Evanghelia în cuvintele lui PavelMostră

Cum putem fi îndreptățiți cu Dumnezeu?

Indiferent de textul Evangheliei la care ne întoarcem, aceeași întrebare apare. Într-adevăr, este imposibil să înțelegem Evanghelia fără a lua în considerare mai întâi dilema căderii umane – și a recunoaște cu sinceritate toate barierele aparent imposibile pe care păcatul le pune între Dumnezeu și păcătos.

Dacă suntem cu toții vinovați în fața lui Dumnezeu, fără nicio scuză pentru păcatul nostru, cum va rezista cineva la judecată? Dacă faptele neprihănirii nu pot ispăși faptele noastre rele, cum ar putea vreun păcătos să fie mântuit de vina și sclavia păcatului? Dacă Dumnezeu cere perfecțiune totală și noi suntem deja iremediabil de imperfecți, ce speranță avem pentru noi? Într-adevăr, El spune în mod expres că „nu-i va îndreptăţi pe cei răi”; deci asta înseamnă că soarta noastră este deja sigilată? Cum ar putea un Dumnezeu drept să-i îndreptățească pe cei nelegiuiți?

Răspunsurile sănătoase ale Evangheliei la aceste întrebări sunt împotriva curentului general al opiniei populare. Fiecare sistem de credințe inventat vreodată de mintea umană răspunde incorect la aceste întrebări cruciale. Într-un fel sau altul, toate religiile acestei lumi (și toate ideologiile politice majore și teoriile sociale, de altfel) învață că oamenii trebuie să câștige îndreptățirea pentru ei înșiși printr-un fel de sistem de merit.

Mijloacele prin care încearcă să facă acest lucru sunt la fel de diverse ca și multele zeități din panteonul lumii. Unii pun accentul pe rituri și ritualuri. Alții subliniază negarea de sine și asceza. În Occidentul postmodern, oamenii pur și simplu inventează o zeitate imaginară pentru care păcatul nu este mare lucru – gândindu-se că faptele lor „bune” vor fi luate în considerare în judecată și păcatele lor vor fi pur și simplu ignorate. Dar la extrema opusă există un număr mare de oameni care susțin jihad-ul sau o altă expresie ciudată a fanatismului.

Una dintre cele mai clare învățături ale Bibliei este că nimeni nu câștigă favoarea lui Dumnezeu prin efort propriu – cu atât mai puțin aceia care se autoidentifică drepți. Adevărații credincioși sunt uniți cu Hristos „prin credință” și de aceea și ei sunt „în Hristos”. De aceea Dumnezeu îi acceptă și îi binecuvântează. Așa îi „îndreptățește pe cei nelegiuiți”.

Însuși Cel care a dat legea care ne condamnă oferă și neprihănirea necesară pentru a ne salva. Și acesta este singurul merit de care avem nevoie pentru a fi îndreptățiți în fața Lui.