Luca 23
23
Iisus înaintea lui Pilat
1Iisus a fost înfățișat,
Apoi, ‘naintea lui Pilat.
2Aici, cu toți s-au repezit,
Să Îl pârască: „L-am găsit,
La răzmeriță, ațâțând
Poporul și împiedicând
Lumea, de-a da Cezarului,
Birul, ce se cuvine lui.
De-asemenea, S-a proclamat
Că e Hristos, că e-mpărat!”
3Când au sfârșit cu pâra lor,
„Ești Rege al Iudeilor?” –
Zise Pilat. „Da! Sunt!” – a spus,
Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.
4Pilat, apoi, a cuvântat:
„Eu, nici o vină, n-am aflat,
5În El!” Ei, însă, stăruiau
Și, mai înverșunați, strigau:
„Noroadele-a întărâtat,
Cu-nvățătura ce le-a dat!
A început de prin Iudeea,
Apoi aici și-n Galileea.”
Iisus înaintea lui Irod
6De Galileea, când Pilat
A auzit, a întrebat,
De nu cumva, omul Acel
Este Galileean, și El.
7Aflând apoi, de la norod,
Că-n stăpânirea lui Irod,
Este Iisus, a cugetat –
Chiar la Ierusalim aflat,
Fiind Irod – că omu-Acel,
Ar trebui trimis la el.
8Irod, văzându-L, pe Iisus,
Venind, s-a bucurat nespus,
Căci, să-L cunoască, a dorit,
Pentru că multe-a auzit,
Pe seama Lui, că se spunea.
Acuma, el nădăjduia,
Că o să-L vadă, în sfârșit,
Cum o minune-a săvârșit.
9Multe-ntrebări, Irod a pus,
Dar n-a răspuns, nimic, Iisus.
10Prezenți erau preoții mari,
Precum și ai lor cărturari.
Toți se-ntreceau, care de care,
În a-L pârî cu-nverșunare.
11Irod – și straja ce-o avea –
Față de El, dispreț vădea.
Batjocuri doar, I-au arătat,
Iar după ce L-au îmbrăcat
În niște haine lucitoare,
Râzând, apoi, plini de-ncântare,
Au hotărât ca, de îndat,
Să Îl trimită, la Pilat.
12Irod și cu Pilat erau,
Demult, certați – se dușmăneau –
Însă, atuncea, s-a ivit
Clipa, când s-au împrietenit.
Hotărârea de moarte întărită
13După-mpăcarea cu Irod,
Pilat chemat-a mult norod,
Strânse pe preoții cei mari,
Precum și pe-ai lor cărturari,
Și-a zis, privindu-L pe Iisus:
14„Pe omu-Acesta, L-ați adus,
Aici, ca pe-un răufăcător.
Ați spus că-i un ațâțător
La răzmeriță. L-am luat,
Și-n amănunt L-am cercetat,
În fața voastră. V-am făcut
Pe plac, așa precum ați vrut.
Degeaba L-ați învinuit,
Căci, vinovat, nu L-am găsit.
15Și nici Irod nu I-a aflat
Vreo vină, căci L-a-napoiat
La noi, așa cum ați văzut.
Deci, Acest om nu a făcut
Nimic, pentru a fi ucis,
După cum voi, mie, mi-ați zis.
16Să-L bată, am să poruncesc,
Însă apoi, Îl slobozesc.”
17Când Paștele se prăznuia –
După tradiții – trebuia,
Pilat să-i dea norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
18Întreg norodul a strigat:
„Vrem pe Baraba, ‘liberat!
În ce-L privește pe Iisus,
La moarte trebuie-a fi dus!”
19Acel Baraba fost-a-nchis,
Pentr-un omor ce s-a comis,
Și o răscoală, în cetate.
20Pilat, sperând că încă poate
Ca, pe Iisus, să-L izbăvească,
A-ncercat, gloatei, să-i vorbească.
21Norodul, însă, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
22A treia oară-atunci, Pilat,
Mulțimile, le-a întrebat:
„Totuși, spuneți-mi, ce-a făcut?
Eu, nici o vină, n-am văzut,
Pe care, Acest om s-o poarte,
Să pot a-L condamna la moarte.”
23Noroadele, în gura mare,
Strigau – din ce în ce mai tare –
Ca El să fie răstignit,
Iar pân’ la urmă-au biruit,
Căci preoții le împingeau,
Să facă, precum ei voiau.
