YouVersion
Pictograma căutare

Miracole În DesfășurareMostră

Miracole În Desfășurare

Ziua 18 din 31

Relații de prietenie profunde

Dumnezeu ne-a creat pentru comunitate — în primul rând pentru a avea o relație cu El, dar și cu cei din jurul nostru. Relațiile de prietenie sunt un mediu prin care Dumnezeu ne formează, ne crește și ne încurajează. Ele sunt o alinare în momentele grele, dar și o provocare continuă de a deveni mai buni. În cadrul acestor relații, Dumnezeu ne împlinește nevoile emoționale, dar și lucrează în noi pentru a învăța să iubim cu adevărat, necondiționat.

Ce binecuvântare este să ai prieteni de suflet, care îți sunt alături în orice sezon al vieții — oameni cu care poți plânge în suferință și alături de care te poți bucura în momentele de binecuvântare. Dar o binecuvântare și mai mare sunt acei prieteni care au rădăcini adânci în Hristos. O simplă prietenie devine, astfel, un sprijin real și constant în călătoria credinței.

Ia-ți timp astăzi să îți evaluezi prieteniile. Sunt ele ancorate în Hristos? Îți aduc oamenii din jurul tău inima mai aproape de cer sau te îndepărtează, puțin câte puțin, de credință? Fii sincer cu tine și întreabă-te: în relațiile mele, sunt o binecuvântare? Îi îndrept pe prietenii mei spre Isus, sau, fără să-mi dau seama, sunt un obstacol pentru ei?

Roagă-te pentru prieteni care Îl iubesc pe Isus și care știu să spună adevărul cu dragoste. Și roagă-te ca în toate relațiile pe care le ai să poți fi o încurajare, un sprijin și o lumină, indicându-L pe Domnul prin atitudinile tale, prin dragostea ta și prin felul tău de a trăi.

Rugăciune:

Doamne, ajută-mă să fiu un prieten bun — un om care iubește în orice vreme, care știe să stea alături, să asculte, să ridice. Să mă pot bucura cu adevărat alături de prietenii mei atunci când trăiesc binecuvântări și să le pot celebra victoriile cu o inimă curată.
Te rog, adu în viața mea un prieten de nădejde — cineva căruia să-i pot încredința gândurile mele cele mai adânci, cineva care să-mi fie alături în orice sezon al vieții. Și ajută-mă ca, la rândul meu, să fiu un astfel de prieten pentru ceilalți! Amin!

Despre acest plan

Miracole În Desfășurare

Dumnezeu încă face minuni! Roagă-te specific pentru fiecare domeniu al vieții tale, bazându-te pe promisiunile Lui, și crede că El pune lucrurile în mișcare chiar acum. Timp de 31 de zile, roagă-te plin de credință și fii atent la minunile pe care Dumnezeu le face deja – sau la cele care sunt în desfășurare!

More

Dorim să mulțumim HILLSONG BUCHAREST pentru furnizarea acestui plan. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: hillsong.ro