Osea 7:1-8
Osea 7:1-8 NTR
Chiar când vindec Israelul, se descoperă nelegiuirea lui Efraim și relele Samariei. Căci ei practică înșelătoria: hoțul vine înăuntru, iar ceata de tâlhari jefuiește afară. Nu-și spun în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de tot răul lor. Acum, faptele lor îi înconjoară; ele sunt înaintea feței Mele. Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor și pe prinți – cu minciunile lor. Toți sunt adulteri, sunt asemenea unui cuptor încins de brutar. El a încetat să mai întețească focul, de când a frământat aluatul și până la dospire. De ziua regelui nostru, căpeteniile s-au aprins din cauza vinului, iar el dă mâna cu batjocoritorii. Ei se apropie să stea de vorbă, iar inima lor este ca un cuptor, atunci când conspiră. Toată noaptea mânia lor mocnește, iar dimineața arde ca flacăra focului. Cu toții sunt fierbinți ca un cuptor și își devorează judecătorii. Toți regii lor se prăbușesc și niciunul dintre ei nu Mă cheamă. Efraim, chiar el, se amestecă cu popoarele; Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.