24Când le văzuse stăruința,
Pilat le-a-ndeplinit dorința
25Și, astfel, l-a eliberat
Pe cel ce fosta-ntemnițat
Pentru răscoală și omor,
Iar pe Iisus, pe mâna lor,
El l-a lăsat – cum au cerut –
Și au făcut, cu El, ce-au vrut.
Răstignirea
26Să-L răstignească, ei L-au dus,
Însă, pe drum, mâna au pus,
Pe-un om, cari Simon se numea
Și, în Cirena, locuia.
Pe acel Simon, ei l-au pus,
Să ducă crucea, lui Iisus.
27În urma lui Iisus, pășea
O gloată mare, ce plângea –
Mergeau, mulți, tânguindu-se,
Cu pumni-n piept, bătându-se.
Erau, cu oamenii acei –
Acolo – și multe femei,
Care boceau, necontenit.
28Iisus, plânsul, le-a auzit,
Și-atunci, S-a-ntors și-a cuvântat:
„De ce, de plâns, v-ați apucat?!
Nu Mă mai plângeți voi, pe Mine,
Ci plângeți, pentru voi, mai bine,
Și pentru-ai voștri fii! Căci iată,
29Va fi o vreme-ntunecată,
În care, astfel se va zice:
„De cele sterpe, e ferice! –
De pântecul ce n-a născut,
De sânii care n-au avut
Parte de prunci, de alăptat!”
30Atuncea, mulți vor fi strigat:
„Cădeți, peste noi, munților!”
„Ne-acoperiți, dealurilor!”
31Copacului cel verde, dacă
Așa îi fac, ce au să-i facă,
Atunci, copacului uscat?”
32Cu El, acolo, s-au aflat
Și doi tâlhari. Oameni-acei
Trebuiau răstigniți și ei,
Pe deal, odată cu Iisus.
33Când au ajuns cu toții, sus,
Pe „Căpățâna”, i-au culcat
Pe cruci și-apoi, le-au ridicat.
În ăst fel, a ajuns Iisus,
Între tâlhari, să fie pus –
Pe unu-n dreapta-I l-așezară,
Pe-altul la stânga-l ridicară.
34„Nu știu ce fac, o Sfinte Tată” –
Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!”
Ale Lui haine-au împărțit,
Așa cum sorți-au stabilit.
Batjocurile
35Erau mulți cei care ședeau,
Pe „Căpățâna”, și priveau.
Fruntași-și băteau joc de El,
Zicând mereu: „Iată-L pe-Acel
Care, pe mulți, i-a mântuit!
Acuma, șade răstignit,
Deși ar face foarte bine
Ca să se mântuie pe Sine,
Dacă-i Hristos! – cum spunea des,
Că-i al lui Dumnezeu Ales!”
36Ostașii Îl batjocoreau
Și-oțet, să beie, Îi dădeau,
37Zicând: „Dacă-mpărat, Tu ești,
Peste Iudei, precum vorbești,
Te mântuiește și pe Tine!”
38De-asupra Lui, putea oricine,
Ca să citească-n latinește,
Grecește și în evreiește,
În lemnul crucii, încrustat:
„Peste Iudei, El e-mpărat”.
39Chiar și tâlharul răstignit,
Alături, L-a batjocorit:
„Nu îi fi, oare, Tu, Hristos?
Te mântuiește! Dă-Te jos,
De ești în stare, iar apoi,
Ne mântuiește și pe noi!”
40Dar celălalt tâlhar, aflat
Și el, pe cruce, l-a-nfruntat:
„Chiar, nu te temi de Dumnezeu,
De-așa vorbești, căci tu și eu,
La fel, avem de îndurat
Osânda care ni s-a dat?
41Pedeapsa ne e potrivită,
Căci luăm plata cuvenită
Pentru-ale noastre făr’ delegi.
Dar omul-Acesta – înțelegi? –
Din câte știm, din ce-am văzut
Și-am auzit, rău, n-a făcut.”
42Apoi, s-a-ntors către Iisus:
„Doamne” – acel tâlhar I-a spus –
„Aminte-adu-Ți, nu mă uita,
Când, în Împărăția Ta,
Veni-vei!” Domnul l-a privit
43Și, cu blândețe, i-a vorbit:
„Îți spun drept: nici o grijă n-ai,
Căci azi, vei fi cu Mine-n rai.”
Moartea lui Iisus
44De la ceasul al șaselea
Și până la al nouălea,
Un întuneric a venit
Și, țara, a învăluit.
