YouVersion Logo
Search Icon

Marcu 14

14
1După două zile, începea sărbătoarea Paștelor și cea a Azimelor. Liderii preoților și experții legii (mozaice) intenționau să pună în aplicare un plan perfid pentru arestarea și omorârea lui Isus. 2Totuși, în final au ajuns la următoarea concluzie: „Nu trebuie să Îl arestăm în timpul sărbătorii, pentru că riscăm să provocăm reacții imprevizibile din partea mulțimilor de oameni.” 3Isus ajunsese în Betania și stătea la masă în casa lui Simon leprosul. Acolo a venit o femeie cu un vas de alabastru în care avea un ulei parfumat foarte scump, făcut din nard. Ea a desigilat vasul spărgându-i gura; și apoi a turnat conținutul lui pe capul lui Isus. 4Unii dintre cei care erau acolo au fost indignați de gestul femeii; și au zis: „Cum se justifică această risipă de parfum? 5Dacă s-ar fi vândut, puteam obține în schimbul lui trei sute de dinari, cu care am fi ajutat apoi pe săraci!” În timp ce își manifestau nemulțumirea față de fapta acelei femei, 6Isus le-a zis: „Lăsați-o și nu o mai criticați! Ea a făcut un lucru frumos față de Mine. 7Pe săraci îi aveți permanent cu voi și îi puteți ajuta oricând doriți. Dar pe Mine nu Mă veți avea permanent cu voi (ca acum). 8Ea a făcut pentru Mine ce a putut; și astfel Mi-a uns corpul anticipat pentru înmormântare. 9Să știți că oriunde va fi predicată Vestea Bună, se va relata și ce a făcut această femeie. Iar oamenii își vor aminti astfel mereu de ea!” 10Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece discipoli ai lui Isus, s-a dus la liderii preoților ca să Îl trădeze. 11Când au primit ei această veste, s-au bucurat și i-au promis ca recompensă o sumă de bani. Apoi Iuda urmărea momentul oportun ca să își pună planul în aplicare. 12În prima zi a sărbătorii Azimelor, când se sacrifica mielul pentru Paște, discipolii I-au zis lui Isus: „Unde dorești să Îți pregătim să servești masa pascală?” 13El a vorbit cu doi dintre discipolii Săi, zicându-le: „Duceți-vă în oraș. Acolo veți întâlni un om transportând un ulcior cu apă. Urmăriți-l și observați unde se duce. 14Vorbiți apoi cu proprietarul casei în care va intra și spuneți-i: «Învățătorul dorește să știe unde este camera de oaspeți în care va mânca Paștele împreună cu discipolii Săi.» 15Atunci el vă va prezenta o cameră mare la etaj deja rezervată în acest scop. Să pregătiți acolo masa de Paște pentru noi.” 16Discipolii au plecat și au ajuns în oraș, unde au găsit totul exact cum le spusese Isus; și au pregătit acolo cina pascală. 17Când s-a înserat, Isus a venit acolo împreună cu cei doisprezece discipoli ai Săi. 18În timp ce stăteau la masă mâncând, Isus a zis: „Vă spun adevărul: unul dintre voi, care mănâncă împreună cu Mine, Mă va trăda…” 19Ei au fost foarte afectați de această veste și au început să Îi zică pe rând: „Oare eu sunt cel care va proceda așa?” 20Isus le-a răspuns: „Este vorba despre unul dintre cei doisprezece. Mai precis, Mă refer la cel care întinde mâna spre farfurie odată cu Mine. 21Fiul Omului, în mod sigur va muri, exact cum este scris despre El. Dar vai de acela care face posibilă trădarea Lui! Mai bine ar fi fost pentru el dacă nu s-ar fi născut!” 22În timpul mesei (pascale), Isus a luat o pâine; și după ce a rostit benedicțiunea pentru ea, a rupt-o și le-a dat-o discipolilor, zicând: „Serviți-vă! Aceasta reprezintă corpul Meu.” 23Apoi a luat un pahar; și după ce a mulțumit lui Dumnezeu pentru el, l-a oferit discipolilor care au băut toți din el. 24Isus le-a zis: „Acesta este (în mod simbolic) sângele Meu care face ratificarea Noului Legământ de care vor beneficia mulți. 