Să ne pregătim inimile pentru Paște: meditații pentru Postul MareMostră

”Ziua 30: Postul”
Aici învățăm despre trei căi anume prin care Satana a încercat să-l ispitească pe Isus, fiecare mai importantă ca cealaltă, provocându-l prin dorința după mâncare, îndemnându-l să-și arate puterea prin senzațional și încurajându-l să folosească puterea politică pentru a aduce împărăția Lui Dumnezeu. În această a treia instanță îl ispitea pe Isus să ocolească crucea. Diavolul era mai mult decât dornic să ne returneze pe toți Lui Isus, dacă însă Isus i s-ar fi închinat lui în locul Lui Dumnezeu. Sari peste suferință, salvează oamenii, reneagă-L pe Dumnezeu, alege calea ușoară. Pentru fiecare răspuns Isus s-a bazat pe Scriptură, „sabia Duhului” (Efeseni 6.17), pentru a rezista.
Aceste ispite au apărut după botezul Lui Isus. Imediat după ce Isus a fost uns pentru misiune, Duhul l-a dus în pustie pentru 40 de zile și nopți de post ”pentru a fi ispitit de diavol”. Timpul petrecut de Isus în deșert ne reamintește de postul la fel de lung al lui Moise pe muntele Sinai. După cele 40 de zile și nopți ale lui Moise, Domnul i-a dat cele Zece Porunci pentru israeliți. Astfel, vedem că Isus este noul Moise venit să împlinească legea dată lui Moise.
Rugăciune
Doamne al Harului, te slăvim pentru că știi ce înseamnă să fii ispitit în toate felurile, cum și noi suntem. Îți mulțumim pentru că ne arăți cum să rezistăm ispitei si pentru că ai suferit crucea și ai împlinit legea, de dragul nostru, pentru noi. În Numele Lui Hristos, amin.
Copyright (c) 2012 Redeemer Presbyterian Church.
Scriptura
Despre acest plan

Ce este Postul Mare? Este o perioadă în care anticipăm victoria luminii și a vieții lui Hristos asupra întunericului păcatului și al morții. Din Miercurea Cenușii până la Paște ni se amintește de realitatea neputinței noastre și a harului răscumpărător al lui Dumnezeu.
More
Aceste meditații au fost create de echipa Redeemer Presbyterian Church și au fost publicate inițial pe www.redeemer.com în 2012. Conținut pentru care s-a obținut aprobare.