45Perdeaua-n Templu așezată,
În două, fost-a sfâșiată,
Iar soarele s-a-ntunecat.
46Iisus, atuncea, a strigat:
„Tată! Primește Duhul Meu!
În a Ta mână, Îl las Eu!”
După ce astfel a strigat,
Domnul Iisus, Duhul, Și-a dat.
47Sutașul care a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Speriat, pe Domnul, L-a slăvit,
Spunând: „A fost neprihănit
Omul Acest, cu-adevărat!”
48Întreg norodul adunat,
Când aste lucruri a văzut,
În piept, cu pumnii, s-a bătut.
49Toți cunoscuții lui Iisus,
Femeile care s-au dus
Din Galileea după El,
Se strânseră pe dealu-acel.
Mai la oparte, ei ședeau –
Retrași de ceilalți – și priveau.
Îngroparea lui Iisus
50Era un om evlavios,
Om bun și foarte credincios,
Un sfetnic al Soborului –
Iosif, era numele lui.
51El nu fusese-atunci la sfat,
Când, pe Iisus, L-au condamnat.
Iosif ședea-n Arimateea –
Într-o cetate din Iudeea –
Și aștepta și el, să vie
A Domnului Împărăție.
52El, grabnic, la Pilat, s-a dus,
Să ceară trupul lui Iisus.
53Jos, de pe cruce-apoi, L-a dat,
Cu in curat L-a-nfășurat –
În pânză – iar apoi L-a dus
Și într-un nou mormânt L-a pus –
Proaspăt, în stâncă sfredelit,
Și pân-atunci, nefolosit.
54Era în zi de Pregătire,
Urmând să vină, peste fire –
În urma ei – un nou Sabat.
Când faptele s-au întâmplat,
55Femeile – care s-au dus
Din Galileea, cu Iisus –
Erau cu Iosif și-au văzut
Tot ce, acesta a făcut;
Văzură, deci, mormântu-acel,
Și trupul lui Iisus, în el.
56Mir și miresme-au pregătit
Ele, și-apoi, s-au odihnit,
Așa cum Legea le-a cerut,
Sabatul fiind început.
Currently Selected:
Luca 23: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Luca 23
23
Iisus înaintea lui Pilat
1Iisus a fost înfățișat,
Apoi, ‘naintea lui Pilat.
2Aici, cu toți s-au repezit,
Să Îl pârască: „L-am găsit,
La răzmeriță, ațâțând
Poporul și împiedicând
Lumea, de-a da Cezarului,
Birul, ce se cuvine lui.
De-asemenea, S-a proclamat
Că e Hristos, că e-mpărat!”
3Când au sfârșit cu pâra lor,
„Ești Rege al Iudeilor?” –
Zise Pilat. „Da! Sunt!” – a spus,
Privindu-l țintă-n ochi, Iisus.
4Pilat, apoi, a cuvântat:
„Eu, nici o vină, n-am aflat,
5În El!” Ei, însă, stăruiau
Și, mai înverșunați, strigau:
„Noroadele-a întărâtat,
Cu-nvățătura ce le-a dat!
A început de prin Iudeea,
Apoi aici și-n Galileea.”
Iisus înaintea lui Irod
6De Galileea, când Pilat
A auzit, a întrebat,
De nu cumva, omul Acel
Este Galileean, și El.
7Aflând apoi, de la norod,
Că-n stăpânirea lui Irod,
Este Iisus, a cugetat –
Chiar la Ierusalim aflat,
Fiind Irod – că omu-Acel,
Ar trebui trimis la el.
8Irod, văzându-L, pe Iisus,
Venind, s-a bucurat nespus,
Căci, să-L cunoască, a dorit,
Pentru că multe-a auzit,
Pe seama Lui, că se spunea.
Acuma, el nădăjduia,
Că o să-L vadă, în sfârșit,
Cum o minune-a săvârșit.
9Multe-ntrebări, Irod a pus,
Dar n-a răspuns, nimic, Iisus.
10Prezenți erau preoții mari,
Precum și ai lor cărturari.
Toți se-ntreceau, care de care,
În a-L pârî cu-nverșunare.
11Irod – și straja ce-o avea –
Față de El, dispreț vădea.
Batjocuri doar, I-au arătat,
Iar după ce L-au îmbrăcat
În niște haine lucitoare,
Râzând, apoi, plini de-ncântare,
Au hotărât ca, de îndat,
Să Îl trimită, la Pilat.
