YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 57

57
Psalmul 57
Pentru dirijor. De cântat precum „Nu distruge!“. Al lui David. Un mihtam compus pe vremea când acesta se refugiase în peșteră, fugind de Saul.
1Arată-Ți bunăvoința față de mine, Dumnezeule, arată-Ți bunăvoința față de mine,
căci în Tine se adăpostește sufletul meu.
La umbra aripilor Tale mă adăpostesc
până când va trece necazul.
2Strig către Dumnezeul cel Preaînalt,
către Dumnezeul Care mă răzbună.
3El va trimite ajutor din Ceruri și mă va salva;
îl va face de rușine pe cel ce mă persecută. Selah
Dumnezeu Își va trimite îndurarea și credincioșia.
4Sufletul meu este în mijlocul leilor;
stau întins printre cei ce devorează,
fii ai omului, ai căror dinți sunt sulițe și săgeți
și a căror limbă este o sabie tăioasă.
5Fii înălțat, Dumnezeule, mai presus de ceruri!
Fie gloria Ta peste întreg pământul!
6Ei întinseseră un laț pașilor mei,
sufletul îmi era încovoiat.
Ei săpaseră o groapă înaintea mea,
dar au căzut ei înșiși în ea. Selah
7Inima mea este pregătită, Dumnezeule,
inima mea este pregătită!
Voi cânta și Te voi lăuda.
8Trezește-te, suflete al meu!
Treziți-vă, harfă și liră!
Voi trezi zorii.
9Stăpâne, Îți voi mulțumi printre popoare.
Voi cânta spre lauda Ta printre națiuni.
10Căci mare este îndurarea Ta, până la ceruri,
iar credincioșia Ta este până la nori.
11Fii înălțat, Dumnezeule, mai presus de ceruri!
Fie gloria Ta peste întreg pământul!

Currently Selected:

Psalmii 57: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy