Binecuvântarea obișnuituluiMostră

Sărutând bebelușul Isus

Fiica noastră cea mai tânără Addi, în timpul celui de-al doilea Crăciun din viața ei a dezvoltat un obicei adorabil. S-a îndrăgostit de o carte cu imagini ce povestea istoria Nașterii și a devenit obsedată de răsfoirea ei până la pagina din mijloc ce ilustra pe pruncul Isus în iesle. Cu cele două mânuțe durdulii, ea trăgea cartea după sine prin casă ținând deschis la pagina cu pricina, arătând mereu pe pruncul membrilor din familie, ori ținând chipul pruncului aproape de fața ei și sărutându-L. 

Apoi într-o zi, ea mergea de-a lungul holului iubindu-L pe Prințul Păcii, soția i-a cerut să pună deoparte cartea pentru a-i schimba scutecul. Mânioasă că sfânta-i afecțiune i-a fost întreruptă, Addi a aruncat pe pruncul Isus (și îngerii, păstorii, măgarul, cămila și cel puțin 2 înțelepți) pe hol în semn de protest și a început să strige și să plângă.

Răspunsul lui Addi a expus o luptă interioară pe care o ducem cu toții…
De ce universul nu ne lasă pur și simplu să deschidem cartea vieții noastre de zi cu zi în cele mai bune părți și nu ne lasă să zăbovim acolo, udând totul, sărutându-L pe Pruncul Isus? De ce scutecele murdare trebuie să ne stea în cale?

Dar însuși istoria Crăciunului ne arată că viața nu este o succesiune fără sfârșit de sărutare a luminatului Isus: În timpul unui guvern opresiv, bebelușul Isus stă culcat într-o iesle, înconjurat de un miros greu provenit de la animale, supravegheat de doi părinți a căror căsnicie era îndoielnică, într-o casă agitată care este plină de rude. Când s-a întrupat Cuvântul, El a binecuvântat toate experiențele omenești, nu doar momentele descrise frumos în cântecele de Crăciun. Maria, trebuia în continuare să spele vase, chiar și după ce a adus pe lume pe Regele Regilor. 

Predicatorul scoțian, Alexander Maclaren, are un citat foarte potrivit pentru aceasta:
„Dacă dragostea noastră pentru Dumnezeu nu se arată în lucrurile mărunte, atunci în ce a mai rămas să fie arătată?

Pentru că viețile noastre sunt toate compuse din lucruri mărunte. Lucrurile mărețe vin de trei sau patru ori în șaptezeci de ani; cele mici la fiecare secundă.”

Adesea lucrurile ce „ne stau în cale” sunt de fapt calea și sunt locul în care Calea lui Isus este aflată. Fiecare trebuie să învețe să meargă pe calea fiecărei zile, chiar și eroii credinței…