Faptele apostolilor 2

2
1Când era „ziua Cincizecimii”, (discipolii) erau toți împreună în același loc. 2Atunci, în mod instantaneu, a venit din cer un sunet ca cel produs de un vânt de mare intensitate. El s-a auzit în toată casa în care erau ei adunați. 3Au văzut (și) niște limbi ca de foc venind și așezându-se câte una pe fiecare dintre ei. 4Toți s-au umplut de Spirit Sfânt; apoi au început să vorbească în alte limbi (decât ebraica), iar Spiritul decidea pentru ei care erau acelea. 5Existau atunci în Ierusalim iudei religioși veniți dintre toate națiunile de pe pământ. 6Când au auzit acel sunet, mulți oameni s-au adunat acolo și au fost foarte surprinși când i-au auzit vorbind în limba lor. 7Toți se mirau și discutau uimiți unii cu alții, zicând: „Oare toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? 8Atunci cum se explică faptul că îi auzim vorbind fiecăruia dintre noi în limba (poporului) în care ne-am născut? 9Suntem aici parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, 10din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, din zonele Libiei, dinspre Cirena, oaspeți din Roma… Indiferent că suntem iudei sau prozeliți, 11cretani și arabi – îi auzim vorbind (despre) lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile popoarelor de unde venim!” 12Toți erau foarte surprinși; și neștiind ce să creadă, se întrebau reciproc: „Ce înseamnă acest fenomen?” 13Dar alții îi ridiculizau, zicând celorlalți: „Sunt beți!” 14Atunci Petru s-a ridicat împreună cu ceilalți unsprezece și li s-a adresat strigând astfel: „Bărbați iudei și voi care locuiți în Ierusalim! Ascultați-mă! 15Acești oameni nu sunt beți – cum ați presupus voi – pentru că nu este decât a treia oră a zilei. 16Ci cu ei se întâmplă ce a spus profetul Ioel: 17«În zilele de la sfârșit – zice Dumnezeu – voi turna din Spiritul Meu peste orice om. Fiii și fiicele voastre vor profeți, tinerii voștri vor avea revelații supranaturale și bătrânii voștri vor visa lucruri semnificative. 18Da, în acele zile voi turna din Spiritul Meu chiar peste sclavi și peste sclave, care vor profeți. 19Voi face să apară semne miraculoase, iar pe pământ vor fi minuni, sânge, foc și un vârtej de fum. 20Înaintea apariției acelei zile speciale a lui Iahve, soarele se va transforma într-un corp ceresc fără lumină, iar luna va fi ca sângele. 21Atunci, oricine va invoca numele lui Iahve, va fi salvat.» 22Bărbați israelieni, ascultați-mă! Vreau să vă vorbesc acum despre Isus din Nazaret – acel Om confirmat de Dumnezeu în fața voastră prin minunile, prin lucrurile supranaturale și prin faptele Lui care-I demonstrau autoritatea. Știți că toate aceste lucruri le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru. 23Conform preștiinței lui Dumnezeu, acest Om a ajuns la discreția voastră și L-ați crucificat folosindu-vă în acest scop de cei păcătoși. 24Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții; pentru că era imposibil să rămână reținut (în mormânt) de ea! 25De fapt, David zisese despre El astfel: «Eu Îl aveam permanent pe Iahve înaintea Mea, pentru că El este la dreapta Mea ca să Îmi asigure stabilitatea. 26Acesta este motivul pentru care am bucurie în inimă și limba Mea exprimă cuvinte de veselie. Chiar și corpul Mi se va odihni în speranță; 27pentru că nu Îmi vei lăsa sufletul în locuința morților și nu vei permite ca Sfântul Tău să experimenteze descompunerea. 28Mi-ai revelat strategia vieții și Mă vei umple de bucurie cu prezența Ta.» 29În legătură cu patriarhul David, vă cer permisiunea, fraților, să declar fără rușine că a murit și că (apoi) a fost înmormântat; iar mormântul lui s-a păstrat în țara noastră până astăzi. 30David era profet și știa că Dumnezeu îi promisese cu jurământ că îi va pune pe tronul lui pe unul dintre descendenți. 31Când a spus că sufletul lui nu va fi lăsat în locuința morților și când a afirmat despre corpul lui că nu va suferi descompunerea, el profețea despre învierea lui Cristos! 32Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, iar noi toți suntem martori ai Lui. 33Și ce se întâmplă acum, este urmarea faptului că după ce S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu și a primit de la Tatăl aprobarea să Își respecte promisiunea referitoare la Spiritul Sfânt, «a turnat» (peste noi) exact ce vedeți și ce auziți. 34Desigur, David nu a urcat în cer; ci singur recunoaște: «Iahve a zis Stăpânului meu: ‘Stai la dreapta Mea, 35până Îți voi pune dușmanii sub picioare.’» 36Deci să fie clar tuturor urmașilor lui Israel că Dumnezeu a făcut Stăpân și Cristos pe acest Isus pe care voi L-ați crucificat.” 37După ce au auzit ei aceste cuvinte, au fost foarte impresionați; apoi au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fraților, ce să facem?” 38Petru le-a zis: „Pocăiți-vă! Și fiecare dintre voi să solicite botezul în numele lui Isus Cristos, având în vedere iertarea păcatelor voastre. Apoi veți primi darul Sfântului Spirit. 39Pentru că această promisiune este valabilă pentru voi, pentru copiii voștri, pentru copiii copiilor voștri și pentru toți cei care se vor naște în viitor și cărora Iahve, Dumnezeul nostru, le va adresa această chemare, indiferent cât de mare va fi numărul lor!” 40Astfel încerca Petru să îi convingă, zicându-le printre altele: „Salvați-vă din mijlocul acestei generații degradate.” 41Cei care au crezut ce predica el, au fost botezați. Astfel, în acea zi, numărul discipolilor s-a mărit cu aproape trei mii de persoane. 42În mod consecvent, ei practicau însușirea învățăturii apostolilor, părtășia între frați, frângerea pâinii și rugăciunea. 43Fiecare dintre ei avea o atitudine de reverență; iar prin intermediul apostolilor se făceau multe minuni și lucruri supranaturale. 44Toți cei care credeau (în Isus), formaseră un grup în care foloseau împreună tot ce aveau. 45Își vindeau terenurile agricole și averile, iar banii obținuți astfel erau împărțiți între ei conform nevoilor fiecăruia. 46Toți erau prezenți în zona de lângă templu în fiecare zi. Apoi, când se duceau acasă, frângeau pâinea și serveau masa cu bucurie și cu o inimă curată. 47Ei Îl lăudau pe Dumnezeu și erau admirați de toți oamenii; și Iahve îi adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei care erau salvați.

Выделить

Поделиться

Копировать

None

Хотите, чтобы то, что вы выделили, сохранялось на всех ваших устройствах? Зарегистрируйтесь или авторизуйтесь

YouVersion использует файлы cookie, чтобы персонализировать ваше использование приложения. Используя наш веб-сайт, вы принимаете использование нами файлов cookie, как описано в нашей Политике конфиденциальности