Să ne pregătim inimile pentru Paște: meditații pentru Postul MareMostră

„Ziua 34: Prevestirea” Ioan a dedicat o mare parte din evanghelia sa ultimelor șase zile din viața lui Isus. În Ioan 12, Isus prezice „de ce fel de moarte avea să moară” - o moarte care avea să slăbească strânsoarea morții pe care satan o avea asupra lumii, să Îl învie pe Isus și să Îi dea victorie asupra ororilor crucificării și ale mormântului și să atragă înspre El oameni din întreaga lume (v. 32). Tot în acest capitol, Isus întărește din nou tiparul sobru pentru toți cei care Îl vor urma și vor fi cunoscuți ca și ucenici ai Săi. În Evanghelia după Ioan, Isus face referiri la acea „oră” încă de la inceputurile lucrării Sale - acel timp prevăzut când urma să treacă prin suferință și prin moarte pentru păcatele lumii. Deși era umilit, Isus radia în mod neobișnuit „slava” lui Dumnezeu înspre oameni. Dumnezeu „Își proslăvește Numele” nu numai prin lucrarea lui Hristos pe pământ, ci și prin moartea Lui. Ioan prefigurează această realitate încă de la început, el concluzionând: „noi am privit slava Lui ...plin de har şi de adevăr” (1:14). Un alt aspect foarte important e cât de uman este Isus întâlnit aici, care este atât de sincer încât să recunoască „acum sufletul Meu este tulburat” (v. 27) pe măsură ce începe să simtă agonia prin care urma să treacă. Este o imagine minunată a unei persoane complet predată lui Dumnezeu în fața durerii cumplite, știind că în final slava lui Dumnezeu e tot ce. Acesta devine de asemenea un moment din care ucenicii pot învăța. Semințele sunt lucruri vii care trebuie să moară pentru a se reproduce; ele poartă promisiunea vieții viitoare. La suprafată, moartea lui Hristos pare în ochii lumii ca un dezastru, dar prin căderea „în pământ” (v. 24), poate ridica ucenici și aduce „mulți fii la slavă” (Evrei 2:10). Cu toate acestea, a-L urma pe Hristos are un preț: mulți dintre primii ucenici au murit în chinuri îngrozitoare, ceea ce l-a condus pe Tertulian la concluzia că „sângele martirilor este sămânța bisericii”. Ucenicii lui Hristos trebuie întotdeauna să „moară” față de ei înșiși pentru a găsi „nădejdea vie” (1 Petru 1:3-5) în Hristos. Observația lui Dietrich Bonhoeffer este adevărată aici: „Când Hristos cheamă un om, îl invită să vină și să moară.” Rugăciune Domnul nostru Viu, Tu ne-ai iubit atât de mult încât ai murit pentru a ne mântui de păcat. Ne rugăm ca această realitate să ne dea smerenie, să ne conducă să Te lăudăm veșnic și să ne dea curajul de a trăi predați în întregime voii Tale plină de iubire. Ne rugăm în Numele Tău să faci aceste lucruri prin mila Ta. Amin. Copyright (c) 2012 by Redeemer Presbyterian Church.