25Să știți că din acest moment, nu voi mai bea din produsul fructului viței până când voi face acest lucru într-o nouă formă, în Regatul lui Dumnezeu.” 26După ce au lăudat pe Dumnezeu cântând, au urcat împreună pe Muntele Măslinilor. 27Isus le-a zis: „În această noapte, toți veți fi în mare dificultate; pentru că despre această situație, este scris: «Voi bate Păstorul și I se vor împrăștia oile.»! 28Dar după ce voi învia, voi veni la întâlnire cu voi în Galileea.” 29Petru I-a zis: „Chiar dacă toți ceilalți vor trece printr-un moment dificil al lașității, cu mine nu se va întâmpla așa!” 30Iar Isus i-a zis: „Îți spun adevărul: în această noapte, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei fi dezis de Mine de trei ori.” 31Dar Petru I-a răspuns și mai categoric: „Chiar dacă ar fi cazul să mor împreună cu Tine, eu nu mă voi dezice de Tine!” Și toți ceilalți au repetat imediat declarația de loialitate făcută de Petru. 32S-au dus apoi în Ghetsimani, care era o zonă înconjurată cu gard. Isus le-a zis discipolilor Săi: „Stați și așteptați aici până Mă voi ruga!” 33Apoi a luat dintre ei pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, care au mers împreună cu El. Isus a început atunci să treacă printr-o stare de profundă neliniște. 34El le-a zis: „Simt în suflet o durere specifică morții. Rămâneți în acest loc și să nu adormiți.” 35Mergând apoi puțin mai departe, a început să Se roage căzut cu fața la pământ. În rugăciunea Lui, cerea ca dacă este posibil, să nu mai treacă prin acele momente dificile. 36Concret, El zicea: „Ava (adică: Tată), Mă adresez Ție, Căruia toate lucrurile Îi sunt posibile: Te rog să iei din fața Mea acest «pahar»! Totuși, accept până la urmă ce vei decide Tu, chiar dacă dorința Ta nu va fi asemănătoare cu a Mea.” 37A venit la grupul celor trei discipoli, pe care i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Simon, și tu dormi?! Nici măcar o oră nu ai rezistat tentației somnului? 38Stați treji și rugați-vă ca să nu cădeți la probă. În comparație cu spiritul care este dinamic, corpul este mai puțin rezistent.” 39Ducându-Se din nou să Se roage, a repetat ce spusese prima dată. 40Apoi a revenit la discipoli și i-a surprins din nou dormind, pentru că oboseala îi învinsese. Dar ei nu au putut să Îi ofere nicio explicație. 41Când a venit a treia oară, le-a zis: „Voi tot mai dormiți?! Suficient! A venit timpul ca Fiul Omului să fie la discreția păcătoșilor. 42Ridicați-vă și să mergem de aici! Priviți: vine trădătorul!” 43În timp ce vorbea Isus cu ei, a venit Iuda care era din grupul celor doisprezece discipoli ai Lui. Împreună cu el era o mulțime de oameni cu săbii și cu bâte. Ei fuseseră trimiși de liderii preoților, de experții legii (mozaice) și de bătrânii iudeilor. 44Trădătorul stabilise cu ei următorul consemn: „Îl voi săruta. Acela este Isus. Și după ce Îl veți aresta, să Îl transportați bine păzit.” 45Când a ajuns Iuda aproape, s-a îndreptat spre Isus și I-a zis: „Învățătorule!” Apoi L-a sărutat. 46Atunci acei oameni L-au prins pe Isus și L-au arestat. 47Unul dintre cei care stăteau lângă Isus, a scos sabia; și lovind cu ea spre sclavul marelui preot, i-a tăiat urechea. 