, care-a fost spus
Lui Mica – cel ce se vădea
Că de la Moreșet venea –
Pe vremea-n care, împărați,
Iotam și-Ahaz fost-au aflați
În Iuda, și-apoi Ezechia
Luă – în urma lor – domnia,
Iar prorocia se vădește
Că spre Ierusalim țintește
Și spre Samaria apoi.
2Popoarelor, ascultați voi!
S-asculte și acest pământ,
Cu toate câte pe el sânt!
Acela care, tot mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu –
Și șade-n Templul Său cel sfânt –
Martor să fie, pe pământ,
În contra voastră, negreșit!
3Iată că Domnul a ieșit,
Acum, din locuința Lui
Și din înaltul cerului,
El se pogoară pe pământ,
Iar pe-nălțimile ce sânt
Pe a lui față, El pășește!
4Sub El, muntele se topește,
În timp ce văile se crapă
Și curg la fel ca și o apă,
Fiind precum ceara topită
Care de foc e încălzită.
5Pricina ăstor lucruri toate,
Sunt nesfârșitele păcate
Pe cari le are Israel
Și făr’delegile – la fel –
Făcute pe acest pământ,
De cei care din Iuda sânt.
Dar ce nelegiuire are
Neamul ieșit din Iacov, oare?
Nu e, cumva, Samaria?
Nelegiuirea, nu e ea?
Și nu-i Ierusalimul, oare,
Păcatul pe cari Iuda-l are?…
6„De-aceea, iată ce voi face:
Samaria o voi preface
Într-un morman de pietre mari,
Pe câmp aflate, un loc cari
Are să fie potrivit
Pentru al viilor sădit.
Pietrele-n vale-i prăvălesc
Și temelia-i dezgolesc,
7Iar chipurile ei cioplite,
Cu toate, fi-vor nimicite.
Plățile care le-a primit –
Și cari, de curvă, s-au vădit –
Am să le nimicesc, pe loc,
Căci am ca să le ard în foc,
Cu idolii cari – negreșit –
Din astă plată s-au plătit.
Din plăți de curvă-au fost făcuți,
De-aceea fi-vor prefăcuți
În plăți de curvă, negreșit…”
8De-aceea plâng necontenit,
Bocesc și umblu dezbrăcat,
Desculț, strigând încrâncenat,
Asemenea șacalului
Și gem, asemeni struțului.
9Căci rana care o cuprinde
E fără leac și se întinde
Spre a lui Iuda țară, unde,
Pân’ la poporul Meu pătrunde,
Adică pân’ la poarta lui
Și a Ierusalimului.
10În Gat, ăst lucru nu-l spuneți
Și nici în Aco nu plângeți
La Bet-Leafra să plecați
Și în țărână vă culcați.
11Locuitoareo din Șafir
Umblă pe al cărării fir;
Treci cu rușinea dezvelită;
Pășește dar, descoperită.
Locuitoarea cea pe care
Ținutul din Țanan o are,
Să iasă, nu mai îndrăznește,
Iar jalea care se vădește
Că bântuie în Bet-Hațel,
Vă-mpiedică-a veni la el.
12Locuitoarea cea pe care
Ținutul din Marot o are
Cuprinsă e de-un tremurat,
Căci fericirea i-a zburat
Și parte de nenorocire
Are, în loc de fericire.
Nenorocirea ce-o lovește,
Din partea Domnului sosește
Și-atinge-apoi mânia Lui,
Poarta Ierusalimului.
13Caii cei iuți, ți-i adă, iar –
În urmă – să-i înhami la car,
Tu, cea care te dovedești
Că în Lachis hălăduiești.
Află că tu te-ai arătat
O pricină pentru păcat.
Ești prima pricină pe care
Fiica Sionului o are.
În tine-au fost, în acest fel,
Păcatele lui Israel.
14De-aceea, iată ce pățești:
Află că tu te despărțești
De Moroșet-Gat și că toate
Casele, în Aczib, aflate,
O amăgire se vădesc
Pentru cei care-mpărățesc
În Israel. Apoi, cea care
15E din Mareșa, din născare,
Un nou stăpân va căpăta.
Din Israel se va muta
Întreaga slavă. Astfel, ea,
În Adulam, are să stea.
16Taieți mândrețea pletelor,
Din pricina copiilor
Iubiți. Lărgește-ți pleșuvia,
Precum un vultur, căci robia,
Asupra lor, iată că vine
Și îi va depărta de tine!
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca