Întoarcerea fiilor risipitori

În cultura evreiască din secolul I, moștenirea nu se împărțea decât după moartea tatălui. A cere partea de moștenire înainte de acel moment era un gest scandalos, lipsit de respect și rușinos. Cererea fiului mai mic – „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine” (Luca 15:12) – era o insultă directă.
Era ca și cum ar fi spus: „Pentru mine, ești deja mort. Vreau banii, nu relația cu tine.”

Greșeala fiului nu stă doar în plecare sau ruperea relației, ci în nesocotirea dragostei tatălui, tratând casa părintească nu ca pe un cămin al iubirii și al creșterii, ci ca pe o simplă resursă.

Frumusețea acestei parabole stă în momentul în care, „venindu-și în fire”, fiul decide să se întoarcă. Iar acasă nu îl așteaptă mustrarea sau pedeapsa, ci dragostea, îmbrățișarea și ospățul.

Pentru că în îmbrățișarea Tatălui găsești iubire, acceptare, iertare și pace.

În Luca 15:20, vedem una dintre cele mai emoționante imagini din toată Scriptura: tatăl alergând spre fiul său cu ochii în lacrimi și inima deschisă. În cultura iudaică, un tată în vârstă nu alerga. Dar dragostea Lui rupe convențiile.

Deși parabola vorbește despre un singur fiu, ea ne reprezintă pe toți. Fie că ne-am rătăcit prin păcate vizibile, fie prin mândrie ascunsă, fiecare am avut nevoie de o zi a întoarcerii. O zi în care să spunem: „Mi-a ajuns. Îl vreau pe Isus. Vreau o relație vie cu Tatăl. Vreau să fiu călăuzit de Duhul Sfânt.”

Răspunsul nostru trebuie să fie prompt și sincer, oricât de rușinați, goi sau singuri ne-am simți, pentru că nu e vorba cât de adâncă e căderea, ci cât de mare și larg este harul Său.

Tatăl nu așteaptă perfecțiune, ci pocăință sinceră. El nu oferă răzbunare, ci restaurare, acceptare și viață eternă.Fiul s-a întors, sperând măcar la statutul unui argat. Dar Tatăl nu i-a uitat identitatea. Nu a uitat cine este și unde îi este locul: la masa Lui.

Orice ai fi făcut și în orice stare te-ai afla, statutul tău este de fiu sau fiică a Dumnezeului Celui Preaînalt.
Identitatea ta este în El. Niciun păcat nu e mai adânc decât dragostea Lui. Nicio robie nu e mai puternică decât iertarea Lui eliberatoare.

Rugăciune:

Doamne, Îți mulțumesc pentru iubirea Ta eternă și pentru harul Tău care ne primește exact așa cum suntem – cu greșelile și slăbiciunile noastre. Îți mulțumesc pentru că prin Isus Hristos am viață, și tot ce am risipit Tu poți restaura. Mă rog pentru fiecare fiu risipitor, pentru fiecare copil al Tău care s-a rătăcit și și-a pierdut direcția, să se întoarcă în îmbrățișarea Ta. Ajută-i să recunoască cât de mare nevoie au de Tine și să găsească drumul înapoi acasă. Dă-le din nou statutul de fii și locul la masa Ta. Mă rog pentru o întoarcere reală, vie și sinceră, în care Tu, Doamne, să domnești peste viața lor. Fă ca ei să fie fii și fiice pline de dragostea Ta. Iar dacă eu sunt cel rătăcit, adu-mă înapoi, Doamne, în prezența Ta. Păzește-mi pașii pe drumul spre îmbrățișarea Ta! În Numele lui Isus m-am rugat, Amin.