12Irod și cu Pilat erau,
Demult, certați – se dușmăneau –
Însă, atuncea, s-a ivit
Clipa, când s-au împrietenit.
Hotărârea de moarte întărită
13După-mpăcarea cu Irod,
Pilat chemat-a mult norod,
Strânse pe preoții cei mari,
Precum și pe-ai lor cărturari,
Și-a zis, privindu-L pe Iisus:
14„Pe omu-Acesta, L-ați adus,
Aici, ca pe-un răufăcător.
Ați spus că-i un ațâțător
La răzmeriță. L-am luat,
Și-n amănunt L-am cercetat,
În fața voastră. V-am făcut
Pe plac, așa precum ați vrut.
Degeaba L-ați învinuit,
Căci, vinovat, nu L-am găsit.
15Și nici Irod nu I-a aflat
Vreo vină, căci L-a-napoiat
La noi, așa cum ați văzut.
Deci, Acest om nu a făcut
Nimic, pentru a fi ucis,
După cum voi, mie, mi-ați zis.
16Să-L bată, am să poruncesc,
Însă apoi, Îl slobozesc.”
17Când Paștele se prăznuia –
După tradiții – trebuia,
Pilat să-i dea norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
18Întreg norodul a strigat:
„Vrem pe Baraba, ‘liberat!
În ce-L privește pe Iisus,
La moarte trebuie-a fi dus!”
19Acel Baraba fost-a-nchis,
Pentr-un omor ce s-a comis,
Și o răscoală, în cetate.
20Pilat, sperând că încă poate
Ca, pe Iisus, să-L izbăvească,
A-ncercat, gloatei, să-i vorbească.
21Norodul, însă, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
22A treia oară-atunci, Pilat,
Mulțimile, le-a întrebat:
„Totuși, spuneți-mi, ce-a făcut?
Eu, nici o vină, n-am văzut,
Pe care, Acest om s-o poarte,
Să pot a-L condamna la moarte.”
23Noroadele, în gura mare,
Strigau – din ce în ce mai tare –
Ca El să fie răstignit,
Iar pân’ la urmă-au biruit,
Căci preoții le împingeau,
Să facă, precum ei voiau.
24Când le văzuse stăruința,
Pilat le-a-ndeplinit dorința
25Și, astfel, l-a eliberat
Pe cel ce fosta-ntemnițat
Pentru răscoală și omor,
Iar pe Iisus, pe mâna lor,
El l-a lăsat – cum au cerut –
Și au făcut, cu El, ce-au vrut.
Răstignirea
26Să-L răstignească, ei L-au dus,
Însă, pe drum, mâna au pus,
Pe-un om, cari Simon se numea
Și, în Cirena, locuia.
Pe acel Simon, ei l-au pus,
Să ducă crucea, lui Iisus.
27În urma lui Iisus, pășea
O gloată mare, ce plângea –
Mergeau, mulți, tânguindu-se,
Cu pumni-n piept, bătându-se.
Erau, cu oamenii acei –
Acolo – și multe femei,
Care boceau, necontenit.
28Iisus, plânsul, le-a auzit,
Și-atunci, S-a-ntors și-a cuvântat:
„De ce, de plâns, v-ați apucat?!
Nu Mă mai plângeți voi, pe Mine,
Ci plângeți, pentru voi, mai bine,
Și pentru-ai voștri fii! Căci iată,
29Va fi o vreme-ntunecată,
În care, astfel se va zice:
„De cele sterpe, e ferice! –
De pântecul ce n-a născut,
De sânii care n-au avut
Parte de prunci, de alăptat!”
30Atuncea, mulți vor fi strigat:
„Cădeți, peste noi, munților!”
„Ne-acoperiți, dealurilor!”
31Copacului cel verde, dacă
Așa îi fac, ce au să-i facă,
Atunci, copacului uscat?”
32Cu El, acolo, s-au aflat
Și doi tâlhari. Oameni-acei
Trebuiau răstigniți și ei,
Pe deal, odată cu Iisus.
33Când au ajuns cu toții, sus,
Pe „Căpățâna”, i-au culcat
Pe cruci și-apoi, le-au ridicat.
În ăst fel, a ajuns Iisus,
Între tâlhari, să fie pus –
Pe unu-n dreapta-I l-așezară,
Pe-altul la stânga-l ridicară.
34„Nu știu ce fac, o Sfinte Tată” –
Zicea Iisus – „Te rog, îi iartă!”
