Logo de l'Aplicació de la Bíblia
Icona de cerca

Ezechiel 15

15
Lemnul de viță netrebuincios
1Și cuvântul Domnului a fost către mine zicând: 2Fiu al omului, ce este lemnul de viță mai mult decât alt lemn, mlădița de viță care este între copacii pădurii? 3Oare se va lua din el lemn ca să se facă vreun lucru? Oare vor lua ei din el un cârlig, ca să atârne în el vreo unealtă? 4Iată, se dă focului#In. 15.6. spre mâncare: focul îi mănâncă amândouă capetele și mijlocul i se pârlește; oare este el bun pentru vreun lucru? 5Iată, când era întreg nu s‐a făcut niciun lucru din el; cu cât mai puțin se va mai face vreun lucru din el când l‐a mâncat focul și este pârlit! 6De aceea așa zice Domnul Dumnezeu: Ca lemnul de viță între copacii pădurii, pe care l‐am dat spre mâncare focului, așa voi da pe locuitorii Ierusalimului. 7Și îmi voi îndrepta fața#Lev. 17.10. Cap. 14.8. împotriva lor: vor ieși#Is. 24.18. din foc, dar focul îi va mânca. Și veți cunoaște#Cap. 6.7; 4; 11.10; 20.38, 42, 44. că eu sunt Domnul când îmi voi îndrepta fața împotriva lor 8și voi preface țara într‐o pustie, căci au făptuit fărădelege, zice Domnul Dumnezeu.

S'ha seleccionat:

Ezechiel 15: VDCL

Subratllat

Copia

Compara

Comparteix

None

Vols que els teus subratllats es desin a tots els teus dispositius? Registra't o inicia sessió