48Isus le-a vorbit, zicându-le: „Ați venit la Mine ca să Mă arestați înarmați cu săbii și cu bâte – ca în cazul unui tâlhar!… 49Ați fi putut să Mă arestați de atâtea ori când învățam oamenii în (zona de lângă) templu; și totuși nu ați făcut-o. Dar astfel se confirmă Scripturile!” 50În acele momente, toți discipolii L-au lăsat pe Isus singur și au fugit. 51Totuși, un tânăr mergea după El. Acel tânăr era îmbrăcat doar cu o pânză de in. L-au prins și pe el, 52dar a scăpat lăsând pânza în mâinile lor și fugind complet dezbrăcat. 53Isus a fost dus la marele preot. Acolo s-au adunat toți liderii preoților, bătrânii evreilor și experții legii (mozaice). 54Petru Îl urma pe Isus de la distanță și L-a urmărit până a ajuns în curtea marelui preot. A intrat și el acolo și se încălzea la un foc împreună cu cei care își făceau serviciul pentru marele preot. 55Liderii preoților și toți ceilalți care formau Sinedriul, discutau capetele de acuzare împotriva lui Isus. Ei intenționau să ceară omorârea Lui, dar încă nu găseau nimic care să justifice această dorință a lor. 56Deși mulți făceau declarații mincinoase împotriva lui Isus, acestea erau contradictorii și nu își puteau atinge scopul. 57Unii, de exemplu, au declarat despre Isus astfel: 58„Noi L-am auzit spunând: «Eu voi demola acest templu făcut de mâinile omului și în trei zile voi construi un altul care nu va fi făcut de mâini omenești.»!” 59Nici această declarație nu era adecvată scopului urmărit de ei cu privire la Isus. 60Atunci marele preot s-a ridicat între ei și L-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi nimic la acuzațiile care au fost făcute împotriva Ta?” 61Pentru că Isus tăcea, marele preot a continuat cu o altă întrebare: „Ești Tu Cristos, Fiul Celui binecuvântat?” 62Isus i-a răspuns: „Da, sunt! Și «Veți vedea pe Fiul Omului stând în poziția supremă de autoritate și venind deasupra norilor de pe cer.»!” 63Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „Mai avem oare nevoie de martori? 64Ați auzit ce blasfemie a declarat! Care este verdictul vostru?” Toți au decis că merită pedeapsa capitală. 65Unii au început atunci să Îl scuipe; și lovindu-L cu pumnii după ce-I acoperiseră fața, Îi ziceau: „Profețește-ne cine Te-a lovit!” Iar gărzile L-au preluat pălmuindu-L. 66Una dintre femeile care lucrau pentru marele preot, a venit în acea curte unde era și Petru care stătea jos. 67Când l-a văzut ea încălzindu-se la foc, a privit fix spre el și i-a zis: „Erai și tu împreună cu Isus din Nazaret!” 68Petru a negat imediat, zicând: „Nu știu și nici nu înțeleg despre ce vorbești.” A ieșit apoi de acolo și s-a dus în fața porții. Atunci a cântat cocoșul. 69Când acea femeie l-a văzut din nou, a început să spună celor adunați acolo: „Acest om face parte din grupul lor!” 70Petru s-a dezis din nou. Dar în scurt timp, cei care erau adunați în curte, i-au zis: „Ne-am convins că ești unul dintre acei oameni; pentru că deja am observat că vorbești ca ei. Ești galileean.” 71Atunci Petru a încercat să îi convingă blestemând și jurându-se, în timp ce susținea: „Nu-L cunosc pe omul despre care vorbiți!” 72Imediat după acest răspuns, a cântat cocoșul a doua oară. Atunci Petru și-a amintit că Isus îi spusese: „Înainte să cânte cocoșul a doua oară, te vei dezice de Mine de trei ori.” Și gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.

Currently Selected:

Marcu 14: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in