Marcu 6
6
Isus la Nazarét
(Mt 13,53-58; Lc 4,16-30)
1Apoi a ieșit de acolo și a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. 2Fiind [zi de] sâmbătă, [Isus] a început să învețe în sinagogă și mulți dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: „De unde toate acestea? Și ce este această înțelepciune care i s-a dat și aceste minuni care se fac prin mâinile lui? 3Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacób, al lui Ióses, al lui Iúda și Símon? Și surorile lui nu sunt oare aici, la noi?”. Și se scandalizau de el. 4Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui”. 5Și nu a putut face acolo nicio minune, decât doar și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. 6Și se mira de necredința lor.
Misiunea apostolilor
(Mt 10,1.5-15; Lc 9,1-6)
Apoi, cutreiera satele din jur învățând. 7I-a chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani#6,8 Lit.: „bronz”. la cingătoare, 9dar încălțați cu sandale și: „Să nu purtați două tunici!”#6,9 În textul original grec se păstrează vorbirea directă. Porunca lui Isus scoate în evidență că misiunea apostolilor este urgentă (sunt permise sandalele și se interzice a doua tunică pentru a se putea deplasa mai ușor) și are un caracter sacru (în Talmùd se interzice intrarea în templu cu toiag, sandale și desagă, locul fiind sfânt).. 10Apoi le-a spus: „Dacă intrați într-o casă, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela#6,10 Lit.: „de acolo”., 11iar dacă nu veți fi primiți în vreun loc#6,11 Lit.: „dacă un loc nu vă primește”. și nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturați praful de pe picioarele voastre ca mărturie împotriva lor#6,11 Sau „ca mărturie lor”.!”.
12Ei au ieșit și au predicat ca [oamenii] să se convertească. 13Și scoteau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul
(Mt 14,1-12; Lc 9,7-9)
14Regele Iród a auzit de el, căci numele lui devenise cunoscut și se spunea: „Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea puterea minunilor lucrează în el”. 15Alții, însă, spuneau: „Este Ilíe”, iar alții spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeți”. 16Auzind, Iród a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. 17Căci însuși Iród trimisese ca să-l prindă pe Ioan și să-l lege în închisoare din cauza Irodiádei, soția fratelui său, Fílip, pe care o luase în căsătorie. 18Pentru că Ioan îi spusese lui Iród: „Nu-ți este permis s-o ai pe soția fratelui tău”. 19Iar Irodiáda îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, 20pentru că Iród se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea. Când îl asculta era foarte stingherit#6,20 Multe manuscrise, în loc de „era foarte stingherit”, au „făcea multe”., dar îl asculta cu plăcere.
21A venit însă o zi prielnică atunci când Iród, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere, a făcut un ospăț pentru demnitarii săi, pentru ofițeri și cei mai de vază din Galiléea. 22Intrând, fiica Irodiádei a dansat și i-a plăcut lui Iród și comesenilor lui. Atunci, regele i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei și îți voi da!”. 23Și i-a jurat: „Ceea ce îmi vei cere, îți voi da, până la jumătate din regatul meu”. 24Atunci ea, ieșind, i-a spus mamei sale: „Ce să cer?”. [Aceasta] i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 25Și, îndată, intrând în mare grabă la rege, i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 26Regele s-a întristat foarte mult. Dar, din cauza jurământului și a comesenilor, nu a voit s-o refuze. 27Regele a trimis un executor și i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela s-a dus, l-a decapitat în închisoare 28și a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. 29Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul#6,29 Lit.: „cadavrul”. și l-au pus în mormânt.
Înmulțirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Lc 9,10-17; In 6,1-13)
30Apostolii s-au adunat la Isus și i-au povestit toate câte au făcut și au învățat. 31Atunci el le-a spus: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!”; pentru că mulți veneau și plecau și nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri.
33Mulți i-au văzut plecând și și-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetățile și, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. 34Coborând#6,34 Lit.: „ieșind”., [Isus] a văzut o mare mulțime și i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; și a început să-i învețe multe. 35Se făcea târziu#6,35 Lit.: „erau multe ore”. de acum. Discipolii lui s-au apropiat și i-au spus: „Locul este pustiu și s-a făcut deja târziu; 36dă-le drumul, ca, mergând prin cătunele și satele din jur, să-și cumpere ceva ca să mănânce!”. 37Dar el, răspunzând, le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!”. Ei i-au zis: „Atunci, să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinári și să le dăm să mănânce?”. 38Iar el le-a zis: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!”. După ce au aflat, i-au spus: „Cinci și doi pești”. 39Atunci le-a poruncit să se așeze toți grupuri-grupuri pe iarba verde. 40Și s-au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-și ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și le-a dat discipolilor ca să le pună în fața lor; și a împărțit cei doi pești la toți. 42Au mâncat toți și s-au săturat. 43Iar ei au adunat#6,43 Lit.: „au dus”. douăsprezece coșuri pline de bucăți [de pâine] și [resturi] de pește. 44Cei care au mâncat erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe apă
(Mt 14,22-33; In 6,16-21)
45Îndată i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă și să meargă înaintea lui spre țărmul de lângă Betsáida până ce va fi dat drumul mulțimii. 46După ce s-a despărțit de ei, a plecat pe munte ca să se roage. 47Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar el, singur pe uscat#6,47 Lit.: „pământ”.. 48Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era împotrivă, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Și voia să treacă pe lângă ei. 49Iar ei, văzându-l că umbla pe mare, au crezut că este o fantasmă și au început să strige, 50căci toți l-au văzut și erau îngroziți. El, însă, a vorbit îndată cu ei și le-a spus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!”. 51Apoi, s-a urcat la ei în barcă și vântul a încetat, iar iar ei erau peste măsură de uluiți în sine, 52căci nu înțeleseseră nimic cu privire la pâini, ci inima lor era împietrită.
Vindecări la Genezarét
(Mt 14,34-36)
53După ce au trecut dincolo, au atins#6,53 Lit.: „au venit”. uscatul la Genezarét#6,53 Este o câmpie de vreo 6 km lungime și 4 km lățime, între Màgdala, la sud, și Tàbga, la nord, pe coasta de vest a lacului. și au tras la țărm#6,53 Lit.: „au ancorat, au ajuns la port”.. 54Când au coborât#6,54 Lit.: „ieșind”. din barcă, recunoscându-l îndată, 55unii au alergat în toată regiunea aceea și au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi#6,55 Lit.: „care aveau rele”. oriunde auzeau că se află el. 56Și, oriunde intra, în sate, în cetăți sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în piețe și-i cereau voie să-i atingă chiar și numai ciucurii hainei. Și toți cei care se atingeau de el erau salvați. #In 7,15 #Lc 4,24 #In 4,44 #Mt 3,2 #Lev 18,16 #Est 5,3-6; 7,2 #3,20 #1,35; 3,13; 9,2 #Lc 24,37 #4,39
Selectat acum:
Marcu 6: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași