YouVersion
Pictograma căutare

Osea 7:1-8

Osea 7:1-8 BVA

Dar atunci când vreau să vindec pe cei care se numesc Israel, se evidențiază vina lui Efraim și faptele murdare ale Samariei. Ei practică înșelătoria. Înăuntru vine și acționează hoțul; iar în exterior jefuiește grupul de tâlhari. Nu înțeleg că Eu Îmi aduc aminte de toate răutățile lor. Astfel, acum faptele lor îi înconjoară; și ele sunt în fața Mea. Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor și îi satisfac pe prinți cu minciunile lor. Toți comit adulter ca un cuptor încins de un brutar care a încetat să mai întrețină focul de când a frământat coca și până când ea a crescut. De ziua regelui nostru, conducătorii s-au aprins din cauza vinului; iar el dă mâna cu cei aroganți. Atunci când își concep planurile ca să facă ce este rău, inima lor este încinsă ca un cuptor. Mânia lor mocnește toată noaptea; iar dimineața arde ca flacăra focului. Toți frig ca un cuptor; și își mănâncă judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc; și niciunul dintre ei nu Mă cheamă. Chiar Efraim se amestecă cu celelalte popoare. Efraim este o turtă care nu a fost întoarsă.

Citește Osea 7