Miracole În DesfășurareMostră

Curaj în vestirea Evangheliei
Dumnezeu te cheamă să fii o voce vie în lume, o voce care proclamă vestea bună a Evangheliei. Poate că, pentru tine, contează foarte mult ce spun ceilalți despre tine și te gândești că, dacă ai începe să Îl mărturisești pe Hristos, ai fi judecat sau marginalizat. Însă nu este acesta un preț mic, comparativ cu tot ceea ce a făcut Isus pentru tine? Dumnezeu își dorește ca tu să prețuiești mai mult relația cu El decât reputația ta. Iar Hristos ne promite: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu”. Mărturisirea credinței noastre nu este doar un act de curaj, este o responsabilitate sfântă.
Atunci când te simți copleșit de teama de oameni, amintește-ți că în joc este mai mult decât imaginea ta, este veșnicia lor. Roagă-te să nu îți fie niciodată rușine să Îl mărturisești pe Isus și să poți spune cu îndrăzneală, asemenea lui Pavel: „Căci mie nu-mi este rușine de Evanghelia lui Hristos.”
Poate că te temi că nu vei ști ce să spui. Dar promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: El îți va da cuvintele potrivite. Și adevărul este că, de cele mai multe ori, oamenii nu au nevoie de o predică elaborată, ci de o mărturie sinceră despre cum a lucrat Dumnezeu în viața ta. Oamenii nu caută o imagine perfectă, ci vor să vadă realitatea transformatoare a harului lui Dumnezeu. Când le împărtășești cum te-a schimbat Hristos, tu nu vorbești despre o religie, ci despre un Dumnezeu viu.
Astăzi, roagă-te pentru curaj. Apoi, fă și pasul următor. Întreabă-L pe Dumnezeu cui ai putea să-i spui despre El și spune-i. Sunt oameni în jurul tău care au nevoie de speranță. Lasă-L pe Dumnezeu să te folosească. Fii tu gura care le vestește vestea cea bună!
Rugăciune:
Doamne, iartă-mă dacă au fost momente în care mi-a fost teamă să recunosc că sunt un urmaș al Tău sau am ezitat să Te mărturisesc. Te rog, schimbă-mi inima și fă ca râvna pentru Împărăția Ta să prețuiască mai mult pentru mine decât imaginea mea în fața oamenilor. Arată-mi, zi de zi, cui pot să îi spun despre Tine și dă-mi cuvintele potrivite, astfel încât mărturia mea să aducă rod. Mă pun, Doamne, la dispoziția Ta, folosește-mă! Amin.
Despre acest plan

Dumnezeu încă face minuni! Roagă-te specific pentru fiecare domeniu al vieții tale, bazându-te pe promisiunile Lui, și crede că El pune lucrurile în mișcare chiar acum. Timp de 31 de zile, roagă-te plin de credință și fii atent la minunile pe care Dumnezeu le face deja – sau la cele care sunt în desfășurare!
More
Dorim să mulțumim HILLSONG BUCHAREST pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: hillsong.ro
Planuri asemănătoare

Miracole În Desfășurare

Principii pentru viață în Împărăția lui Dumnezeu

The Chosen + BibleProject | Plan de citire Sezonul 1

Ce a făcut Isus și de ce contează?

Cum era Isus?

Prioritățile Împărăției

Descoperind Împărăția Lui Dumnezeu

Daniel, un tânăr profesionist credincios

Vindecare pe coridoarele depresiei
