YouVersion
Pictograma căutare

Binecuvântarea obișnuituluiMostră

The Blessing of Ordinary

Ziua 3 din 10

Brânză și pâine

La prima vedere, istoria David versus Goliat este una ce pare a merge împotriva temei noastre: oare nu este omorârea lui Goliat de către David cel mai bun exemplu de credință radicală, în care o persoană face un lucru aparent imposibil pentru gloria lui Dumnezeu?

Da, la prima vedere, această istorie pare că nu vorbește despre noi, cei necunoscuți și nespectaculoși ce ne târâim spre a spăla vasele murdare, a tăia gazonul și a șterge praful din camerele de zi… Dar să examinăm dimineața lui David…

El s-a sculat dimineața devreme. A vorbit cu vecinul să poarte de grijă oilor sale. Și-a încărcat traista cu brânză și pâine. Și în cele din urmă a pornit într-o călătorie pentru a livra cadourile tatălui său fraților mai mari care luptau alături de împăratul Saul împotriva Filistenilor.

Nimic sclipitor sau extraordinar în toate acestea. Și nicio rugăciune înălțată ca Dumnezeu să-l facă eternul David, faimosul ucigaș al uriașului. David nu s-a trezit gândindu-se la Goliat. El s-a trezit cu gândul să onoreze pe tatăl său și să fie băiatul de la livrări care duce pâine și brânză.

Mult cunoscuta istorie a lui David și Goliat a luat naștere datorită credincioșiei în lucrurile zilnice precum pâinea și brânza. Dumnezeu a examinat motivele lui David și știa că acest tânăr Îl caută pe Dumnezeu cu inima lui.

Unul dintre secretele fundamentale în a te bucura de pace este să cauți în fiecare zi pe Dumnezeu, nu uriașii. Isus ne-a împărtășit acest adevăr când a spus să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea lui. Inimile noastre trebuie să caute să aibă o relație cu Dumnezeu pe care o avea David, în loc să căutăm ceva senzațional și spectaculos.

Când visăm cu ochii deschiși despre „lucrurile grozave” pe care noi am putea să le facem pentru Dumnezeu, noi pierdem frumusețea Împărăției lui Dumnezeu ce ne înconjoară și viețile noastre sunt marcate de resentimente în loc de reverență. Dumnezeu nu te-a chemat astăzi să îl omori pe Goliat, dar Dumnezeu dorește ca tu să fii blând în vorbire, sau răbdător cu aproapele tău, sau cinstit în achitarea taxelor.

Și nu ești chemat să te rogi să cadă foc din cer, decât dacă există un vițel despicat pe altar în camera ta de zi. Știu că sună contrar multor lucruri pe care le-ai auzit și vom discuta despre aceasta în următoarele câteva devoționale… dar pentru început: Caută-L pe Dumnezeu, nu giganții.

Despre acest plan

The Blessing of Ordinary

Dar dacă ideea cicălitoare că viața ta spirituală trebuie să fie mai impresionantă nu este de la Duhul Sfânt? Această colecție devoțională ne arată că aflarea păcii care depășește orice pricepere nu se găsește într-o pășune spirituală mai verde ci în a găsi verdele din viața ta acum. În următoarele zece zile vom căuta și găsi binecuvântarea în minunatele zile obișnuite și vom învăța să fim mulțumitori pe parcursul zilelor obișnuite.

More

Mulțumim Matt Orth pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi: http://www.lesswithoutyou.com/matto/