YouVersion Logo
Search Icon

Neemia 1

1
Rugăciunea lui Neemia
1Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia.
În luna chislev, în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei, 2unul dintre frații mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câțiva bărbați. I-am întrebat despre iudeii care supraviețuiseră, cei rămași după perioada de captivitate, și despre Ierusalim. 3Ei mi-au răspuns: „Supraviețuitorii, cei care au rămas după perioada de captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare și rușine. Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porțile lui sunt arse de foc“.
4Când am auzit aceste lucruri, m-am așezat jos, am plâns și am bocit câteva zile. Am postit și m-am rugat Dumnezeului cerurilor, 5zicând:
„O, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare și de temut, Cel Care Își ține legământul și îndurarea față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui, 6Te rog, să asculte cu atenție urechile Tale, și ochii Tăi să fie deschiși la rugăciunea mea! Ascultă rugăciunea pe care eu, slujitorul Tău, o rostesc înaintea Ta, zi și noapte, cu privire la fiii lui Israel, slujitorii Tăi. Mărturisesc păcatele fiilor lui Israel, pe care noi le-am comis împotriva Ta. Atât eu, cât și familia mea am păcătuit. 7Ne-am abătut foarte tare și n-am păzit poruncile, hotărârile și judecățile pe care le-ai poruncit lui Moise, slujitorul Tău. 8Te rog, adu-Ți aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, slujitorul Tău, zicând: «Dacă veți fi necredincioși, vă voi împrăștia printre popoare, 9dar, dacă vă veți întoarce la Mine, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi alungați la capătul cerului, și de acolo vă voi aduna și vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu». 10Ei sunt slujitorii Tăi și poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău cel puternic. 11O, Stăpâne, Te rog, ascultă cu atenție rugăciunea slujitorului Tău și rugăciunea slujitorilor Tăi care-și găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, fă să reușească slujitorul Tău astăzi! Fă să găsesc bunăvoință înaintea acestui om!“.
Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Currently Selected:

Neemia 1: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy