2 Samuel 20

20
1Exista acolo și un om păcătos care se numea Șeba – fiul lui Bicri – din tribul lui Beniamin. Acela a sunat din corn și a zis: „Noi nu avem nimic în comun cu David și nicio moștenire împreună cu fiul lui Ișai. Israel, mergi la corturile tale!” 2Atunci toți bărbații lui Israel l-au abandonat pe David și l-au urmat pe Șeba – fiul lui Bicri. Dar bărbații (teritoriu)lui (numit) Iuda au rămas fideli regelui lor tot drumul pe care el l-a parcurs de la Iordan până la Ierusalim. 3După ce a ajuns acasă – la Ierusalim – David le-a luat pe cele zece concubine pe care le lăsase să îngrijească palatul și le-a ținut într-o casă, sub supraveghere. Le-a îngrijit, dar nu a mai avut relații intime cu ele. Acestea au rămas închise până în ziua morții lor; și au trăit astfel ca niște văduve. 4Regele i-a zis lui Amasa: „Cheamă-i aici la mine pe bărbații din teritoriul numit Iuda. În trei zile să îi aduci înaintea mea! Să fii și tu prezent împreună cu ei, aici!” 5Amasa a plecat să execute ordinul regelui; dar a întârziat, depășind timpul stabilit de el. 6Atunci David i-a zis lui Abișai: „Să știi că Șeba – fiul lui Bicri – ne va face mai mult rău decât ne-a făcut Absalom. Ia împreună cu tine pe slujitorii stăpânului tău și urmărește-l; ca să nu găsească orașe fortificate și să scape de noi!” 7Astfel, oamenii lui Ioab, cheretiții, peletiții și toți luptătorii remarcabili au plecat din Ierusalim, comandați de Abișai, ca să îl urmărească pe Șeba, fiul lui Bicri. 8În timp ce erau ei la acea mare stâncă din Ghivon, a venit și Amasa să îi întâlnească. Ioab era îmbrăcat cu o manta de război; și peste ea avea la șold o centură cu o sabie în teacă. În timp ce mergea spre Amasa, i-a ieșit sabia din teacă. 9Ioab l-a salutat pe Amasa și i-a zis: „Ce mai faci, frate?” Apoi l-a apucat cu mâna dreaptă de barbă ca să îl sărute. 10Amasa nu a observat sabia pe care Ioab o avea în mână. Astfel, el l-a lovit cu ea în stomac și a făcut să îi iasă organele interne pe pământ. Amasa a murit fără să fie nevoie de încă o lovitură. Apoi Ioab, împreună cu fratele lui numit Abișai, a continuat să îl urmărească pe Șeba – fiul lui Bicri. 11Unul dintre slujitorii lui Ioab a rămas lângă corpul lui Amasa și striga: „Cine este de partea lui Ioab și cine este de partea lui David, să îl urmeze pe Ioab!” 12Corpul lui Amasa stătea pe pământ în sânge, în mijlocul drumului. Slujitorul lui Ioab a văzut că toți luptătorii se opreau. Când a constatat el că fiecare om se oprea în dreptul lui Amasa, i-a tras corpul de pe drum pe câmp și l-a învelit cu o haină. 13După ce corpul lui Amasa a fost luat din drum, toți oamenii l-au urmat pe Ioab care îl urmărea pe Șeba, fiul lui Bicri. 14El a parcurs toate teritoriile locuite de clanurile lui Israel; și a mers spre Abel-Bet-Maaca. Toți beriții s-au adunat și l-au urmat. 15Ioab împreună cu oamenii lui, au venit și l-au asediat pe Șeba în localitatea Abel-Bet-Maaca. Au organizat asaltul orașului până la înălțimea unde era partea superioară a zidului; și au început să îl dărâme. 16Atunci o femeie înțeleaptă din oraș a strigat: „Ascultați! Ascultați! Spuneți-i lui Ioab să se apropie ca să îi vorbesc!” 17Ioab s-a apropiat; iar femeia l-a întrebat: „Tu ești Ioab?” El i-a răspuns: „Da, eu sunt!” Femeia i-a zis: „Ascultă ce dorește să îți spună slujitoarea ta!” Ioab i-a zis: „Ascult!” 18Femeia a continuat: „Mai demult exista obiceiul să se spună: «Să întrebăm la Abel!» Și atunci totul se termina. 19Noi suntem unul dintre orașele pacifiste și loiale (lui David) din Israel; iar tu intenționezi să distrugi un oraș care este (ca) o mamă în acest teritoriu. De ce vrei să decimezi moștenirea lui Iahve?” 20Ioab i-a răspuns femeii: „În niciun caz nu intenționez să devastez și să (vă) distrug. 21Nu vreau acest lucru! Dar un om din regiunea muntoasă a urmașilor lui Efraim – numit Șeba – fiul lui Bicri, s-a revoltat împotriva regelui: împotriva lui David. Dați-mi-l doar pe el; și mă voi îndepărta de oraș!” Femeia i-a zis lui Ioab: „Bine. Capul lui îți va fi aruncat de pe zid!” 22Femeia i-a convins pe toți cei din oraș cu sfatul ei înțelept. Aceștia i-au tăiat capul lui Șeba – fiul lui Bicri – și i l-au aruncat lui Ioab. Atunci el a sunat din corn; și oamenii lui s-au retras de lângă oraș. Apoi fiecare a plecat la cortul lui. Ioab s-a întors la rege, în Ierusalim. 23Ioab era conducătorul întregii armate a lui Israel. Benaia – fiul lui Iehoiada – era conducătorul cheretiților și al peletiților. 24Adoniram era comandantul celor care prestau munci obligatorii. Iehoșafat – fiul lui Ahilud – era cronicar. 25Șeva era scrib; iar Țadoc și Abiatar erau preoți. 26Iairitul Ira era preotul personal al lui David.

Выбрано:

2 Samuel 20: BVA

Выделить

Поделиться

Копировать

None

Хотите, чтобы то, что вы выделили, сохранялось на всех ваших устройствах? Зарегистрируйтесь или авторизуйтесь

YouVersion использует файлы cookie, чтобы персонализировать ваше использование приложения. Используя наш веб-сайт, вы принимаете использование нами файлов cookie, как описано в нашей Политике конфиденциальности