Binecuvântarea obișnuituluiMostră

Realitatea

Pe David brânza și pâinea l-a adus în mijlocul armatei lui Israel în timp ce Goliat lansează provocarea sfidătoare. Adesea, pierduți în povestea tradițională „micuț versus uriaș,” uităm că aceasta nu a fost prima dată când Goliat a insultat armata lui Israel.

Armatele și-au așezat corturile față în față de acum patruzeci de zile (sună familiar?) Și campionul Filistenilor se ridica în fiecare dimineață și în fiecare seară cerând un adversar competent. Adică de optzeci de ori. Însă 1 Samuel înregistrează un al fapt grăitor:

De fiecare dată când armatele stăteau aliniate față în față își înălțau strigătele de război. Armata lui Dumnezeu, jura să lupte pentru Numele și gloria lui Iahve, cel ce va lupta pentru ei și își înalță strigătul de război al Domnului, tremurând de frică în fața inamicului ce să în față. Cu armură, dar fără curaj.

Unul dintre motivele pentru care cred că trebuie să ne trăim viața de credință în „cotidian” este de fapt o exprimare mult mai radicală a vieții în Hristos pentru că necesită ca noi, nu doar să arătăm ca un creștin, ci să trăim cu o inimă dedicată lui Dumnezeu în fiecare moment. Rutinele zilnice vin la pachet cu decizii ce necesită alegerea între frică și credință, speranță sau cinism, dragoste sau egoism, smerenie sau mândrie.

Binecuvântarea unei „vieți obișnuite” stă în faptul că Dumnezeu îngăduie constant o succesiune de oportunități pentru a cunoaște harul și prezența Lui în detrimentul așteptării unui moment perfect pentru a ne demonstra în mod dramatic dragostea noastră pentru El. Armata lui Dumnezeu arăta ca un grup de oameni ai lui Dumnezeu, dar nu exista nicio acțiune care să însoțească înfățișarea lor.

David deja umbla în ascultare  și era capabil să fie ascultător în înfruntarea lui Goliat. Mulți dintre noi ne imaginăm pe noi înșine în viitor ca fiind sfinți, plini de credință profundă, însă ascultarea trebuie să fie arătată în lumea reală, chiar acum. Aceasta nu se întâmplă atunci când stăm în grup și strigăm împreună pentru numele lui Dumnezeu, dar nu are valoare în mintea ta.

Ascultarea îți cere să pășești în „realitate,” în contextul actual în care te afli, și alege: să crezi în Dumnezeu sau să te pierzi într-o mulțime ce spune că crede în Dumnezeu. Mâine vom răspunde la întrebarea: Ce a făcut diferența între un ciobănaș ca David și o oaste a Domnului bine înarmată ce își strigau lozincile de luptă?