Ale Lui haine-au împărțit,
Așa cum sorți-au stabilit.
Batjocurile
35Erau mulți cei care ședeau,
Pe „Căpățâna”, și priveau.
Fruntași-și băteau joc de El,
Zicând mereu: „Iată-L pe-Acel
Care, pe mulți, i-a mântuit!
Acuma, șade răstignit,
Deși ar face foarte bine
Ca să se mântuie pe Sine,
Dacă-i Hristos! – cum spunea des,
Că-i al lui Dumnezeu Ales!”
36Ostașii Îl batjocoreau
Și-oțet, să beie, Îi dădeau,
37Zicând: „Dacă-mpărat, Tu ești,
Peste Iudei, precum vorbești,
Te mântuiește și pe Tine!”
38De-asupra Lui, putea oricine,
Ca să citească-n latinește,
Grecește și în evreiește,
În lemnul crucii, încrustat:
„Peste Iudei, El e-mpărat”.
39Chiar și tâlharul răstignit,
Alături, L-a batjocorit:
„Nu îi fi, oare, Tu, Hristos?
Te mântuiește! Dă-Te jos,
De ești în stare, iar apoi,
Ne mântuiește și pe noi!”
40Dar celălalt tâlhar, aflat
Și el, pe cruce, l-a-nfruntat:
„Chiar, nu te temi de Dumnezeu,
De-așa vorbești, căci tu și eu,
La fel, avem de îndurat
Osânda care ni s-a dat?
41Pedeapsa ne e potrivită,
Căci luăm plata cuvenită
Pentru-ale noastre făr’ delegi.
Dar omul-Acesta – înțelegi? –
Din câte știm, din ce-am văzut
Și-am auzit, rău, n-a făcut.”
42Apoi, s-a-ntors către Iisus:
„Doamne” – acel tâlhar I-a spus –
„Aminte-adu-Ți, nu mă uita,
Când, în Împărăția Ta,
Veni-vei!” Domnul l-a privit
43Și, cu blândețe, i-a vorbit:
„Îți spun drept: nici o grijă n-ai,
Căci azi, vei fi cu Mine-n rai.”
Moartea lui Iisus
44De la ceasul al șaselea
Și până la al nouălea,
Un întuneric a venit
Și, țara, a învăluit.
45Perdeaua-n Templu așezată,
În două, fost-a sfâșiată,
Iar soarele s-a-ntunecat.
46Iisus, atuncea, a strigat:
„Tată! Primește Duhul Meu!
În a Ta mână, Îl las Eu!”
După ce astfel a strigat,
Domnul Iisus, Duhul, Și-a dat.
47Sutașul care a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Speriat, pe Domnul, L-a slăvit,
Spunând: „A fost neprihănit
Omul Acest, cu-adevărat!”
48Întreg norodul adunat,
Când aste lucruri a văzut,
În piept, cu pumnii, s-a bătut.
49Toți cunoscuții lui Iisus,
Femeile care s-au dus
Din Galileea după El,
Se strânseră pe dealu-acel.
Mai la oparte, ei ședeau –
Retrași de ceilalți – și priveau.
Îngroparea lui Iisus
50Era un om evlavios,
Om bun și foarte credincios,
Un sfetnic al Soborului –
Iosif, era numele lui.
51El nu fusese-atunci la sfat,
Când, pe Iisus, L-au condamnat.
Iosif ședea-n Arimateea –
Într-o cetate din Iudeea –
Și aștepta și el, să vie
A Domnului Împărăție.
52El, grabnic, la Pilat, s-a dus,
Să ceară trupul lui Iisus.
53Jos, de pe cruce-apoi, L-a dat,
Cu in curat L-a-nfășurat –
În pânză – iar apoi L-a dus
Și într-un nou mormânt L-a pus –
Proaspăt, în stâncă sfredelit,
Și pân-atunci, nefolosit.
54Era în zi de Pregătire,
Urmând să vină, peste fire –
În urma ei – un nou Sabat.
Când faptele s-au întâmplat,
55Femeile – care s-au dus
Din Galileea, cu Iisus –
Erau cu Iosif și-au văzut
Tot ce, acesta a făcut;
Văzură, deci, mormântu-acel,
Și trupul lui Iisus, în el.
56Mir și miresme-au pregătit
Ele, și-apoi, s-au odihnit,
Așa cum Legea le-a cerut,
Sabatul fiind început.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca